
Virgil Ianţu a lansat un proiect editorial exclusiv digital care cuprinde "interviuri video neconvenţionale" cu personalităţi pe care fostul prezentantor al emisiunii Vrei să fii milionar îşi "scoate din zona lor de confort, printr-o abordare personală şi inedită".
Proiectul a debutat la începutul acestei săptămâni cu o serie de interviuri ale candidaţilor cu şanse la funcţia de primar general al Capitalei: Cătălin Predoiu, Robert Turcescu şi Nicuşor Dan.
Gabriela Firea nu a onorat invitaţia lui Virgil Ianţu. Interviurile cu Predoiu şi Turcescu sunt disponibile pe site-ul virgiliantu.ro, iar cel cu Nicuşor Dan va fi disponibil curând pe aceeaşi platformă.
De ce a ales Virgil Ianţu să facă interviuri cu candidaţii la Primăria Capitalei?
"Campaniile electorale sunt în general despre dezbateri politice. Mi-am dorit întotdeauna să particip totuşi şi la un dialog prin care sa ajung să-l cunosc pe omul din spatele candidatului. Inteligenţa, umor, principii, credinţe, abilităţi, competenţe, intenţii.
Veţi putea înţelege singuri care dintre candidaţi îşi joacă rolul politic foarte bine şi la care diferenţa între ceea ce spun, ceea ce vor să arate că sunt şi ceea ce gândesc şi sunt de fapt, este mai mare sau mai mică.
Poate în acest fel şi noi alegătorii vom reuşi să ieşim din dezorientarea în care ne învârtim de atâta vreme şi să mergem la vot cu o opţiune clară şi convinşi, atât cât se poate de aceasta.
Îmi cer scuze eu că nu îi aveţi pe toti cei patru, ci doar pe cei care au acceptat dialogul", a spus Ianţu pe site-ul său.
Fragmente din interviurile realizat de Virgil Ianţu
Robert Turcescu:
Cătălin Predoiu
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii