
Grupul Pro, care operează mai multe posturi TV în România, a avut în perioada iulie - septembrie venituri de aproape 37 de milioane de dolari. O creştere de mai bine de 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Creşteri substanţiale şi la profitul operaţional, care aproape s-a dublat pentru compania Pro TV.
Cifrele apar în raportul financiar al Central European Media Enterprises, compania care deţine grupul Pro, şi care este listată la bursă.
Paginademedia.ro prezintă în continuare bilanţul companiei-mamă a Pro TV în cel de-al treilea trimestru al acestui an.
Câteva dintre concluzii:
VENITURI
România a avut cea mai importantă creştere de la un an la altul, dintre cele şase ţări în care CME este prezentă. În România, operaţiunile grupului media au fost de aproape 37 de milioane de dolari, în creştere faţă e perioada similară a anului trecut, când a obţinut 32 de milioane de dolari.
Cehia este „perla coroanei” pentru grupul de media, în care acţionat majoritar este Time Warner. Compania a avut în perioada iulie - septembrie 39 de milioane de dolari venituri. Aproape 10% creştere de la un an la altul.
Croaţia şi Slovenia sunt cele mai mici pieţe pentru CME. Fiecare au avut câte nouă milioane de dolari venituri.
OIBDA - Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare
Creştere uriaşă pentru Pro TV la profitul operaţional al grupului Pro: 12 milioane de dolari în trimestrul al treilea, cu 80% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Creştere vine şi de la difuzarea, în vară, a difuzat meciurile de la Euro 2016.
Operaţiunile CME din Cehia conduc şi aici: 13,1 milioane de dolari în perioada iulie - septembrie, cu aproape 40% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2015.
Veniturile Central European Media Enterprises în perioada iulie - septembrie (milioane de dolari):
Venituri iul - sep 2016 | Venituri iul - sep 2015 | OIBDA* iul - sep 2016 | OIBDA* iul - sep 2016 | |
---|---|---|---|---|
Bulgaria | 13.789 | 14.673 | 1.943 | 2.223 |
Croatia | 9.833 | 9.949 | -516 | -909 |
Cehia | 39.031 | 35.575 | 13.18 | 9.483 |
Romania | 36.97 | 32.005 | 12.606 | 6.953 |
Slovacia | 17.864 | 17.223 | -383 | 358 |
Slovenia | 9.555 | 8.606 | -746 | -1.556 |
OIBDA: Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii