Numele şi datele personale ale unor jurnalişti din România au apărut alături de alte câteva mii pe o listă publicată de un site ucrainean, aceştia fiind acuzaţi că ar fi „cooperat cu organizaţii teroriste” şi catalogaţi drept „complici la terorsim”. În fapt, aceşti jurnalişti erau cei care au solicitat şi au primit acreditări de la autorităţile separatiste din estul Ucrainei. Reporteri fără Frontiere a criticat publicarea acestei liste.
Pe site-ul respectiv este postat un Excel ce conţine peste 4.500 de nume de jurnalişti, alături de care au fost postate şi adresele acestora de e-mail şi numerele de telefon.
În cazul României, este vorba despre jurnaliştii Florin Alexandru Nita (Prima TV), Nichi Marius Saizu (Prima TV) şi Mircea Barbu (Adevărul). Pe lista apar şi numele unor jurnalişti de la The Guardian, ABC, France 24, Corriere Della Sera, BBC, CBC News sau Bloomberg News.
După apariţia listei de pe site-ul ucrainean, au apărut şi reacţiile. Organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF) a criticat într-un comunicat publicarea listei. „Reporters Without Borders condamnă publicarea pe site-ul ucrainean a datelor personale a mii de jurnalişti care au primit acreditări de la autorităţile auto-proclamate separatiste din estul Ucrainei”, se arată în comunicatul RSF.
Lista aceasta îi expune pe jurnalişti la un adevărat pericol, mulţi dintre ei au şi început să primească ameninţări, spune Johann Bihr, şeful RSF peste Europa de Este şi Asia Centrală. „Facem apel la autorităţi să cerceteze această chestiune”, a mai spus reprezentantul organizaţiei.
„Autorităţile Ucrainene trebuie să reacţioneze imediat faţă de site-ul Myrotvorets”, mai spun cei de la RSF, în comunicat.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu