Mihai Bendeac revine în grila Antenei 1 cu un nou sezon al emisiunii „În puii mei”. Producţia a fost programată miercuri, din 5 octombrie, de la 20.30.
Emisiunea de divertisment a lui Mihai Bendeac va fi mai scurtă cu o oră decât în sezoanele precedente. Va fi completată însă, tot de o producţie care îl are pe Bendeac în centru: serialul de comedie „Băieţi de oraş”.
În puii mei va fi pe TV în intervalul 20.30 - 21.30. Apoi, de la 21.30 este programat Băieţi de oraş, un serial ce îi are în centrul acţiunii pe Roby, Daniela, Malone, Gina, Dorian, Renatta, Roboţelu' şi Versace, personaje desprinse din sezonul trecut al emisiunii „În puii mei”.
“Este primul serial din viaţa mea, ceva diferit de tot ceea ce am făcut pănă acum. Vorbim despre o lume colorată, o lume a personajelor”, a declarat Mihai Bendeac.
Bendeac, despre colegii din serial: „Vlad Drăgulin în rolul lui Malone este absolut genial. Am momente când, deşi îl interpretez pe Roby, mă trezesc devenind, efectiv, spectator în timpul dublelor. Micutzu in rolul lui Dorian e delicios. Anca Dinicu a dus imbecilitatea Ginei într-o zonă suprarealistă. Lorena Luchian si Doina Teodoru creează două personaje superbe: Daniela şi Renatta. Plus un actor care nu joacă rolul Roboţelu', ţigănuşul depedent de păcănele şi pariuri. Nu-l joacă. Chiar e personajul. Lucrez cu nişte oameni minunaţi. Iar membrii echipei de producţie, care muncesc enorm, se comportă ca nişte eroi, lucru pentru care le mulţumesc. Oamenii ăştia nu fac televiziune. Fac deja film din scenariul acestui serial.”
De la ora 22.30, „În puii mei” revine cu Xtra Show.
Totul despre seriale, pe Paginadeseriale.ro şi pe Pagina de Facebook
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii