Skip to main content

Autorul ştirilor anulate de Agerpres: „Poate fi un act de cenzură. Am sesizat comisia de etică”

 
Autorul ştirilor anulate de Agerpres: „Poate fi un act de cenzură. Am sesizat comisia de etică”

Jurnalistul care a scris cele trei ştiri despre proteste anulate de Agerpres reacţionează: "poate constitui un act de cenzură". "Am sesizat comisia de etică", a menţionat jurnalistul Marius Hosu pentru Paginademedia.ro.

Publicitate

Reamintim că, duminică seara, Agerpres a anulat trei ştiri, trei traduceri de pe AFP, DPA şi Reuters despre protestele din stradă. Ştirile au fost redactate de Marius Hosu, jurnalist care lucrează în presă din 1994. Alexandru Giboi, director Agerpres, a menţionat că principalul motiv ţine de faptul că erau "traduceri integrale" şi că "nu se practică într-o agenţie de ştiri să dăm traduceri integrale de pe agenţii străine despre evenimente pe care şi noi le acoperim", după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Autorul ştirilor, Marius Hosu, îşi argumentează decizia de a publica cele trei materiale şi vorbeşte despre un "posibil act de cenzură". El a sesizat Comisia de etică pentru a se analiza cazul.

Marius Hosu, pentru Paginademedia.ro:

"Presa din România obişnuieşte să prezinte, după evenimente importante din ţara noastră, modul în care acestea sunt reflectate în presa internaţională. Agerpres ar fi contribuit, prin cele trei ştiri anulate, la acest demers, furnizând prompt informaţii netrunchiate, care ar fi eliminat orice suspiciune de partizanat din partea Agerpres. Dimpotrivă, prin anularea celor trei ştiri, Agerpres şi-a privat clienţii de informaţii, ceea ce poate constitui un act de cenzură.

"Cele trei ştiri anulate au fost difuzate pe fluxul ''România în lume'' al Agerpres şi informau nu despre manifestaţiile în sine, ci despre modul în care agenţiile internaţionale de presă prezintă evenimentele. Ca redactor de noapte, lucrând independent, am considerat relevant pentru clienţii Agerpres să cunoască şi aceste ştiri, mai ales în contextul în care mass-media din România prezenta puncte de vedere contradictorii, mergând de la minimalizarea participării şi până la extrema opusă, cu speculaţii despre o lovitură de stat, mineriadă etc."

Jurnalistul punctează faptul că, pentru clienţii Agerpres, "ştirile au fost anulate fără explicaţii" şi că exista posibilitatea de a corecta presupusele "greşeli tehnice", păstrând restul conţinutului şi ştirile pe flux.

Marius Hosu a intrat în presă în 1994, ca redactor la Rompres, cum se numea actuala Agerpres la vremea respectivă. De-a lungul timpului, a lucrat la ziarul Adevărul, la Curentul, Jurnalul Naţional, la Antena 1, la B1 TV şi la TVR. S-a reîntors la Agerpres în urmă cu doi ani.

Integral, poziţia jurnalistului Marius Hosu:

Aşa cum apare explicit la finalul celor trei ştiri Agerpres anulate, autorul sunt eu. Consider că anularea celor trei ştiri este de natură a-mi crea prejudicii profesionale. Mai important, anularea celor trei ştiri, asumată potrivit articolului dv. de directorul general al Agerpres, dl. Alexandru Giboi, produce un deserviciu agenţiei. Explic în continuare de ce.

Cele trei ştiri nu reprezentau, aşa cum eronat apreciază dl. Giboi, relatări la mâna a doua ale manifestaţiilor de la Bucureşti, din 22 ianuarie 2017. Agerpres a difuzat relatări proprii, realizate de propriii jurnalişti, pe fluxul de ştiri centrale.

Cele trei ştiri anulate au fost difuzate pe fluxul ''România în lume'' al Agerpres şi informau nu despre manifestaţiile în sine, ci despre modul în care agenţiile internaţionale de presă prezintă evenimentele. Ca redactor de noapte, lucrând independent, am considerat relevant pentru clienţii Agerpres să cunoască şi aceste ştiri, mai ales în contextul în care mass-media din România prezenta puncte de vedere contradictorii, mergând de la minimalizarea participării şi până la extrema opusă, cu speculaţii despre o lovitură de stat, mineriadă etc.

După cum se poate vedea, ştirile celor trei agenţii - DPA, AFP şi Reuters - sunt neutre şi obiective, prezintă realitatea că au fost mii de manifestanţi şi că a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis. Am considerat că este important să le redau integral şi să menţionez autorii, acolo unde erau precizaţi, pentru a fi clar că este vorba despre relatări ale corespondenţilor agenţiilor, nu despre preluări din mass-media românească. Dincolo de asta, agenţiile de presă internaţionale menţionate au considerat, evident, că evenimentele sunt suficient de importante pentru a fi difuzate în întreaga lume.

Aşadar, dl. Giboi nu este îndreptăţit să afirme că a fost vorba de ''greşeli tehnice ale redactorului''. Remarc, totuşi, asumarea deciziei de anulare a ştirilor de către conducerea agenţiei. Remarc, totodată, că ştirile au fost anulate fără explicaţii pentru clienţii Agerpres, la momentul respectiv. Conducerea agenţiei ar fi avut şi posibilitatea de a corecta presupusele "greşeli tehnice", păstrând restul conţinutului şi ştirile pe flux.

Dl. Giboi "a menţionat că Agerpres a făcut un material separat, azi, la prânz, despre ce au scris agenţiile internaţionale despre protestele din România'', scrieţi dv. Materialul respectiv a fost publicat a doua zi, pe 23 ianuarie, la orele 13.10, adică tardiv. Prin cele trei ştiri, dacă nu ar fi fost anulate, Agerpres ar fi oferit o informaţie mai detaliată şi mai relevantă, la timp, adică în cel mai scurt timp posibil de la apariţia ştirilor celor trei agenţii.

Presa din România obişnuieşte să prezinte, după evenimente importante din ţara noastră, modul în care acestea sunt reflectate în presa internaţională. Agerpres ar fi contribuit, prin cele trei ştiri anulate, la acest demers, furnizând prompt informaţii netrunchiate, care ar fi eliminat orice suspiciune de partizanat din partea Agerpres. Dimpotrivă, prin anularea celor trei ştiri, Agerpres şi-a privat clienţii de informaţii, ceea ce poate constitui un act de cenzură.

Publicul larg a avut, pentru scurt timp, acces liber la cele trei ştiri, pe site-ul www.agerpres.ro. Evident, şi redacţia online a agenţiei considerat că aceste ştiri merită difuzate. Înainte chiar de a fi anulate de pe fluxul destinat abonaţilor, cele trei ştiri au fost eliminate de pe site-ul de internet al agenţiei. Un alt act de cenzură.

Având în vedere cele de mai sus, am sesizat ieri, 23 ianuarie, Comisia de Etică şi Disciplină a Agerpres - deocamdată prin e-mail, fiindcă era zi nelucrătoare. Miercuri 25 ianuarie voi înregistra sesizarea şi la secretariatul Agerpres.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    Ce ai ”scris”, nene...poate vrei să zici că ai tradus niște texte și doreai să îți vezi și tu semnătura undeva. Apropo, bănuiesc că erai plătit la știre...dacă le-ai livrat 3 traduceri pe care le puteai transcrie într-o singură știre...
  • Iosif Iosif
    Hai ma, am citit si eu stirile alea faimoase. Sunt jenante. Eu l-as fi dat afara daca lucra in privat. Pentru asemenea ineptii de texte ar fi trebuit sa i se taie din salariu cel putin. Astia nu stiu sa angajeze redactori ca lumea?
  • cristian cristian
    Ce surpriza surprinzatoare !...comisia de etica ? Sa fim seriosi .
  • ana ana
    n-am incredere in comisia de etica a agerpres. n-as exclude sa fie controlata de minunata conducere cu simpatii pesediste
  • Daniel Daniel
    Wait, what? Deci exista o "comisie de etica" in aceasi tara in care exista Romania TV ?

Trimite un comentariu

sus