Într-o lună vom avea două canale de film noi, de la Romtelecom. Aşa au spus în faţa CNA oficialii companiei, azi, când au primit licenţele pentru Dolce Movie, Dolce Movie2 şi pentru Dolce Sport 2. Fiecare canal de film are un alt tip de public. Dolce Sport 2 emite doar marţi şi miercuri. Detalii, în continuare:
Dolce Movie şi Dolce Movie2 sunt două posturi de nişă care vor difuza filme artistice (dramă, acţiune, comedie), seriale, programe documentare şi educaţionale (călătorii, actorie, istoria şi secretele filmului), prezentări generale de produse şi serviciii Romtelecom.
POZIŢIONARE: Principala diferenţă dintre cele două canale este că Dolce Movie2 se adresează în special familiilor (25-55 ani), în timp ce Dolce Movie este destinat segmentului de populaţie cu vârsta cuprinsă între 25-45 ani. Cele două posturi de filme vor emite 24 de ore din 24. Fiecare dintre cele două canale de filme vor difuza 3 premiere, în media pe lună şi aproximativ 35 de filme pe săptămână ale căror reluări vor putea fi vizionate imediat a doua zi.
Valoarea investiţiei, în plus faţă de investiţia actuală, este de 50.000 euro în anul 2010, 10.000 euro în 2011 şi 1.000 euro în 2012. Surse de venit adiţionale celor existente (din abonamentele de bază, din vânzările către alţi orperatori TV, din publicitate, din vânzarea canalului în diferite locaţii).
Dolce Sport 2, doar marţi şi miercuri
Pentru început, pe durata UEFA Champions League, Dolce Sport2 va emite doar marţi şi miercuri, când sunt aceste partide. Ulterior, postul se va dezvolta şi va prelua o parte din programele Dolce Sport pentru ca acesta din urmă să nu fie prea încărcat. Romtelecom a obţinut în vară drepturile de difuzare - opţiunea 2, pentru partidele din Liga Campionilor.
Dolce Sport, canal condus de Vlad Enăchescu, a început să emită la 13 august, cu un meci din Portugalia, dar lansarea oficială a canalului va fi diseară, când va difuza prima partidă din UEFA Champions League.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii