Skip to main content

Moise Guran, între TVR şi Antena 3: nu vreau să renunţ pentru o iluzie. Trebuie să văd exact despre ce e vorba la TVR.

 

Ce-ar putea cei de la Antenă să-ţi ofere astfel încât să ignori oferta celor de la TVR? O oră de difuzare la care publicul meu să aibă acces, răspunde Moise Guran, într-un interviu acordat paginademedia.ro. Realizatorul Bizbazar este în discuţii cu TVR 2 pentru un proiect editorial asemănător. Punctul de cotitură a fost în primăvară, când emisiunea zilnică a devenit săptămânală şi apoi, la scurt timp, a fost reintrodusă în grilă dar la 0ra 16.00.

Publicitate

Negocierile lui Moise Guran cu TVR vor avea loc în aceste zile, iar în cel mult o săptămână va lua o decizie: merge sau nu la postul public. Propunerea de acum a venit direct de la Andi Lăzescu, preşedintele TVR. "Şi dacă voi pleca la TVR, sunt convins că o să rămân prieten cu Mihai Gâdea", spune Guran. Interviul, în continuare:

Carmen Andronache: Când ai depus proiectul la TVR?

Moise Guran: În seara de dinainte de ultima zi în care a expirat termenul, deoarece atunci am aflat. Mai exact, m-a sunat cineva din TVR şi m-a întrebat dacă nu sunt interesat de acest proiect, de anunţul lor care era pe site-ul TVR-ului.

Asta când se întâmpla? În ce lună?
În luna septembrie, cred că era înainte de 20 septembrie. Lucrurile au stat în felul următor. Ei au vrut să facă o emisiune de business. Din câte am înţeles ulterior, au depus o cerere de proiecte pe site-ul lor, nu ştiu câţi s-au înscris, câţi nu s-au înscris, cert e că la un moment dat m-a sunat Rodica Culcer, care mi l-a dat pe Andi Lăzescu la telefon. Acesta m-a întrebat dacă nu sunt interesat, având în vedere că fac o astfel de emisiune acum, iar eu aveam proiectul de emisiune făcut încă din primăvară, când am mai fost acolo pe la ei. Am avut nişte discuţii în primăvară, nu erau interesaţi, era altă conducere, în fine, neimportant.

Proiectul pe care l-ai făcut în primăvară are vreo legătură cu schimbările care s-au petrecut la Antena, în perioada respectivă?
Bineînţeles. A fost în perioada în care emisiunea Bizbazar a fost scoasă de la 19.00 şi pe spaţiul ei a intrat talk-show-ul politic, la care participam şi eu, dar visul meu în viaţă nu e să fac un talk-show politic. Visul meu în viaţă este să fac emisiunea Bizbazar sau o emisiune similară. Vreau să mă pensionez cu un astfel de proiect, mai exact.

Când vor avea loc negocierile cu TVR?
Cred că săptămâna asta. Acolo, n-aş zice că e un soi de birocraţie, dar înţeleg că e un circuit de avizare. Oricum, am fost informat că săptămâna aceasta voi fi chemat.

Care sunt argumentele care te-ar face să vrei să mergi la TVR?
În primul rând ora de difuzare, ora 19.00. Aşa cum ziceam şi pe blogul nostru, nu am avut niciodată veleităţi de prime-time. Ceea ce vreau este să fac această meserie, însă mi-e destul de greu la ora 16.00, în condiţiile în care dacă te uiţi pe demografice (şi eu sunt genul de om care se uită pe demografice), vezi că 90% dintre telespectatorii de la ora 16.00 sunt fie pensionari, fie casnice.

E o emisiune care se adresează oamenilor ocupaţi, iar la ora aceea oamenii ocupaţi sunt cel mult la birou. Ceea ce e ok, din multe puncte de vedere, mai puţin din modul în care se măsoară audienţa în România.

În momentul în care a fost mutată emisiunea la o oră care nu te avantajează, a fost vorba de o situaţie de compromis?
Nu i-aş zice o situaţie de compromis pentru că eu sunt sau mă consider sau aş vrea să fiu un om care nu marşează foarte mult la compromisuri. Am privit-o ca pe o situaţie intermediară, hai sa-i zicem aşa.

Diferenţa dintre Jay Leno şi Bizbazar este faptul că Bizbazar este o emisiune foarte cerută de publicitari

Sperând că la un moment dat se va reveni la o oră de difuzare mai bună, pentru că publicul va cere aşa cum s-a întâmplat în momentul în care s-a luat decizia ca emisiune să fie difuzată săptămânal?
Aia a fost o mare concesie din partea Antena 3. Să ne amintim că şi atunci când l-au scos pe Jay Leno a ieşit un scandal pe site-uri, ceva monstru. Diferenţa dintre Jay Leno şi Bizbazar era la momentul respectiv şi este în continuare faptul că Bizbazar este o emisiune foarte cerută de publicitari. E o emisiune care se vinde bine, întotdeauna am fost cu multă publicitate, ceea ce, cred eu, ne-a afectat şi audienţele în anumite intervale, când în piaţă era criză, dar noi aveam maximul legal permis de CNA.

Eu cred că dincolo de ceea ce s-a cerut pe internet, ce-au cerut telespectatorii, cred că şi vânzările de la Antenă au jucat un rol în redevenirea Bizbazar-ului zilnic.

Ce-ar putea cei de la Antenă să-ţi ofere astfel încât să ignori oferta celor de la TVR?
O oră de difuzare la care publicul meu să aibă acces.

Asta ar însemna ora 19.00?
Nu neapărat. Eu sunt un tip flexibil, iar variantele deja le-am discutat cu Mihai Gâdea. Am avut o întâlnire ieri cu el (luni), în care ne-am asigurat unul pe celălalt de prietenie şi de dorinţă de colaborare şi mi-a oferit mai multe variante, pe care şi voi merge în cazul în care nu mă voi duce la TVR. Deocamdată nu ştiu oferta completă a celor de la TVR. Am o idee vagă, aşa din câteva discuţii telefonice, dar asta nu înseamnă nimic.

Sorin Oancea m-a avertizat încă din toamna trecută că plănuieşte o astfel de schimbare

Când ai depus proiectul, te-ai gândit la TVR 1 sau TVR 2?
M-am gândit din start la TVR 2. Cererea de proiect a fost pentru TVR 2. TVR 2 urmează să fie relansat, am citit chiar pe paginademedia ce spune Andi Lăzescu. Ei îl gândesc altfel, un post de tineret, un concept care mie îmi place foarte mult. În momentul de faţă, TVR 2 poate fi privit cum era Antena 3 la început, adică un post la care am şi eu loc. O emisiune de business are loc, o emisiune pentru oameni interesaţi şi de altceva decât ce vezi în prime-time pe televizoarele din România.

Eu privesc TVR 2 ca pe un proiect nou. În discuţiile pe care le voi avea cu cei de la TVR 2 voi insista foarte mult pe proiectul lor de marketing, de relansare a staţiei. Ştiu că au în plan şi alte lucruri, nu numai aducerea unei emisiuni de tip Bizbazar la ei şi sper ca lucrurile să se concretizeze în acest sens.

Când estimezi că se va definitiva situaţia?
Sper eu într-o săptămână şi de fapt ar trebui într-o săptămână, pentru că e un calendar al Antenei 3, cu noua grilă de toamnă. Şi am un job bun, până una alta, la care nu vreau să renunţ pentru o iluzie. Trebuie să văd exact despre ce e vorba la TVR.

Dincolo de faptul că va fi relansat TVR 2, ce altceva te mai tentează?
Nu ştiu, e staţia publică. Ar trebui să fie idealul jurnalistului, cel puţin în alte părţi aşa e. Îmi place ideea de staţie publică.

Eu sunt foarte convins că şi dacă voi semna cu TVR voi rămâne prieten cu Mihai Gâdea

Prima dată când a fost mutată emisiunea, te aşteptai la o astfel de decizie din partea Antenei 3?
Da şi nu. În sensul că Sorin Oancea m-a avertizat, încă din toamna trecută că plănuieşte o astfel de schimbare. Între timp, însă, audienţele Bizbazar audienţele au crescut frumos. E adevărat, au fost ediţii speciale, pentru că a fost campanie electorală şi în campanie electorală ca să faci faţă audienţei am luat şi invitaţi şi am mers şi pe dezbatere constituţională. Credeam că au renunţat, cel puţin în ianuarie impresia mea asta a fost, că au renunţat la a schimba proiectul Bizbazar, după care a venit decizia care a fost ceva de genul: azi e joi şi de luni schimbăm.

Cum ţi-au motivat schimbarea?
Nu doresc să comentez asta.

Crezi că revenirea managementului Antena 3 asupra deciziei de a readuce Bizbazar în regim de emisiune zilnică a fost o dovadă că au greşit?
Da, categoric da. Şi se întâmplă foarte rar chestia asta. De regulă managementul - şi vorbesc la modul general acum nu mă refer la Sorin Oancea pe care îl stimez foarte mult şi cu care am rămas într-o relaţie foarte bună -, dar în general, în lumea asta, managerii de corporaţii, în momentul în care fac o greşeală preferă să o acopere. Adică să investească cât mai mult în marketing, să iasă singuri din groapă fără să arate că au greşit. E un lucru care se întâmplă destul de rar. Cu excepţia, cred, a CNBC-ului, unde a fost toată povestea cu Jay Leno.

Te-ai gândit că decizia ta de a depune un proiect la TVR va enerva managementul Antena 3?
Nu, pentru că m-am gândit că dacă nu câştig oricum nu o să se afle, iar dacă o să-l câştig, o să câştig un concurs de proiecte şi atât. În faza asta suntem şi acum şi asta i-am explicat foarte clar şi lui Mihai Gâdea. Deocamdată am câştigat un concurs de proiecte. Nu am un contract, urmează să am o discuţie. Eu sunt foarte convins că şi dacă voi semna cu TVR-ul vom rămâne prieteni, pentru că avem deja nişte ani de când ne cunoaştem şi de când suntem colegi. Am pornit la drum împreună cu Antena 3.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • naegiurumea naegiurumea
    AI DREPTATE , ALEX.
    e...SCHIMBA-TI TELECOMANDA PE CANALELE LUI FELIX.
  • e e
    Oare?
  • alex alex
    Ai luat o decizie buna venind la TVR caci cei de la Antene au devenit prea subiectivi, macar cei de la TVR mai au o urma de obiectivitate in ei. Bravo si tine-o tot asa.
  • cristina cristina
    EMISIUNILE CARE TE INTERESEAZA LE URMARESTI PE ORICE POST S-AR DIFUZA DACA ATIT CONTINUTUL CIT SI CALITATEA SINT MACAR ACELEASI.DE ACEEA AI TELECOMANDA!
  • miha ella miha ella
    De unde ideea ca nu se uita nimeni la tvr?Oare nu se uita nimeni la De-ale lui Mitica sau Arena Leilor?Pana la urma nu conteza canalul ci emisinua,ca sa nu mai spun de realizatorul ei.

    Bravo Moise,oriunde te-ai duce telespectatorii te vor urma,nu te lua dupa comunistii care urmaresc Antena3 si talk-showurile impuse de Voiculescu.Sa fim seriosi.
  • dan dan
    Cu tupeu inainte !

    Sper ca echipa sa ramina unita si chiar sa se mareasca .

    Incercati sa transmiteti ROMINILOR acele informatii si comentarii care sa le dea PUTEREA de a merge mai departe.

    Fratilor nu transpira nimik despre conceptul noului proiect?

    BIZIDAY CONSULTING SRL
    J40/13362/2005 din 27.09.2010
    CIF 17831128
  • alex alex
    e clar ca din treaba asta antena 3 va pierde. insa cred ca si guran va pierde, poate mai mult. postul public este catalogat drept un post al puterii actuale (ca e sau nu asa... eu tind sa cred ca asa e), ori el vine din privat si nu de oriunde, de la un trust f puternic.

    eu nu m-am uitat in viata mea la tvr2. nici nu stiu daca-l am in grila. ori la bizbazar ma uitam de fiecare data.

    pacat ca pleaca de la antena3.. eu nu-i dau mai mult de 3 luni la tvr.
  • gigi gigi
    Atat eu si prietenii mei nu urmaresc tvr1,2,3.Moise n-o sa te mai vezi.La A3 Gadea trebuie sa gaseasca o ora cand sa-ti prezinti emisiunea si aceea sa fie 17.Este una din cele mai bune emisiuni economice si postul antena3 ar face una din marile greseli. nu a prea uit la emisiunile politice dar pe aceasta o urmaream si inregistrata.ATENTIE DOMNU'GADEA.
  • aura titiriga aura titiriga
    daca i-as spune lui Moise pleaca la TVR ar crede lumea ca-s subiectiva. pe principiul, na nu mai e la a3 vrea sa se daramne totul in urma ei. Nu e asa, pt ca acolo e munca oamenilor, multi dintre ei admirabili. nu ma iubeam cu Moise, dar cred ca amandoi ne respectam pt ceea ce facea unul si celalalt. Moise, ar trebui sa te intrebi tu insuti ce vrei sa faci! si atunci tot singur iti vei da raspunsul. Sunt una dintre persoanele care stie cat de mult tii tu la acest produs. Cunosc o groaza de oameni care la vremea respectiva m-au acuzat ca nu am incercat sa schimb decizia dlui Oancea in ceea ce te priveste. Asa ca, mergi sau ramai in locul in care TI SE GARANTEAZA IN SCRIS ca vei face ceea ce-ti doresti si ceea ce stii tu cel mai bine sa faci. Succes!
  • elena elena
    Dar de ce ai vrea tu sa ramii prieten cu Gidea! tu esti un profesionist ce ai in comun cu individul ?
  • dan dan
    Moise vreu sa te vad facind emisuni economice !

    LASA POLITCIA !


    La TVR2 poate le dai o mina de ajutor si celor de la Arena Leilor (candidatilor ) ca multe abaeratii apar acolo.
    Daca e nevoie de ajutor ma ofer voluntar.

    Cind erau mitingurile in Piata Victoriei ma uitam la tine si ma intrebam ce cautai tu acolo .
  • udi alan udi alan
    daca i pui pe analistii astia savanti intr un post de decizie guvernamentala ( minister ) in 2 saptamani fac "entorsa"...sa dai din clanta, nu ti trebuie masterate! intr o tara plina de pitipoance cu masterate...
  • Ioana Ioana
    Pleaca Moise! Nu te uita in urma. Antena 3 a decazut in ceea ce priveste deuntologia, meseria de jurnalist in general. S-au adunat toti istericii si frustratii acolo.
  • Dana Dana
    Mda, si daca ramane la Antena 3 va "concura" cu 'Saptamana Financiara' a distinsei doamne V-F-P...dealtfel parerea mea e ca e pe lista neagra. Surprinzator, telespectatorii au decis altfel, dar multe zile la A3 nu ii vad. Trecerea in slotul orar destinat pensionarilor/casnicelor e primul pas catre demonstratia ca omul nu face rating apoi...se stie ce va urma.
  • Petrisor Petrisor
    Nu trebuie sa facem o tragedie daca Moise pleaca la TVR 2, dar el stie ca daca merge acolo o sa cada in anonimat.

Trimite un comentariu

sus