Digi 24 a intrat în rândul canalelor de ştiri în grila UPC, după trei ani în care a fost la capătul grilei, departe de grupul canalelor informative.
Postul de ştiri al RCS este acum pe poziţia 404, în grila digitală a UPC. Până acum, timp de trei ani, Digi 24 era pe poziţia 809.
Mai mult, pe ecran apare, la informaţii, numele postului Digi 24 şi sunt listate, de asemenea, detalii despre emisiunea difuzată. Până acum, când era pe 809, singurele date care erau afişate erau "Canal stiri", iar la detalii "Nicio informaţie disponibilă".
Zona de ştiri de pe UPC, în grila digitală, acum:
401 - Realitatea TV
402 - Antena 3
403 - România TV
404 - Digi 24
405 - B1 TV
UPC şi RCS, o istorie agitată
Digi 24 a fost pe poziţia 809 pe fondul unei relaţii tensionate, de-a lungul timpului, dintre compania RCS şi operatorul de comunicaţii al RCS.
Câteva date istorice:
Postul de ştiri al RCS a intrat în lista must carry în luna februarie 2014, pe poziţia a 13-a. Cu toate acestea, marii cablişti au refuzat introducerea acestuia în grilă, pe motiv că nu este corect din punct de vedere concurenţial ca un post al unei companii de cablu concurente să devină obligatoriu la retransmisie.
În această situaţie, RCS&RDS a acţionat în judecată Romtelecom, UPC, NextGen şi Digital Cable System. Instanţele au emis atunci ordonanţe preşedinţiale – hotărâri judecătoreşti care conţin măsuri cu caracter de urgenţă prin care furnizorii de cablu au fost obligaţi să retransmită postul de televiziune Digi24 în regim must carry.
Urmarea: Romtelecom (Dolce) şi Digital Cable Systems introduc Digi 24 în grilă.
RCS (proprietarul Digi 24) şi UPC s-au "ciocnit" şi în zona drepturilor TV. În 2014, UPC a preluat drepturile de difuzare pentru meciurile din Liga I (deţinute până atunci de RCS, care le difuza pe DigiSport).
Conflictul UPC - RCS s-a văzut în ştirile Digi 24. Prin canalul de ştiri, RCS şi-a atacat concurentul de pe piaţă.
În iulie 2014, modul în care UPC a introdus, la vremea respectivă, pachetul de fotbal în grila abonaţilor (fără să-i anunţe) a fost speculat într-o ştire dată de postul Digi 24, deţinut de concurenţii de la RCS.
Într-o ştire dată pe post, Digi 24 vorbea de "manevre comerciale" şi de "contextul discutabil al încredinţării directe a drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I".
Materialul de pe Digi 24 nu menţiona în niciun fel că postul de ştiri e deţinut de RCS, însă sugera că era mai bine atunci când drepturile erau la RCS, decât la UPC. Detalii despre ştirea de atunci, pe Paginademedia.ro, AICI.
În septembrie 2014, UPC introduce Digi 24 în grila de programe, obligat de instanţă. Îl plasează pe poziţia 809.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Digi24 este "postul de stiri"de la care aflam ca-n Piata Victoriei ( supraetajata ?!? ) intra 250.000 de cetateni .
De la "postul de stiri " iRealitatea aflam ca s-a mai construit un etaj ( 300.000 ) .
Nu aflam de la Digi&iR : de ce si mai ales cu ce nu e de acord Nicusor Dan in privinta proiectului de lege a gratierii ( Nicusor e ala care sta cu chirie la garsoniera, dar care nu-si aduce aminte ce a facut cu 100.000 € acum 10 ani cind si-a cumparat teren din vinzari ulteriore , dar poate il ajuta Prelipceanu)
ce retea
Foarte bine face UPC, bravo!