OPINIE: Codul de conduită, IAB şi o problemă de principiu

O precizare, din start: aici nu este vorba de oameni, ci de principii. Semnatarul acestui articol îşi exprimă opinia invocând principii, şi nu în numele unor dispute personale cu numele din articol.

Publicitate

În sfârşit, avem un Cod de conduită pentru mediul online. Câţi pot nega nevoia unui astfel de document? Trebuie să respectăm măcar câteva principii. Demersul IAB România este lăudabil, dar, pentru că există un mare DAR...

...Culmea ironiei, acest Cod de conduită a fost aprobat în aceeaşi şedinţă cu reconfirmarea preşedintelui organizaţiei. Un om care a avut o conduită “exemplară” în online-ul autohton. A condus o companie suspectată că a fost falimentată deliberat, pentru ca firma respectivă să scape de datorii.

Ce principii a avut organizaţia care acum impune principiile pe internet când şi l-a ales ca preşedinte pe cel care a fost la şefia falimentarei regii Boom? Ce mesaj de încredere transmite industriei? Nu acuz pe nimeni. Pornesc de la prezumţia de nevinovăţie. Poate că el nu are nicio vină, dar într-o industrie a comunicării, imaginea contează enorm.

Dar dacă Mitică Dragomir e reprezentativ pentru fotbalul românesc, ce să ne mai mire că IAB nu face excepţie de la obiceiurile de pe malurile Dâmboviţei?

Pentru ca ironia să fie completă, iată chiar primul paragraf din Codul de autoreglementare:

Prezentul cod de responsabilitate în publicitate şi comerţ pe internet îşi propune să definească un cadru legal, corect şi echitabil pentru toate părţile implicate în principalele activităţi comerciale pe internet în România: comerţul electronic şi publicitatea online. De asemenea, efectele acestui cod vor ajuta la crearea unei relaţii de încredere între toate părţile implicate în aceste activităţi….

Sună frumos, nu?

Nu contest principiile din Codul de autoreglementare. Sunt de bun simţ. Dar până la el, nu înţeleg principiile după care IAB şi-a ales preşedintele. Mi-e greu să cred că o organizaţie cu oameni de comunicare nu realizează efectul de imagine, care îi poate afecta credibilitatea. Mai ales în momentul în care lansează un Cod de conduită.

Organizaţia şi-a ales preşedintele pe principiul administratorului de bloc: să fie cine are timp să se ocupe. Merge mai încet, face două zile din cartier până la Radet, ca să achite facturile, abia vede chitanţele, aude cu greu ce se discută în comisia de cenzori, dar pensia e mică şi nu i-ar strica ceva bănuţi în plus pentru o săptămâna la băi, să-şi dezmorţească oasele obosite de atâta alergătură pentu mult mai ocupaţii proprietari din asociaţie.

Falimentul Boom era previzibil, cu multe luni înainte de a se întâmpla. O ştiau cam toţi cei care acum sunt în IAB şi chiar în boardul organizaţiei. O ştiau, dar nimeni nu vorbea. “Prefer să mă abţin”, spuneau oamenii din online când erau întrebaţi de situaţia de la Boom. Ştiau, dar tăceau.

Unii au vorbit de şeful de la Boom ca despre o victimă. Un inocent care nu ştia ce se întâmplă în propria companie, care nu a intuit dezastrul pregătit de alţii, mai mari decât el. Un fel de Ioana Maria Vlas a internetului autohton.

Ştiu, trebuie să mă repet: nu am nimic personal cu nimeni, principiile contează!

Da, suntem români. Suntem creştini. Şi iertăm. Iar în numele iertării, băgăm gunoiul frumos sub preş. Trebuie să trăim toţi. Netul e infinit.