Tolo: Poate că, după ce o să-şi revină din depresia ratării Eurovision-ului, se apucă şi TVR de presă ca serviciu public

"Poate că, după ce o să-şi revină din depresia ratării Eurovision-ului, se apucă şi TVR de presă ca serviciu public. Am fost rău. Îmi cer scuze", a spus Cătălin Tolontan într-un interviu acordat pentru săptămânalul Caţavencii.

Jurnalistul a mai vorbit despre "riscurile meseriei", încercări de mituire şi despre numărul de angajaţi ai posturilor publice de radio şi televiziune în raport cu marimea redacţiei ziarului de sport pe care îl conduce.

"Noi sîntem 50 în redacţie şi 80 în toată compania care editează Gazeta Sporturilor. Celelalte redacţii de presă scrisă, de site-uri şi radiouri sînt chiar mai mici. În acest timp, radioul şi televiziunea publică au peste 5.000 de angajaţi împreună! Gîndiţi-vă cîte informaţii ar putea afla oamenii, ce conversaţie naţională deschisă, dar şi incomodă, s-ar putea naşte dacă aceste resurse jurnalistice ar fi bine gestionate", a spus redactorul-şef al Gazetei Sporturilor.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, fragmente din interviul acordat de Cătălin Tolontan pentru săptămânalul de satiră Caţavencii.

Cristian Teodorescu, Caţavencii: A încercat cineva să te cumpere?

Tolontan: În ultimii ani, nu. Dar s-a întîmplat un episod recent care spune ceva despre disperarea oamenilor. A venit la noi, în redacţie, un medic care avea probleme cu şefii săi din spital. Şi ne-a spus că plăteşte oricît pentru o investigaţie. I-am răspuns că nu există aşa ceva. Că investigaţiile n-au alt beneficiar decît publicul. Şi ne-a rugat să-i recomandăm pe cineva. Atunci i-am explicat că e pe cale să comită un şantaj. Cum? – a întrebat el. I-am explicat că aici va ajunge dacă amestecă lucrurile.

C.T.: Nu ţi se pare ciudat că GSP, ziar de sport, a ajuns cel mai tare cotidian de investigaţie din România, cînd asta ar fi trebuit să fie treaba ziarelor generaliste?

Tolontan: N-aş spune că sîntem cei mai tari. În presă succesele sînt relative. Dar da, e ciudat. Şi avem o problemă de competenţă. Plus una de surse, pe care le găsim mai greu decît în sport, unde deja sînt certificate în decenii. Rezultatul e că e nevoie de mai mult efort din partea echipei de jurnalişti ca să compensăm minusurile. Pe de altă parte, există şi un mare avantaj. Sîntem outsider-i şi privim lucrurile cu acea curiozitate a copilului de clasa a patra. Aşa îi şi rugăm pe oficiali să ne explice: ”Ca unui copil de clasa a patra”.

Există în Spotlight un moment în care avocatul armean îi spune jurnalistului de origine portugheză: ”E nevoie de outsider-i ca să spui ceva în oraşul ăsta atît de închis”. Nu că ne-am compara cu cei de la Boston Globe, dar teoria outsider-ului funcţionează.

Noi sîntem 50 în redacţie şi 80 în toată compania care editează Gazeta Sporturilor. Celelalte redacţii de presă scrisă, de site-uri şi radiouri sînt chiar mai mici. În acest timp, radioul şi televiziunea publică au peste 5.000 de angajaţi împreună! Gîndiţi-vă cîte informaţii ar putea afla oamenii, ce conversaţie naţională deschisă, dar şi incomodă, s-ar putea naşte dacă aceste resurse jurnalistice ar fi bine gestionate. Cînd alţii se uită la Washington, eu mă uit pe ”Pangratti” şi pe ”Berthelot”. Poate că, după ce o să-şi revină din depresia ratării Eurovision-ului, se apucă şi TVR de presă ca serviciu public. Am fost rău. Îmi cer scuze.

Interviul integral, pe Caţavencii.