Chris Evans a renunţat la colaborarea cu Top Gear după numai un sezon al show-ului, anunţă The Independent. El a confirmat informaţia, într-un mesaj pe pagina sa de Twitter: „Renunţ la Top Gear. Mi-am dat toată silinţa, dar cumva asta nu a fost de ajuns. Echipa a fost foarte bună, le urez tuturor numai bine.”
Anunţul lui Evans vine chiar în ziua în care au fost anunţat ratingurile celei mai recente ediţii Top Gear: au fost atinse cele mai mici audienţe din 2002 până în prezent - 1,9 milioane de telespectatori.
Chris Evans a venit ulterior cu o declaraţie mai amplă pe acest subiect: „Nu am lucrat niciodată cu o echipă mai dedicată ca cea cu care am colaborat în ultimul an. Cred că renunţarea mea la emisiune este singurul lucru pe care îl pot face ca să ajut acestei cauze. Rămân un mare fan al show-ului, mereu am fost, şi voi rămâne mereu. Voi continua să mă concentrez pe emisiunea mea de la radio şi mă voi ocupa în continuare de evenimente.”
Nu se ştie încă ce va face actorul Matt LeBlanc, alături de care Evans prezenta emisiunea, mai menţionează sursa citată.
Chris Evans a ajuns prezentator la Top Gear, după plecarea fostei echipe de prezentatori, Jeremy Clarckson, Richard Hammond şi James May.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu