Skip to main content

Zeci de jurnalişti Radio România şi 11 ONG-uri, scrisoare publică la Senat şi Camera Deputaţilor în legătură cu incompatibilitatea lui Ovidiu Miculescu

 
Ovidiu Miculescu, preşedintele Radioului Public
Ovidiu Miculescu, preşedintele Radioului Public

O nouă săptămână, o nouă reacţie. 11 ONG-uri şi zeci de jurnalişti au semnat o scrisoare publică adresată conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor în legătură cu situaţia de incompatibilitate a şefului radioului public, Ovidiu Miculescu.

Publicitate

Reamintim că Ovidiu Miculescu a fost declarat incompatibil in 2013 deoarece ocupase, simultan, funcţia de membru în CA al SRR şi cea de şef în cadrul Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR). După patru ani de proces, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia ANI. Însă, nicio reacţie din partea şefului radioului public.

Au reacţionat însă mai multe ONG-uri, printre care ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent sau Asociaţia ProDemocraţia.

„Considerăm, în acest context, că este momentul ca Parlamentul să îşi exercite rolul de control, analizând efectele juridice ale acestei situaţii şi adoptând măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii”, se arată în scrisoarea adresată de organizaţii Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Scrisoarea integrală, în continuare:

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului sesizaţi cu privire la starea de incompatibilitate a Preşedintelui SRR
Publicat Luni, 27 februarie 2017

În atenţia domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedinte al Senatului,
Domnului Liviu Dragnea, Preşedinte al Camerei Deputaţilor

Domnilor Preşedinţi,

Vă aducem la cunoştinţă o situaţie gravă cu care se confruntă Societatea Română de Radiodifuziune, situaţie care se perpetuează de o lună şi este de natură a afecta grav imaginea şi credibilitatea radioului public, precum şi autoritatea internă a organismelor de conducere ale acestuia.
Preşedintele SRR, domnul Ovidiu Miculescu, se află în stare de incompatibilitate, conform deciziei definitive nr. 227/31.01.2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu toate acestea, domnul Ovidiu Miculescu nu a dat niciun semnal că ar intenţiona să demisioneze, restabilind legalitatea la SRR. Mai mult, domnia sa continuă să reprezinte instituţia inclusiv la consultările initiate de Comisia de Cultură din Senat cu privire la modificarea Legii 41/1994. Considerăm, în acest context, că este momentul ca Parlamentul să îşi exercite rolul de control, analizând efectele juridice ale acestei situaţii şi adoptând măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii.

Conform prerogativelor legale care vă revin, vă rugăm să luaţi toate măsurile necesare pentru rezolvarea situaţiei în care se află Societatea Română de Radiodifuzine şi aplicarea legii care reglementează situaţiile de incompatibilitate.

De asemenea, le solicităm parlamentarilor ca în dezbaterile privind modificările legii 41/1994 (pe care organizaţiile semnatare le salută) să aibă în vedere respectarea criteriilor de integritate la toate nivelurile de management ale societăţilor publice de radio şi televiziune şi să prevadă proceduri clare şi rapide pentru a nu ne mai afla în această situaţie de tergiversare procedurală în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti.

ActiveWatch
Asociaţia ProDemocraţia
AZIR – Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România
Comitetul Sectorial Mass-Media
Federaţia Sindicatelor din SRR
Freedom House Romania
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind
Sindicatul Unit al Salariaţilor – Radio România
Centrul pentru Inovare Publică
Centrul pentru Jurnalism Independent
Expert Forum


Semnează, totodată, angajaţi SRR care au participat la demersul “Kompatibil”:

Alexandru Rusu – realizator Radio România Actualităţi
Cătălin Gomboş – realizator Redacţia Informaţii
Corina Sabău – redactor Radio România Internaţional
Theodora Cristez, realizator Radio România Internaţional
Bogdan Matei, publicist-comentator, Radio România Internaţional
Constantin Cristian Bleotu – realizator Radio România Cultural
Christine Bleotu (Leşcu) – redactor Radio România Internaţional
Daniel-Florin Onea, redactor, Radio România Internaţional
Mihai-Radu Ceascai, artist instrumentist-şef partida, Orchestra Naţională Radio
Silviu Albei, artist-instrumentist trompetă, Big Band Radio
Oana Enăchescu, realizator Radio România Cultural,
Iulia Niculae, regizor emisie, Bucureşti FM
Mircea Mihai, realizator Radio România Internaţional
Daniel Bilt, Radio România Internaţional
Mara Popa, realizator Radio România Internaţional
Iovan Popovici, realizator Radio România Internaţional
Mihai Timariu, referent specialitate, Serviciul Juridic
Ovidiu Groza, specialist marketing, Studiourile Teritoriale
Mira Gomboş, realizator, Redacţia Informaţii
Victor Gabriel Mihalache, reporter, Radio Bucureşti
Anca Romeci, realizator, România Actualităţi
Cristina Grecu, realizator, Redacţia Informaţii
Ştefania Ceascai, referent de specialitate
Larisa Calistru, redactor, Radio România Constanţa
Liliana Fustanela, redactor, Radio România Constanţa
Bogdan Comşa, redactor, Radio România Constanţa
Ioan Dobrinescu, Şeful Comisiei de Evaluare a Înregistrărilor Muzicale Radio, Dep. Patrimoniu
Mario Balint, corespondent
Ana-Maria Cononovici, redactor, Radio România Internaţional
Laurenţiu Calomfirescu, specialist marketing, Direcţia Marketing
Nicolae Stoica, specialist marketing, Centrul Cultural Media
Veronica Goiceanu, reporter, Radio România Craiova
Cristian Neţoiu, regizor emisie, Radio România Craiova
Cornel Marcu, tehnician audio, Radio România Craiova
Pantelica Gheorghe, tehnician audio, Radio România Craiova
Emil Ana, tehnician echipamente radio, Radio România Craiova
Ionela Mengher, redactor, Radio România Internaţional
Bogdan Isopescu Pop, realizator, Radio România Actualităţi
Cornelia Scarlat, specialist marketing, Centrul Cultural Media
Claudiu Petrică Ţigănaş, ilustrator, Radio România Actualităţi
Irina Calin, realizator, Radio România Internaţional
Daniela Coman, realizator, Redacţia Informaţii
Orodel Olaru, redactor, Radio România Actualităţi
Pompilius Onofrei, realizator, Radio România Actualităţi
Gabriela Moise, organizator producţie, Departament Studiouri Teritoriale
Giacomina Lucarelli, operator echipamente radio, Radio România Actualităţi
Vasile Luca, realizator, Radio România Cluj
Mihai Miclăuş, realizator, Radio România Cluj
Dinicu Braghină, realizator, Radio România Cluj,
Dinisia Măgureanu, secretar, Centrul Cultural Media
Carmen Nicolau, operator echipamente radio, Radio România Actualităţi
Ana-Maria Popescu, redactor, Radio România Internaţional

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • qwerty qwerty
    semneaza scrisoarea asta toti cei care au fost scosi de pe post in ultimii ani?

Trimite un comentariu

sus