Emisiunea Starea Naţiei cu Dragoş Pătraru va avea şi un moment muzical, începând de săptămâna viitoare. Prima trupă invitată: Byron.
Prima ediţie care să includă şi momentul muzical va fi cea de luni, cu trupa Byron. Trupa împlineşte zece ani şi pleacă într-un turneu naţional săptămâna viitoare.
Byron este trupa care a compus muzica din Starea Naţiei din acest sezon, a declarat Dragoş Pătraru pentru Paginademedia.ro. Genericele, coloana sonoră, sunt creaţia Byron.
Dragoş Pătraru, pentru Paginademedia.ro:
"În fiecare săptămână vom avea un moment muzical în emisiune, la final. Va fi un miniinterviu, urmat de evoluţia trupei. O precizare importantă: la Starea Naţiei se va cânta doar live."
De ce acest moment?
"Dorinţa noastră este de a le oferi oamenilor produse foarte bune şi din zona culturală. Ne propunem să încurajăm trupele bune, care au ceva de spus, care cântă muzică de calitate.
Intenţionăm să lansăm şi alte momente culturale - o recomandare de carte, de exemplu", a mai spus Dragoş Pătraru pentru Paginademedia.ro.
Planuri pentru o emisiune mai lungă ca durată
Planurile pentru Starea Naţiei includ un tronson mai mare decât cel de acum. De la anul, emisiunea lui Dragoş Pătraru urmează să fie mai lungă cu aproape o jumătate de oră şi să includă, pe lângă momentul muzical, şi un invitat în platou.
"Ateptăm toate trupele de muzică bună în emisiune, inclusiv să îşi lanseze piese şi albume la Starea Naţiei", a mai declarat Pătraru pentru Paginademedia.ro
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
P.S. Urmaresc Starea Natiei de 3 ani.