Televiziunile au trimis CNA tarifele pe care le percep pentru emisiunile de promovare electorale. Marile televiziuni generaliste – Pro TV, Antena 1 si TVR 1 nu difuzeaza decit dezbateri, care au caracter gratuit pentru participanti.
Prima TV, post axat pe divertisment, nu se implica in campania electorala. Situatia cea mai interesanta este la Realitatea TV, care isi scoate, practic, toate programele la vanzare, in perioada electorala. Pentru cateva emisiuni ale Realitatii, pretul a fost stabilit deja: intre 4.000 si 20.000 de euro.
Iata situatia pe posturi:
Pro TV
- Pro TV nu va difuza decat dezbateri electorale, neplatite. Vor fi noua emisiuni in intervalul 17-27 noiembrie: opt difuzate dimineata, de la 9.15, iar a noua, cea mai importanta, din 27 noiembrie, la ora 22.15.
- Fiind dezbateri, nu emisiuni de promovare, nu se percep tarife
Antena 1, 2 si 3
- Nu intenţionează să difuzeze emisiuni de promovare electorală;
- Posturile nu aplică tarife spoturilor publicitare electorale (ele vor fi difuzate numai în emisiunile de dezbatere electorală);
Realitatea TV
- La solicitarea candidatilor inscrisi in cursa electorala, ne-am exprimat disponibilitatea de a transforma fie o parte, fie intreaga emisiune in emisiune de promovare electorala, scrie Realitatea in adresa trimisa CNA.
- Emisiunile care se pot transforma in programe electorale platita: Fabrica, Deschide lumea, Realitate zilei, Alege premierul, Realitatea te priveste, 3x3, 100%, Zece pentru Romania, Reporterii Realitatii, Romania politica, Oamenii realitatii
Tarife:
- Difuzarea unui spot electoral de 30 de secunde se face la pretul de 800 de euro in extra prime-time si 1.200 de euro in prime time. Pretul pe spot cerut de Realitatea TV este cu mult mai mare decit o reclama comerciala. De exemplu, o reclama difuzata de Realitatea TV in regim de vanzare la punctul de audienta ar costa, in prime time, intre 300 si 500 de euro.
- Fabrica - 4.000 euro net/mesaj de 3 minute,8.000 euro net/mesaj de 6 minute
- Deschide lumea - 10.000 de euro net/30 de minute/30 minute
- Realitatea zilei- 20.000 de euro net/intreaga emisiune
- Alege premierul - 20.000 de euro net/intreaga emisiune
- Realitatea te priveste - 20.000 de euro net/intreaga emisiune
B1 TV
- Uninominalii: 2.000 euro + TVA, 30 de minute emisie/zi
- Ştirile electoral: 500 euro + TVA, 5 minute emisie/zi
- 6. Vin alegerile – emisiune de promovare: 5.000 euro + TVA/ora de emisie
- Alege Nasul – emisiune de promovare: 10.000 euro + TVA/ora de emisie
Ultimele doua emisiuni vor avea si editii de dezbateri politice, neplatite.
OTV
- Dan Diaconescu Direct: 10.000 de euro + TVA
- Zori de zi: 2.000 euro + TVA
- Se intampla acum: 5.000 euro + TVA
- Sa traiti bine: 3.000 euro + TVA
- 24 H: 3.000 EURO + TVA
- Caravana rromilor: 3.000 euro + TVA
- Poveste de succes: 5.000 euro + TVA
TVR
- Nu are emisiuni de promovare electorală şi nu se percep tarife pentru candidaţi;
- Dezbaterile electorale de la TVR se vor desfăşura sub genericul unic: Alege Parlamentul tău ! cu durata egală de 50 de minute;
DDTV
- Direct cu Claudiu Neagoe - 1.000 euro + TVA
- Exclusiv: 2.000 euro + TVA
Naţional TV, N 24, Prima TV
- Nu participă la campania electorală
Mie mi se pare ca poate fi si o problema legala pentru ca televiziunile sunt de o jmecherie demna de ultimii smenari. Au impachetat emisiuni consacrate de dezbatere si le prezinta, sub acelasi brand, ca fiind, vezi Doamne, "emisiuni de promovare", ca sa poata incasa bani legal. Evident, publicul habar n-are ca asista la emisiuni platite deoarece acestea au moderatori care conduc dezbaterile, eventual si niste analisti politici. Si inghitim, ca fraierii, promouri politice impachetate ca emisiuni de dezbatere consacrate si devenite brand.
Au trimis CNA-ului listele de emisiuni care vor fi emisiuni de dezbatere sau emisiuni de promovare. Unii, mai smecheri (deh, au patroni de la care au ce invata) au anuntat CNA ca " La solicitarea candidatilor inscrisi in cursa electorala, ne-am exprimat disponibilitatea de a transforma fie o parte, fie intreaga emisiune in emisiune de promovare electorala". Adica, admit ca nu exista o linie de demarcatie editoriala intre cele doua tipuri de emisiuni. Azi luam bani, maine nu, depinde de candidati/invitati. Fraierii oricum se uita.
Mai mult, conform Codului de Reglementare in Audiovizual (Art.103), emisinile informative si dezbaterile politice nu pot fi sponsorizate, asa ca s-ar putea sa fie o problema si cu reglementarile care permit plata emisiunilor electorale.
Se pare ca CNA-ul a dat azi o recomandare prin care radiodifuzori sa anunte ca emisiunile de promovare sunt platite, la inceputul, pe durata si la sfarsitul acestora. Evident, nu sunt atat de fraieri incat sa o faca, asa ca vor lua banul la negru si ne vor furniza acelasi jeg sub forma de dezbatere electorala.
Da, Gabi, dincolo de politica mizerabila a posturilor de televiziune, avem problema si mai scarboasa a jurnalistilor care se preteaza la astfel de magarii. Si asa mi-era greu sa-i/sa le includ in categoria asta pe majoritatea moderatorilor/prezentatorilor care compenseaza prin agresivitate vizibila lipsa de competenta in aproape orice subiect ce nu implica scandal politic. Eu refuz de mult timp sa mai urmaresc tot acest circ mediatic.
Ma rog, cred ca e timpul unei reactii mai concertate impotriva acestor magarii. Daca in 2004 mergeam la tot felul de flash-moburi impotriva marelui dusman al presei, cred ca a venit vremea sa ne agitam putin si impotriva magariilor din interiorul presei si asta pentru ca ambele situatii au un efect grav asupra dreptului la libera si corecta informare.
Imi cer scuze pentru exprimarea mai agresiva, dar m-am cam enervat :)