Ziarul Ring, controlat de fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă, îşi încetează apariţia pe hârtie. „Mâine este ultimul număr pe catre îl scoatem în varianta tipărită”, a declarat pentru Paginademedia.ro Andrei David, redactorul-şef al publicaţiei.
Ring a fost lansat în 21 aprilie 2008, ca o publicaţie gratuită pentru Bucureşti. Ultima ediţie, cea de mâine va avea numărul 2031.
Informaţia legată de dispariţia din print a fost publicată iniţial de DcNews.ro.
Redactorul-şef al ziarului Ring a detaliat pentru paginademedia.ro ce se va întâmpla în continuare şi care sunt motivele acestei decizii.
Andrei David, pentru Paginademedia.ro:
„Ne vom concentra pe divizia online. Momentan, avem site-ul ziaruring.ro, dar intenţionăm să ne dezvoltăm şi pe alte nişe”
Despre echipă: „În mare măsură, echipa editorială va rămâne aceeaşi. Evident că o parte din oameni, cei care aveau legătură directă cu ediţie tipărită - distribuţie, producţie - nu-şi vor mai găsi locul în echipă.”
Despre motive: „Este o reacţie firească de adaptare la piaţă. Ediţia tipărită nu ne aducea plus valoare la nivelul pe care ni-l doream şi ne limita la Bucureşti. Oricum, toată lumea se duce pe online, nu suntem noi nici primii, nici ultimii. Ce este important: nu este un sfârşit, nu i-am pus cruce, doar un hashtag(#).”
Despre noul Ring: „Va trebui să ne obişnuim. Până acum site-ul a fost oglinda ediţiei tipărite. Evident că vom avea o altă abordare şi o altă scriitură şi ne vom concentra pe un mesaj concentrat pe news, pe o abordare rapidă a informaţiei. Este o transformare din care cred că vom avea de câştigat.”
În noua structură, redacţia va avea aproximativ 20 de oameni, după ce aproximativ 10 - 15 oameni din zona de producţie şi distribuţie vor părăsi echipa.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
În campania electorală din toamnă cred că vom vedea noi ediții ale acestui ziar.