Cu preşedintele Traian Băsescu invitat, Happy Hour a avut o audienţă cu mult peste ediţiile în care în platoul emisiunii de pe Pro TV au fost alţi doi candidaţi, Crin Antonescu şi Mircea Geoană.
Pro TV a atras peste 900 de mii de telespectatori din mediul urban, marţi. Pe locul următor, între cei trei candidaţi, se află ediţia cu Crin Antonescu, de luni. Geoană, care şi-a dovedit calităţile vocal folclorice ieri, cântând Mă dusei să trec la Olt, e pe locul trei.
Iată audienţele Happy Hour cu cei trei candidaţi în platou:
Traian Băsescu (marţi) – 909.000 telespectatori (7,8 rating)
Crin Antonescu (luni) – 784.000 (6,7)
Mircea Geoană (miercuri) – 624.000 (5,4)
De menţionat că, în toate cele trei ediţii, emisiunea de pe Pro TV a fost lider de audienţă pe intervalul orar de difuzare.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
@george. la ultimul flashmob cu biciclete au intrerupt circulatia fara sa le ceara nimeni. Sanchi, ca sa se evite accidentele. Apropo, asta noapte un taximetrist m-a 'sters' desi tot Magheru era gol. Cred ca niste mici grupe ar trebui infiintate. Nici n-ar pica sub L60. Sa le explicam celenteratelor ca strada nu e numai a lor. Si ca daca si-or lua toti bucucrestenii masini, ca nemtii, ei doar in brazda vor mai trage de covrig.
Da, s-a facut multa caterinca pe cele trei posturi legate de AVP, Bpt & Co.
i) Pe crinisor l-au pacalit unii ca internetul e viitorul si ca acile e targetul lui
ii) Crin nu prea are de unde sa ia voturi. De la masa de manevra a psd miscata de aparatul lor minune n-are cum. De la jihadistii lui base n'as prea crede.
iii) Asa ca i-au ramas nehotaratii. Puhoaie.
iiii) Doar ca nu prea stie cum sa o faca.
iiiii) Naimitul de tastaturari care sa bage commenturi pe net e cat o franzela si 3 mici cu mustar. Cu banii de panotaj din Lugoj rupi netul pe piept.
Bre, Razvane, bre! E minunat ca e asa si ma doare fix la basca. Dar... Bre, Razvane, bre! Chiar nu si nu si nu se poate sa o faca mai cu talent? Ca mare bular ce te afli, du-te, bre si da-le cu scrisaturile in capatani!
Pai bine bre, Razvane, bre! Am citit comentariile de la articolul cu tine patron si pe cele de aici. Ca n-am mai vazut atata veselie pe la Petrisor de cand a dat drumul la pravalie. Pai bre, Razvane, bre. Gasca aia de mosi cu care ai baut matale beri mascate taraie pe jos cu toti nefericitii astia. Tot ai batrani sunt baza bre, Razvane, bre!
Eu nu sunt implicat decît în Legea 60.
P.S. Salutari domnului Ilie. Respect!
GHP, ia vezi IP-ul meu...