Skip to main content

PRESA DE AZI. "Penaliceanu", în România liberă. De ce ne-a zâmbit mereu Iliescu, ne spune Adevărul

 
PRESA DE AZI. "Penaliceanu", în România liberă. De ce ne-a zâmbit mereu Iliescu, ne spune Adevărul

PRESA DE AZI. Ce pun azi ziarele pe prima pagină? Trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă, numirea lui Tudy în funcţia de viceprimar la Capitală şi povestea de viaţă a lui Ion Iliescu se numără printre subiectele presei de astăzi.

Publicitate

România liberă titrează scurt: "Penaliceanu". Cotidianul scrie că Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă în dosarul Ferma Băneasa.

Weekend Adevărul spune povestea lui Ion Iliescu. Prima pagină a cotidianului este împânzită cu imaginea zâmbitoare a fostului preşedinte al României. "De ce ne-a zâmbit mereu Ion Iliescu", este titlul de deschidere al ediţiei de weekend.

"În interbelic, Ionel Iliescu era un proscris: fiul unui militant comunist, ajuns la periferia societăţii. S-a ridicat până în vârful partidului. În ceauşism, tovarăşul a fost exilat şef de judeţeană. A făcut o Revoluţie. În România postdecembristă, Excelenţa Sa domnul Iliescu ajunsese să fie dispreţuit visceral. A devenit de trei ori preşedinte. Ion Iliescu a supravieţuit tuturor regimurilor politice. În ciuda pronosticurilor, a rămas un nemuritor. Aşa, cu zâmbetul pe buze", scrie Weekend Adevărul, pe prima pagină. â

Subiectul "Tudy, noul viceprimar" este tratat pe prima pagină de tabloidul Click şi în interiorul ziarului de publicaţiile Libertatea şi Jurnalul Naţional.

Click!: "Ruşine: avem porno-viceprimar". Tudor Ionescu, fostul iubit al Oanei Zăvoroanu, e de ieri adjunct la Primăria Capitalei.

Libertatea, în pagina 5: "Ajutorul primăriţei Firea, legendar pentru mâinile sale dibace". Tudor Ionescu şi Aurelian Bădulescu sunt cei doi viceprimari aleşi ieri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Jurnalul Naţional: "Tudy, viceprimar cu dare de mână". Mâna dreaptă a Gabrielei Firea este un personaj controversat pe scena publică, unde şi-a făcut intrarea după o relaţie cu Oana Zăvoranu.

Alte subiecte tratate de presa de astăzi:

Gazeta Sporturilor: "Vom ataca mereu". Christoph Daum a fost numit ieri oficial selecţionerul României. Tehnicianul german promite că va renunţa la stilul defensiv şi spune că obiectivul său este calificarea la mondialul din 2018.

Evenimentul zilei: "Ultima decizie a Curţii Constituţionale schimbă multe din dosarele DNA". Judecătorii au motivat, ieri, de ce au hotărât că abuzul în serviciu trebuie dovedit cu încălcarea unei legi. Ei au invocat şi faptul că CEDO a observat că vechea interpretare a articolului din codul penal privind abuzul 'era moştenită din fostul sistem legal sovietic'.

Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus