Skip to main content

Tovarăşu’ Ponta, ai chef de un doctorat cu tehnocraţi?, un text cu peste 1.000 de share-uri

 
Conferinta de presa organizata la finalul unei intrevederi premierul Victor Ponta si ministrului Agriculturii, Daniel Constantin cu comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, in Bucuresti,
Conferinta de presa organizata la finalul unei intrevederi premierul Victor Ponta si ministrului Agriculturii, Daniel Constantin cu comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, in Bucuresti,

Două din top cinci cele mai citite postări din blogosferă, din acest weekend, vorbesc despre reacţia lui Victor Ponta la aflarea noului verdict de plagiat, dat de Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor cu privire la teza sa de doctorat.

Publicitate

Jurnalista Ramona Ursu a scris un text dur la adresa fostului premier Victor Ponta pe care îl întreabă "Tovarăşu’ Ponta, ai chef de un doctorat cu tehnocraţi? Că tot un hoţ o să rămâi". Materialul publicat pe blogul Adevărul a fost distribuit de peste 1.000 de ori, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Din articolul Ramonei Ursu:

"Dragă Victor Viorel, ştiu că e inutil să te întreb dacă ţi-e ruşine. Nu ţi-e. Aşa că nu te întreb. Ştiu că e inutil să te întreb şi dacă nu ţi-e silă când rămâi de unul singur, tu cu tine, şi te vezi cât de mic, cât de gol, cât de putred şi de slab eşti pe interior. Sunt sigură că nu te vezi aşa. Ţi-ar trebui puţin bun-simţ, puţină conştiinţă. Şi nu le ai. (...)

Înţeleg, tovarăşe Ponta, că ai chef de glume. Văd că te amuzi, în legea ta, pe Facebook. Şi ne promiţi că te ocupi să-ţi tragi un doctorat în tehnocraţi. Păcat, n-ai înţeles nimic. Nimic din ce te aşteaptă mai departe. Nimic din ce vă aşteaptă pe voi, toţi mafioţii acestei ţări, în continuare. Dreptatea abia a început. That, Dottore, will be fun!"

Simona Tache, despre postarea lui Ponta cu privire la noul verdict de plagiat:

"Ce vreau să vă zic: privindu-vă redefinind simultan noţiunile de “neobrăzare”, “insolenţă”, “sfidare”, “tupeu” şi “nesimţire grosolană”, într-o primă fază, am simţit cum îmi pocneşte vena în cap."

O selecţie de materiale de pe bloguri si platforme colective, realizată de Facebrands pentru Paginademedia.ro:

1. Blogurile Adevarul, “Tovarăşu’ Ponta, ai chef de un doctorat cu tehnocraţi? Că tot un hoţ o să rămâi”, de Ramona Ursu, - 1069 share-uri;

Din material:

"Ştiu că pentru tine vestea că eşti doar încă un plagiator dovedit care s-a cocoţat în cele mai înalte funcţii în stat e nimic. E o vrăjeală, aşa, de doi lei. E o hachiţă a unor tehnocraţi care, desigur, vor să te denigreze. Care nu vor să vă lase pe tine şi pe puşcăriabilii şi puşcăriaşii tăi să furaţi cum aveţi chef tot neamul ăsta. E un moft al unor românaşi care, ca nişte proşti rataţi ce credeţi că sunt, mai speră că-n ţara lor se poate trăi, se poate munci, se poate învăţa şi fără să furi."

2. Blogurile Adevarul, “Despre cât de dăunătoare poate fi gândirea (fals) pozitivă”, de Diana Nicolescu, - 337 share-uri;

Din material:

"Gândirea (fals) pozitivă este un imperativ social pe care ne forţăm să îl impunem atunci când emoţiile noastre, de regulă negative, sunt în contradicţie cu ceea ce afişăm. Gândirea (fals) pozitivă este un relativism cultural. În SUA, de pildă, oamenii se simt obligaţi să afişeze o mină optimistă, veselă, pusă pe treabă, atunci când, de fapt, se simt demotivaţi, trişti sau chiar deprimaţi. Frica de respingere socială este suficient de puternică încât să acţioneze în mod negativ asupra celui care ar putea căpăta ajutor, în loc să disimuleze o stare ireală de fericire, întârziind procesul de vindecare şi afectând stima de sine."

3. Simonatache.ro, “Domnu’ Ponta, la portofele vă băgaţi?” - 206 share-uri;

Din articol:

"Ce mi-e un doctorat furat, ce mi-e un portofel, până la urmă? De ce e aşa de grav să furi? Doar n-o să o ducă mai bine ţara, începând din ziua în care n-o să mai fure nimeni nimic…"

4. Blogurile Adevarul, “Geopolitica globală după Brexit”, de Marius Văcărelu, - 112 share-uri;

Din articol:

"Dimensiunea psihologică a unui stat nu poate fi eludată sau minimalizată. Prăbuşirea unei conduceri politice / administraţii începe în momentul în care cetăţenii nu mai au încredere în mod accentuat în instituţiile care le conduc. Acest aspect este vizibil în România, când ne referim la gradul de încredere în partidele politice şi mai ales în Parlament. La nivel continental, instituţiile U.E. nu au convins, deoarece din ceea ce au făcut până acum nu putem desprinde acel profit consistent pe care ni-l dorim de la conducători."

5. Taticool.eu, “MINISTERUL MUNCII FACE LUMINĂ ÎN PRIVINŢA LEGII CIC. RĂSPUNSURI ŞI CLARIFICĂRI OFICIALE ÎN ARTICOL”, - 104 share-uri.

Din articol:

"L-am contactat pe ministru, vinerea trecută. Pe facebook. Da! Am zis să încerc o conversaţie directă, iar, în ziua de azi, toată lumea are facebook. Şi da, Dragoş Pâslaru mi-a răspuns. Pentru că a fost o discuţie privată, nu am să o public, deşi nu e nimic nepotrivit- eu încercând să-l conving de utilitatea interviului pentru publicul larg, el- înţelegând asta, dar cerându-mi răbdare să vadă unde îşi poate pune în agendă un astfel de moment."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iuli Iuli
    CUI II PASA?

Trimite un comentariu

sus