“Sincer, nu aştept semne de redresare mai devreme de 2011”, declară Richard Toth, directorul financiar al Ringier, într-un interviu postat pe reţeaua internă a companiei. “Din acel moment, după părerea mea, mai trebuie să adăugăm câţiva ani buni pentru a atinge din nou nivelul anului 2008.”
Şeful financiar al Ringier explică, în interviu, măsurile de reducere a costurilor luate de companie săptămâna trecută. Reducerea costurilor, spune Toth, aduce economii de „20% din costurile cu personalul”
Înainte de interviu, iată ce costuri au fost tăiate săptămâna trecută:
- Evenimentele mari, care presupun bugete importante (evenimentul de inaugurare oficială a tipografiei, petrecerea de sfârşit de an a angajaţilor etc.)
- Tichetele de masă (începând cu luna decembrie; ultima serie de tichete va fi distribuită în prima jumătate a lunii noiembrie)
- Bonusul lunar de transport. Totodată, se va urmări reducerea pe cât posibil a costurilor legate de maşinile din flotă – toate începând cu luna octombrie.
- Bonusurile pentru aniversarea a 5, 10 sau 15 ani (din octombrie)
- Costurile legate de aniversarea zilelor de naştere ale angajaţilor
Alte măsuri:
- Bonusurile acordate sporadic de către şefii de echipe vor trebui reduse la un nivel minim.
- Reducerea numărului de colaboratori.
Reducerile “sunt privite ca măsuri temporare ce vor fi revizuite dacă trendul companiei devine pozitiv şi va fi confirmat pe parcursul mai multor luni consecutive.”
INTERVIUL CU RICHARD TOTH
Nu aştept semne de redresare mai devreme de 2011
Ce s-a schimbat faţă de prima jumătate a anului ca să determine luarea acestor noi măsuri?
Răspunsul real este că, din pacate, nu s-a schimbat nimic. În perioade de criză, dacă guvernele nu fac nimic relevant pentru economie, companiile private au cel mai mult de suferit. Aşa cum ştiţi de la Marius (Hagger, dir. general.), spre deosebire de guvernanţii noştri, ştiam încă din octombrie anul trecut că nu vom fi ocoliţi de criza economică, de aceea am făcut un buget conservator. Din păcate, pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, situaţia se prezintă mult mai rău decât am previzionat. Suntem cu zeci de procente sub bugetul conservator pe care l-am făcut şi asta în ciuda faptului că am fost prompţi chiar şi cu luarea măsurilor de eficientizare.
Sunt aceste economii semnificative pentru bugetul de care vorbeşti?
Nu voi dezvălui cifre detaliate, dar pot spune că economiile pe care le obţinem prin măsurile anunţate azi reprezintă aproape 20% din costurile cu personalul. E o cifră importantă în vremuri precum acestea.Dacă vorbim despre nivelul veniturilor, din primul trimestru mergem constant cu un nivel de venituri dramatic micşorat. Dacă luăm însă în calcul şi cash-flow-ul, termenele de plată sau condiţiile de anul acesta în colaborarea cu agenţiile de publicitate şi distribuitorii, putem vorbi din păcate de o scădere constantă. E din ce în ce mai greu să aduci banii facturaţi în firmă.
Din perspectiva strict financiară, cum ai spune că este trendul ultimelor luni? Pozitiv, în scădere?
La începutul anului s-a înregistrat o scădere drastică, care probabil la momentul actual nu mai este o noutate pentru nimeni; şi vorbim aici de zeci bune de procente.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roDe ce se iau măsuri cu personalul, nu mai sunt şi alte costuri care pot fi reduse?
Celelalte costuri au fost primele care au fost ajustate cât de mult posibil, iar acesta este de fapt un proces continuu. Am început renegocierea contractelor importante încă de anul trecut. Spre exemplu, am obţinut reduceri semnificative pe hârtie, care reprezintă un cost semnificativ în structura de costuri a firmei noastre.Chiar dacă nu se vede, încercăm să eficientizăm în cele mai mici detalii. Ca exemplu, tocmai am renegociat contractul pentru tonner. Liniile din buget care privesc personalul sunt printre ultimele luate în calcul.
Când estimezi că piaţa va reveni la un nivel acceptabil?
Sincer, nu aştept semne de redresare mai devreme de 2011. Din acel moment, după părerea mea, mai trebuie să adăugăm câţiva ani buni pentru a atinge din nou nivelul anului 2008.Dacă te uiţi pe cifrele realizate până în acest moment, vom termina anul pe pierdere sau pe profit?
Chiar şi cu aceste măsuri vom încheia anul cu pierderi, ceea ce înseamnă că aceste măsuri doar diminuează pierderile.
Comentarii
Ne aflam in mijlocul unei revolutii a comportamentului consumatorului, cu efecte pe ani si ani de zile.. poate chiar decenii.