Skip to main content

TOP COMMENTED. Băsescu, către Blaga: Candidează şi îţi trag o bătaie electorală soră cu moartea

 
Foto: Facebook.com
Foto: Facebook.com

"Dragă Vasile, dacă vrei să fii sigur că eu intru în competiţie (sau în ring cum îţi place ţie să spui), anunţă tu că vei candida la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei în locul lui Marian Munteanu. Te asigur că atunci voi intra şi eu în competiţie, doar pentru a-ţi administra o bătaie electorală soră cu moartea, MUUUUUUULT mai rău decît te-a bătut Oprescu în 2008", a scris Traian Băsescu pe Facebook, drept răspuns la invitaţia lui Vasile Blaga de a intrat în ring pentru alegerile la Primăria Generală a Capitalei.

Publicitate

Textul a adunat aproape 1.000 de comentarii pe reţeaua de socializare, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

În topul postărilor de pe Facebook din categoria politic cu cele mai multe comentarii, Cristian Popescu Piedone, Elena Udrea şi Bogdan Diaconu au fiecare mesaje publicate pe paginile lor de Facebook.

1. Pagina oficiala Traian Basescu, 928 comentarii pe Facebook la următorul mesaj:

"Dragă Vasile! Din presă înţeleg că Vasile Blaga mă invită în ring pentru alegerile la Primăria Generală a Capitalei. Dragă Vasile, dacă este adevărat, te rog ai grijă ce-ţi doreşti. Ştii bine că în cariera ta politică n-ai fost în stare să cîştigi nici măcar o primărie de comună, iar la Bucureşti, Oprescu te-a bătut în 2008 de parcă erai din Vaslui şi nu de la vămile din Bihor. Pînă şi la alegerile din partid soluţia să cîştigi a fost ca oamenii tăi să fugă cu urnele ca să te alegi. Să-ţi mai spun cu ce manopere te-ai ales senator în 2012 prin Timiş, că la tine la Bihor te antipatiza toată lumea? Dragă Vasile, dacă vrei să fii sigur că eu intru în competiţie (sau în ring cum îţi place ţie să spui), anunţă tu că vei candida la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei în locul lui Marian Munteanu. Te asigur că atunci voi intra şi eu în competiţie, doar pentru a-ţi administra o bătaie electorală soră cu moartea, MUUUUUUULT mai rău decît te-a bătut Oprescu în 2008. Şi asta doar pentru că ai vîndut PDL-ul unei adunături fără viziune doar pentru a-ţi salva scaunul de şefuleţ de partid. Dragă Vasile, îţi mai spun un secret: este mai onorabil să fii caporal sub Băsescu decît soldat prost sub Gorghiu. Să ai o zi bună, Vasile!"

2. Pagina oficiala Cristian Popescu Piedone, 336 de comentarii pe Facebook la mesajul:

"M-a emotionat astazi, la o banala vizita in piata, sa vad ca oamenii sunt alaturi de mine, ca tot ceea ce am facut in Sectorul 4 a contat intr-adevar pentru ei. Chiar daca poate parea doar o vorba mare, de campanie, sprijinul Dvs ma onoreaza si ma motiveaza sa lupt mai departe. In ultimele luni multi asa-zisi prieteni au uitat ca exist. Sa fie sanatosi. Mie imi bucura inima mai tare cand necunoscutii imi strang mana si ma incurajeaza! In ceea ce-i priveste pe cei care ma contesta, este dreptul lor. Le spun doar ca intr-o zi adevarul va iesi la lumina si sper ca vor avea constiinta necesara sa regrete modul in care s-au raportat la mine."

3. Pagina oficiala Cristian Popescu Piedone, 327 de comentarii pe Facebook la mesajul:

"Din cate vad, candidatura mea deranjeaza foarte tare, iar adversarii au inceput deja cu atacurile murdare. Astazi, un domn avocat-politician, fost consilier la Sectorul 4, Aurelian Badulescu, a fost trimis sa ma injure la televizor. Imi pare rau ca nici nu a inceput bine campania si deja s-a ajuns la asa ceva. Este o minciuna sfruntata ca am cerut cheltuieli de judecata rudelor victimelor de la Colectiv!! Nu sunt nici nemernic, nici criminal. Am spus-o si o repet, intr-o zi adevarul va iesi la lumina! Dvs judecati, iar pe 5 votati!"

4. Pagina oficiala Elena Udrea, 252 comentarii pe Facebook la mesajul:

"Astazi, unii care au facut ilegal sute de milioane de euro scapa si liberi si cu banii la ei, doar facand un denunt, in intelegere cu procurorii. Corect este ca macar banii sa le fie confiscati, daca alta pedeapsa nu primesc. Ca urmare, sustin introducerea unui articol nou, dupa art.309 Codul Penal: "Banii, valorile sau orice alte bunuri, care au fost obtinute nelegal de faptuitorul care a efectuat denuntul se confisca obligatoriu, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent." Credeti ca este o prevedere corecta?"

5. Pagina oficiala Bogdan Diaconu, 204 comentarii pe Facebook la mesajul:

"România nu este ţara interlopilor şi a clanurilor ţigăneşti, nici a înmormântărilor fastuoase de mafioţi! Nu vrem să mai fim confundaţi cu asemenea forme ale ilegalităţii şi ale prostului gust care sunt o batjocură la adresa românilor cinstiţi şi decenţi. De aceea am propus prin lege în Parlament revenirea romilor la denumirea de ţigani!"

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus