Skip to main content

17 noiembrie: Radu Moraru confirmă: în câteva zile pleacă de la B1

 

Radu Moraru a declarat, marţi, pentru Mediafax că în câteva zile va părăsi postul B1, unde realizează emisiunea "Naşul", însă va rămâne acţionar la televiziunile B1 şi Vox News şi se va implica în proiectul televiziunii generaliste pe care compania RCS&RDS intenţionează să o lanseze. Radu Moraru a moderat talk-show-ul "Naşul" de pe postul B1 timp de circa zece ani.

Publicitate

"Este o chestiune de zile, nu ne-am hotărât, pentru că eu şi Bobby (Bobby Păunescu, n.r.) am fost plecaţi", a spus Radu Moraru. El a precizat că rămâne în continuare prieten cu omul de afaceri Bobby Păunescu, cel care patronează postul generalist B1 şi televiziunea de ştiri Vox News.

Radu Moraru nu va mai realiza emisiunea "Naşul" la B1

Televiziunea generalistă pe care o pregăteşte compania RCS&RDS, unde se mută Radu Moraru, ar urma să se numească Zece TV, iar intenţia este că noul post să fie lansat înainte de sfârşitul acestui an, potrivit informaţiilor HotNews.ro.
Surse: Zece TV ar urma să se numească postul RCS&RDS unde merge Radu Moraru

Comisia de Etică şi Arbitraj din televiziunea publică a constatat că emisiunea "Ultima ediţie" difuzată pe 7 noiembrie pe TVR 1, în care Andrei Cornea s-a exprimat "extrem de critic" la adresa lui Adrian Păunescu, a încălcat Statutul ziaristului din SRTv, notează Mediafax, HotNews şi Adevărul. Membrii Comisiei de Etică consideră, "în unanimitate, că în emisiunea «Ultima ediţie» din 7 noiembrie a fost încălcat articolului 9 din Statutul ziaristului din SRTv", conform căruia "În prezentarea unor dispute de opinii, ziaristul va asigura prezenţa părţilor implicate". Comisia a constatat că "emisiunea «Ultima ediţie» - singura dezbatere de pe TVR 1 care a abordat subiectul personalităţii controversate a lui Adrian Păunescu - l-a avut ca unic invitat pe domnul Andrei Cornea (publicist la săptămânalul 22), prezentat ca eseist şi scriitor.

Ziarul Puterea, "desenat" de Cristian Lipan, a obţinut patru premii la ultima ediţie a European Newspaper Award, scrie HotNews, care citează blogul lui Cristian Suţu . Un premiu a luat şi publicaţia Viaţa Liberă Galaţi, la secţiunea Prima pagină - ziare locale. Premiile obţinute de ziarul Puterea au fost acordate la secţiunile Prima pagină-ziar naţional, Pagini locale, Tipografie, respectiv Pagini speciale. Vezi lista completa a premiilor aici.
Pe scurt: Premii pentru ziarul Puterea

Sorin Trâncă, creative director şi fondator Friends Advertising, a anunţat că grupul irlandez Internaţional Marketing&Sales Group (IMSG) iese din acţionariatul companiei, notează Financiarul şi Wall-Street.ro. Acesta a precizat că un alt grup de publicitate este interesat să investească în Friends Advertising. "Sunt 80% şanse ca un nou grup să intre acţionar minoritar în Friends Advertising. Probabil luna aceasta se va stabili exact”, a punctat Sorin Trâncă.

RTL Group, Mediaset Group şi ProSiebenSat.1 Group au finalizat primele nouă luni ale anului 2010 cu rezultate financiare în creştere de până la 15%, semn că efectele crizei economice nu se mai răsfrâng asupra lor. Pe baza acestor rezultate financiare pozitive, potenţate de revirimentul bugetelor de promovare pe TV, cu excepţia unor state din estul Europei, marii broadcasteri europeni estimează ca vor încheia anul cu venituri peste nivelul de anul trecut, scrie Financiarul. Cel mai mare broadcaster european, RTL Group, sub umbrela Bertlesmann, a trecut în ultimul trimestru financiar din 2010 cu rezultate pe plus, în primele nouă luni ale anului punctând creşterea cifrei de afaceri cu 7,9% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 3,82 miliarde de euro.
Broadcasterii europeni, venituri în creştere cu până la 14,8%

Dragoş Stanca, fost manager al diviziei de online a Realitatea-Caţavencu, a anunţat luni lansarea companiei de consultanţă şi web development Publyo, scrie DailyBusiness.ro. Stanca spune că, pentru primul an de business, a genera "oriunde peste 500.000 euro este un început bun". Antreprenorul spune ca îi este greu să facă o estimare cât mai precisă a afacerilor ce le va derula cu Publyo în primul an, însă "oriunde peste 500.000 euro consider că e un început bun. Acesta este obiectivul meu, având în vedere că mă voi ocupa personal de zona new business".
Dragoş Stanca: Obiectivul meu cu Publyo este să generez peste 500.000 euro în primul an de activitate

Aneta Bogdan
, managing partner al companiei Brandient, lansează sâmbătă, la ora 15.00, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, cartea "Branding pe frontul de Est", notează HotNews şi IAA.ro. Volumul este prezentat într-un anunţ de presă drept "o carte despre reputaţie, împotriva curentului, scrisă de cel mai reputat şi mai influent nume în brandingul românesc, după aproape 20 de ani de practică în marketing, comunicare şi branding".

Natalia Morari, moderatorul talk-show-ului principal al televiziunii din Chişinău Publika TV (parte a trustului Realitatea) a luat astăzi decizia de a părăsi echipa Publika, alături de producătorul Valeriu Cebotar, scrie HotNews. În martie 2010, răspunzând la o întrebare referitoare la intrarea ei în echipa Publika, Natalia Morari ne-a declarat că: „Eu nu sunt atât de naivă să cred că voi putea schimba sistemul. Nu pot şi nici nu vreau să fac abstracţie de ceea ce s-a întâmplat în România cu trustul Realitatea. Eu pot să-mi garantez în contract că, împreună cu producătorul, să decid care va fi subiectul talk-show-ului din ziua respectivă, care vor fi invitaţii mei. Iar dacă un astfel de contract nu va fi respectat, eu voi pleca.”
Natalia Morări părăseşte Publika TV, după ce în martie declarase că va pleca dacă vor exista intervenţii în emisiune

Miliardarul american Steve Forbes a renunţat la funcţiile de preşedinte executiv şi director general ocupate la grupul Forbes Media, preluate de Mike Perlis, un veteran al industriei media, scrie Wall-Street.ro, care citează Mediafax. Totodată, Tim Forbes, fratele lui Steve Forbes, a renunţat la poziţia de director operaţional executiv, care nu va mai exista în conducerea companiei.
Steve Forbes a renunţat la funcţiile executive ocupate la Forbes Media

Peste 40% din angajaţii care au participat la un studiu comandat de Cisco au declarat că încalcă politica IT a companiei pentru care lucrează pentru a răspunde nevoilor lor de comunicare, în condiţiile în care multe organizaţii interzic accesul la reţele sociale sau mesagerie instant, printre altele, scrie DailyBusiness.ro.
Studiu Cisco: Doi din cinci angajaţi încalcă politica IT a companiei

Retailerul suedez de mobilă IKEA , care deţine un magazin în zona de nord a Capitalei, a demarat o campanie de promovare mai puţin convenţional, constând în două maşini de dimensiuni mari decorate cu două dormitoare ce se plimbă pe străzile Bucureştiului. Programul se derulează pe o perioadă de trei săptămâni, scrie Ziarul Financiar. Aceasta este a duua campanie inedită a companiei după ce în vară şi-a dus canapelele în Pasajul Universităţii.
Cum se promovează IKEA: după ce şi-a dus canapale în Pasajul Universităţii, acum îşi plimbă dormitoarele prin Capitală - GALERIE FOTO

Michael Lee, Directorul Executiv al IAA Worldwide, a decis să se retragă de la conducerea asociaţiei în luna martie a anului viitor, atunci când mandatul său va expira, scrie IAA.ro. În ultimul deceniu, Michael Lee a deţinut diverse funcţii de conducere în cadrul IAA, iar pentru anul viitor şi-a propus să se ocupe mai mult de compania lui de media communication, Lee and Steel LLC, dar şi să ofere servicii de consultanţă.
Final de mandat în martie 2011 pentru Michael Lee, Director Executiv IAA Worldwide

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • maria maria
    Dar de Razvan Ionescu, ce se mai aude?
  • paul paul
    Daca se numea "Nasu Tv" , poate ca avea sorti de izbanda... asa... esec TOTAL...! "Zece Tv" inseamna cumva ca i se da doar zece luni de existenta?!
  • anonim anonim
    "proiectul televiziunii generaliste pe care compania RCS&RDS"
    un proiect sortit esecului din start cu astfel de "profesionisti"...

Trimite un comentariu

sus