Media Men Communication, editorul publicaţiei Şapte Seri, a redevenit membru al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT). Revista de timp liber, distribuită gratuit, are potrivit reprezentanţilor publisherului 28.000 de exemplare distribuite lunar în Bucureşti.
Intrarea în BRAT este o etapă în planurile de creştere pentru 2016-2017 ale Şapte Seri, care includ dezvoltarea online, creşterea numărului de pagini, rafinarea modelului de distribuţie şi extindere la nivel naţională.
„Managementul Şapte Seri a solicitat includerea în auditul oficial al presei româneşti pentru a impulsiona vânzările de mare publicitate ale revistei, pe o piaţă aflată în creştere”, anunţă compania într-un comunicat.
Andras Kovacs, manager şi owner Media Men Communication:
„Am avut un an foarte bun, în care conţinutul editorial al revistei şi baza de clienţi au crescut constant, deci contribuţia noastră financiară la BRAT este nu numai justificată din punctul de vedere al business-ului, ci şi o datorie de onoare, pe care o avem ca membru fondator al organizaţiei.
Le vom propune clienţilor noştri şi alte argumente solide, atât de business cât şi de conţinut, pe print şi online, care vor evidenţia în Şapte Seri o platformă de comunicare premium, adresată tinerilor urbani cu venituri, educaţie şi preocupări peste medie.”
Revista gratuită de timp liber, Şapte Seri, a fost lansată în urmă cu 18 ani pe piaţa de media românească.
Începând din 2015, revista a renunţat la vechiul format A5 şi anunţurile de tip classified, pentru a apărea într-o formulă în format mare, cu 48 de pagini. În prezent publicaţia are versiuni de Bucureşti, Braşov şi Cluj.
Revista este condusă editorial de Ana-Maria Caia, din poziţia de redactor-şef, iar director de vânzări Ovidiu Mureşanu.
Printre colaboratorii permanenţi ai revistei se numără: Ana Barton, Ovidiu Buta, Iulian Comănescu, Horia Ghibuţiu, Dragoş Vărşăndan, Vlad Andriescu, Lina Vdovîi şi alţii. Fotograful de copertă al revistei este Matei Buţă.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu