Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât, astăzi, că declaraţiile moderatorilor Mihai Morar si Daniel Buzdugan din matinalul de pe 26 mai de la Radio ZU constituie faptă de discriminare şi că cei doi au creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa persoanelor de culoare, scrie News.ro. CNCD i-a amendat pe realizatori cu câte 5.000 de lei fiecare.
Colegiul director al CNCD a stabilit o amendă contravenţională de 5.000 de lei pentru Mihai Morar şi pentru Daniel Buzdugan. Cei doi sunt obligaţi să citească rezumatul hotărârii CNCD în emisiunea radio pe care o moderează. Votul membrilor Consiliului a fost unanim.
”Colegiul director al CNCD recomandă tuturor jurnaliştilor să promoveze principiul egalităţii şi nediscriminării şi a respectului demnităţii umane”, se arată în comunicat.
Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor, în termen legal, şi este supusă căii de atac la instanţă de contencios administrativ.
Ediţia din 26 mai a emisiunii ”Morning Zu”, realizată de Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, difuzată la Radio ZU, a intrat în vizorul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce au fost trimise peste 30 de reclamaţii, şi în atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care s-a autosesizat în legătură cu afirmaţii făcute de cei doi prezentatori la adresa congolezilor.
Ei au difuzat ”imnul” Republicii Democrate Congo, ”In the Jungle”. ”Hai, toate maimuţele laba la blană! Cum la noi mâna la piept, la ei...”, au spus realizatorii. Cei doi prezentatori au făcut aceste afirmaţii după meciul de fotbal dintre România şi Congo, disputat pe 25 mai, care s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1 - 1.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Mizeria de Morar nu a stat pe gânduri; deja a invitat nişte cordăciuni şi ****** cu accent de Chiş-inău pentru a începe să recupereze din banuţii pierduţi.