Skip to main content

Jurnalişti ai radioului public au trimis o scrisoare către guvern după ce Ovidiu Miculescu a fost declarat definitiv incompatibil

 
Ovidiu Miculescu, preşedintele Radioului Public
Ovidiu Miculescu, preşedintele Radioului Public

Mai bine de 50 de angajaţi ai radioului public au adresat o scrisoare primului ministru Sorin Grindeanu, după ce şeful Radio România a fost declarat, definitiv, incompatibil. „Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost urmată de ceea ce nu poate fi catalogat altfel decât ca o „tăcere asurzitoare” din partea domnului Ovidiu Miculescu”, au spus jurnaliştii Radio România în scrisoarea publică.

Publicitate

„Vă solicităm punctul de vedere cu privire la situaţia în care se află Societatea Română de Radiodifuziune precum şi identificarea unei soluţii pentru restabilirea legalităţii”, mai spun jurnaliştii de la Radio România.

Paginademedia.ro redă în continuare scrisoarea integrală a jurnaliştilor:

Scrisoare deschisă adresată domnului prim-ministru Sorin Grindeanu şi doamnei ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu
Stimate domnule prim-ministru,
Stimată doamnă ministru,
Vă supunem atenţiei o situaţie care aduce grave prejudicii de imagine şi credibilitate Societăţii Române de Radiodifuziune.
În data de 31.01.2017, prin decizia definitivă nr. 227/31.01.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat starea de incompatibilitate a Preşedintelui Director General al SRR, Ovidiu Miculescu, aşa cum fusese constatată, în octombrie 2013, de Agenţia Naţională de Integritate.
Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost urmată de ceea ce nu poate fi catalogat altfel decât ca o „tăcere asurzitoare” din partea domnului Ovidiu Miculescu. Domnia sa nu şi-a depus demisia – un act de imediată moralitate care ar fi avut darul de a proteja imaginea SRR – şi nici măcar nu a găsit de cuviinţă să ofere o explicaţie publică privitoare la starea în care se află sau intenţiile sale.
Dată fiind lipsa sa de reacţie, domnului Ovidiu Miculescu i s-a solicitat demisia printr-o scrisoare deschisă depusă la o săptămână după ce instanţa s-a pronunţat. În cele două săptămâni care s-au scurs de la această solicitare, domnul Ovidiu Miculescu nu a oferit niciun fel de răspuns. Ulterior, într-o altă scrisoare deschisă, angajaţi ai Radioului Public au solicitat punctul de vedere al Consiliului de Administraţie al SRR cu privire la situaţia în care se află instituţia începând cu 31 ianuarie. Şi acest demers a rămas, până la ora întocmirii prezentei scrisori, fără răspuns.
Ştim că, potrivit Legii 41/1994, singura instituţie în măsură să desemneze şi să demită membri ai Consiliului de Administraţie al SRR este Parlamentul României.
Cu toate acestea, ţinând cont de faptul că Ovidiu Miculescu a fost nominalizat de Guvernul României pentru poziţia de membru al C.A al SRR,
având în vedere că rămânerea sa în această funcţie de înaltă demnitate publică, împotriva şi chiar în dispreţul unei hotărâri judecătoreşti definitive, poate afecta nu numai imaginea Radioului Public, ci şi pe cea a Guvernului,
Vă solicităm punctul de vedere cu privire la situaţia în care se află Societatea Română de Radiodifuziune precum şi identificarea unei soluţii pentru restabilirea legalităţii.
Ne-am adresat dumneavoastră deoarece considerăm că suntem într-o situaţie de urgenţă care nu a avut precedent în istoria SRR şi pe care legea nu a anticipat-o. În contextul în care opinia publică solicită insistent respectarea criteriilor de integritate, apreciem că acestea trebuie asumate atât de demnitarii aflaţi sub incidenţa lor, conform legii, cât şi de autorităţile care desemnează respectivii demnitari.
De asemenea, credem că responsabilitatea Guvernului nu se poate opri numai la nominalizare şi că veţi găsi cea mai bună soluţie pentru a asigura deplina domnie a legii.
Precizăm că facem acest demers în calitate de avertizori publici, aşa cum este reglementată aceasta de Legea 571/2004.
Lista jurnaliştilor

  1. Alexandru Rusu – realizator Radio România Actualităţi
  2. Cătălin Gomboş – realizator Redacţia Informaţii
  3. Corina Sabău – redactor Radio România Internaţional
  4. Theodora Cristez, realizator Radio România Internaţional
  5. Bogdan Matei, publicist-comentator, Radio România Internaţional
  6. Constantin Cristian Bleotu – realizator Radio România Cultural
  7. Christine Bleotu (Leşcu) – redactor Radio România Internaţional
  8. Daniel-Florin Onea, redactor, Radio România Internaţional
  9. Mihai-Radu Ceascai, artist instrumentist-şef partida, Orchestra Naţională Radio
  10. Silviu Albei, artist-instrumentist trompetă, Big Band Radio
  11. Oana Enăchescu, realizator Radio România Cultural,
  12. Iulia Niculae, regizor emisie, Bucureşti FM
  13. Mircea Mihai, realizator Radio România Internaţional
  14. Daniel Bilt, Radio România Internaţional
  15. Mara Popa, realizator Radio România Internaţional
  16. Iovan Popovici, realizator Radio România Internaţional
  17. Mihai Timariu, referent specialitate, Serviciul Juridic
  18. Ovidiu Groza, specialist marketing, Studiourile Teritoriale
  19. Mira Gomboş, realizator, Redacţia Informaţii
  20. Victor Gabriel Mihalache, reporter, Radio Bucureşti
  21. Anca Romeci, realizator, România Actualităţi
  22. Cristina Grecu, realizator, Redacţia Informaţii
  23. Ştefania Ceascai, referent de specialitate
  24. Larisa Calistru, redactor, Radio România Constanţa
  25. Liliana Fustanela, redactor, Radio România Constanţa
  26. Ioan Dobrinescu, Şeful Comisiei de Evaluare a Înregistrărilor Muzicale Radio, Dep. Patrimoniu
  27. Mario Balint, corespondent
  28. Ana-Maria Cononovici, redactor, Radio România Internaţional
  29. Laurenţiu Calomfirescu, specialist marketing, Direcţia Marketing
  30. Nicolae Stoica, specialist marketing, Centrul Cultural Media
  31. Bogdan Comşa, redactor, Radio România Constanţa
  32. Veronica Goiceanu, reporter, Radio România Craiova
  33. Cristian Neţoiu, regizor emisie, Radio România Craiova
  34. Cornel Marcu, tehnician audio, Radio România Craiova
  35. Pantelica Gheorghe, tehnician audio, Radio România Craiova
  36. Emil Ana, tehnician echipamente radio, Radio România Craiova
  37. Ionela Mengher, redactor, Radio România Internaţional
  38. Bogdan Isopescu Pop, realizator, Radio România Actualităţi
  39. Cornelia Scarlat, specialist marketing, Centrul Cultural Media
  40. Claudiu Petrică Ţigănaş, ilustrator, Radio România Actualităţi
  41. Irina Calin, realizator, Radio România Internaţional
  42. Daniela Coman, realizator, Redacţia Informaţii
  43. Orodel Olaru, redactor, Radio România Actualităţi
  44. Pompilius Onofrei, realizator, Radio România Actualităţi
  45. Gabriela Moise, organizator producţie, Departament Studiouri Teritoriale
  46. Giacomina Lucarelli, operator echipamente radio, Radio România Actualităţi
  47. Vasile Luca, realizator, Radio România Cluj
  48. Mihai Miclăuş, realizator, Radio România Cluj
  49. Dinicu Braghină, realizator, Radio România Cluj,
  50. Dinisia Măgureanu, secretar, Centrul Cultural Media
  51. Carmen Nicolau, operator echipamente radio, Radio România Actualităţi
  52. Ana-Maria Popescu, redactor, Radio România Internaţional

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ion a lui Ion Ion a lui Ion
    Acum avem dovada, pentru a cata oara? Romania este condusa de securisti. Guvernul securist al lui Grindeanu si Senatul securist al lui Tariceanu si Camera Deputatilor a lui Dragnea apara gasca de securisti borfasi si penali condusa de Miculescu, cod "Adrian". Legea este facultativa pentru securisti, ei sunt cetateni de rang inalt. Legile sunt doar pentru prosti. Aloooooo, Parlamentul....DESTEPTAREA SECURISTILOR!
  • iubitor de dreptate iubitor de dreptate
    buldogul asta n o sa lase "ciolanul" nici cu pusca de vinatoare... Felicitari angajatilor ca s au mobilizat si au curaj sa lupte cu sistemul mafiot
  • qwerty qwerty
    parca Miculescu si cativa din consiliul director RRA erau anchetati pentru abuz in serviciu - ceva cu o agentie de turism si niste blaturi pentru marirea cheltuielilor. se mai stie ceva de dosar?

Trimite un comentariu

sus