Skip to main content

INSIDE STORY: O concediere şochează redacţia Adevărul. Pleacă Grigore Cartianu?

 

ACTUALIZARE: Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, Grigore Cartianu urmează să colaboreze cu 10TV, postul condus de Radu Moraru. “Nu pot să spun nici da, nici nu. Orice s-ar interpreta”, a declarat Moraru pentru paginademedia.ro.

Publicitate

Ce cauţi aici, nu trebuia să fii la şedinţa de la carte, tu nu eşti director la carte?” Aşa l-a apostrofat Peter Imre, director general Adevărul Holding, pe Grigore Cartianu, care era în şedinţa de sumar, la ziar. Se întâmpla acum câteva zile.

Trădează aceste vorbe tensiuni la vârful Adevărul? Evenimentele din ultimele zile şi o concediere dictată direct de Peter Imre, peste redactorul şef Grigore Cartianu, au precipitat lucrurile.

Detalii, în continuare:

Din informaţiile paginademedia.ro, în ultima perioadă mai mulţi redactori de la Adevărul au fost chemaţi de Peter Imre şi apostrofaţi pentru articolele scrise în ziar. S-a lăsat cu lacrimi în unele cazuri.

Acum două zile însă, o concediere a bulversat toată redacţia ziarului.

Un jurnalist de la Adevărul Holding a fost concediat din ordinul direct al lui Peter Imre, peste capul redactorului şef Grigore Cartianu, din motive care nu ţin de activitatea profesională la Adevărul Holding.

Oficial, jurnalistul (căruia nu îi vom publica numele) se desparte de Adevărul Holding cu acordul părţilor. Din informaţiile paginademedia.ro, a fost concediat din cauza trecutului profesional. Mai precis, a unor articole despre Peter Imre, scrise pe vremea când jurnalistul nu activa la Adevărul, iar Imre lucra la Phillip Morris.

Luată peste capul lui, decizia l-a nemulţumit pe redactorul şef Grigore Cartianu, care şi-a exprimat dezamăgirea, potrivit unor surse paginademedia.ro. “Este o decizie abuzivă, pe care eu nu o accept”, ar fi spus Grigore Cartianu.

Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, concedierea de acum câteva zile ar putea duce la plecarea lui Grigore Cartianu de la conducerea ziarului deţinut de Dinu Patriciu.

Concedierea de acum câteva zile vine după alte "incidente" între jurnalişti şi directorul general Peter Imre.  În urmă cu aproximativ o lună, un jurnalist de la departamentul politic a fost certat de Peter Imre pentru un articol despre PSD. “Eu ştiu mai bine, sunt prieten cu Victor Ponta”, i-ar fi spus Imre.

Un alt incident a avut loc acum câteva luni, după gala premiilor pentru educaţie. Din informaţiile paginademedia.ro, ziaristul care a relatat evenimentul a fost la un pas să fie concediat, pentru că nu a publicat o declaraţie şi o fotografie cu Peter Imre. De atunci, toate evenimentele la care participă directorul general al grupului deţinut de Dinu Patriciu sunt ilustrate cu fotografii ale managerului.

Contactat de paginademedia.ro, Grigore Cartianu nu a comentat informaţiile.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Joker Joker
    @Paul S - Ai dreptate, dl Imre este plin de calitati. Sa-l fi vazut cum se pupa azi cu "leul" Chiotea printre mormanele de sorici pe care se bateau toti viitorii restructurati, cum schimba priviri galese cu Stancu si strangeri de maini cu Cartianu si cum bateau din palme toti aplaudacii transferati de la tutungerie. Orcan a ratat sansa sa se mai gudure o data pe langa magraon, ca avea de dat BT-ul pt AdS si a venit cand se strangeau mesele devastate de palmasi. De ce ziceti voi ca nu-l apreciaza lumea pe nea Petrica, cand toti redactorii sefi se fac pres in fata lui?
  • peter imre peter imre
    Pandele, Pandele, esti o fire tare agitata si nemultumita.Ma gandeam ca ai putea fi pe post de spion, apoi mi-am dat seama ca esti sub nivelul intelectual cerut pentru asa ceva. Lasa , anul ce vine ti-o aduce si tie liniste sufleteasca.
    Ai mare dreptate, eu nu vin din presa.Dar nici despre tine n-ar putea zice nimeni ca ai avea multa treaba cu meseria asta.
    Daca limba romana nu ti ajunge , incearca in alta. Daca pot sa-ti alin supararile, cauta-ma.CRACIUN LINISTIT.
    Peter L. IMRE
  • publicitarul publicitarul
    @pandele: aaaaaaaaaa,acum inteleg de ce nu i-a vazut nimeni la ochi pe directorasii de la protectia muncii (bineinteles ca au fost angajati tot pe post de directori, asemeneni celorlalti proaspat angajati ai lui imre). multumesc ca m-ai luminat! vad ca nu spune nimeni de ce a fost data afara jurnalista. pentru ca imre a vazut-o in parcare si si-a amintit ca a scris un articol nefavorabil despre el cind lucra la philip morris. ce razbunator, domnule!
  • Pandele Pandele
    Uite, daca tot vrei emotie si te-a patruns Craciunul ia marturiseste tu aici in preajma Sfintei Zile ce cauta fosti angajati ai Serviciilor Secrete in departamentul, numit ironic, Protectia Muncii? Asa faci tu presa mai Imre? Cu securisti care sa-ti faca lucrurile murdare? Chiar crezi ca ei nu pot ajunge in puscarie? Ce cautati voi fie si la un km de o institutie de presa?
    Si tot de Craciun, marturiseste tu qici cum pe foamea asta in care dai afara oameni cu familii si copii acasa, tot in preajma Sfintelor Sarbatori cu care incerci sa impresionezi, cum ai cumparat tu aparatura de bruiaj si nu merg telefoanele langa sala de sedinte cand tu nu ai chef.
    Mai Petre, limba romana e prea saraca pentru a-ti spune cata scarba simt pentru persoana ta!
  • Pandele Pandele
    Draga Peter,
    Stratagemele tale lacrimogene si emotionante pastreaza-le pentru putinii oameni care nu te cunosc inca destul de bine.
  • peter imre peter imre
    Draga Pandele ,
    Ma bucur ca am reusit sa-ti trezesc atatea sentimente puternice.
    Iti multumesc pentru aprecierile civilizate , pline de bunatate si caldura. Inteleg ca te-a patruns spiritul Craciunului. Si eu iti doresc multa sanatate si putere de munca .
    Peter L. IMRE
  • Pandele Pandele
    Urmariti va rog cum securistul Imre il santajeaza pe colegul Joker cum ca i-ar banui identitatea. Nu continutul comentariilor il intereseaza pe un mizerabil ca Imre ci cine a indraznit. Mai Peter, tu chiar crezi ca o sa le pui botnita tuturor si ca o sa-i intimidezi si sperii pe toti? Tu nu intelegi ca in ziua in care nu vei mai avea puterea vei deveni si tu nu un vierme ci o larva.
    Esti uns cu toate alifiile, este adevarat, dar nu ai chemare sau tangenta cu presa. Nu vei astupa gura nimanui.entru ca ura si insatisfactia, stresul si frustrarea pot mocni. Pana cand vor exploda.
    Esti un om de nimic fara ceva sfant sau drag. Esti imaginea perfecta a ce a ajuns presa romana si de ce trebuie sa se fereasca generatiile urmatoare. Tu, Rosca, Vantu, Voiculescu si altii ati infectat piata media cu un miros patrunzator de cadavru in descompunere. Aveti multa putere inca dar nu uita ca la final e trecatoare. Si cu cat vei convinge mai multi oameni din cei "peste o mie" pe care nu dai un ban de cat de om negru la suflet si caracter infect esti, cu atat bumerangul mizeriilor tale te va lovi necrutator.
    De altfel pentru mine e unul din marile mistere cum un om specializat in spagi ca tine, pentru care mita si teaficul de influenta sunt a doua natura nu a ajuns inca intr-o celula plina de igrasie. Acolo aiutea sa fi un lider mai bun.
  • paul S paul S
    Sunteti rai cu domnul Imre.
    De ce nu scrie nimeni ca este un conaisseur al gastronomiei fine?
    De ce nu scrie nimeni ca este un barbat manierat si galant cu doamnele de orice varsta?
    Nu scrieti decat ca este un slab manager de presa, ca face ca drege, iar calitatile relevante, enumerate de mine mai sus, le treceti sub tacere.

    Este ca si cum ai scrie de Basescu ca e un presedinte slab, omitand sa scrii ca bea o sticla de whisky fara sa se imbete.
    Sau, fara sa scrii ca nicio femeie frumoasa din PDL nu ramane nepromovata de el.

    Asta se numeste dezinformare prin omisiune.
    Nu amintiti decat defecte si omiteti lucrurile bune.

    Sunteti rai!
  • livanu livanu
    cartianu e jurnalist? ce sa faca la b1, ca nu poate lega trei cuvinte cursiv.
  • peter imre peter imre
    Imi cer scuze de la toti viermii din lume. I-am insultat nejustificat si nedrept comparandu-i cu anonimii.
    Viermii sunt niste fapturi fara cusur.NU, nu mi-e rusine de nimic din ce am facut. Sunt lucruri, de care imi pare rau.
    Este trist ca niste personaje lipsite de curaj si demnitate, incearca sa murdareasca munca a peste o mie de oameni exceptionali de la trustul nostru.
    ORICAND stau la dispozitia oricui pentru orice problema .

    Peter L. IMRE
  • Sabin Orcan Sabin Orcan
    @ JOKER:
    Niciodata (si subliniez, niciodata) nu va fi dat afara un jurnalist de la "Adevarul de seara" decat cu acceptul meu si doar pe criterii profesionale. Asta cel putin atata vreme cat conduc eu acest ziar.

    @ PAULA:
    Da, am avut coloana vertebrala. Nu doar in ultimele luni, ci si inainte. Intreaba-i, te rog, pe cei care cunosc discutiile la un nivel mai inalt decat coltul strazii daca m-am batut sau nu pentru oamenii mei.
  • Maradona Maradona
    Pentru Catalin Tolontan: daca citesti acest site, ai grija in ce te bagi pe tine si pe oamenii tai in caz de vei accepta sa plecati de la Felix. Alege raul cel mai mic. Succes si sa ramaneti corecti!
  • Paula Paula
    Hahaha! marele deotolog Imre, acest manager de presa de care au auzit in exclusivitate Cancan si tabloidele in general, vrea sa fie injurat si spune ca el are curaj sa scrie pe site cu numele intreg, dar de data asta fara L intre peter si imre! Oare cate oglinzi trebuie sa ai sa te uiti si sa nu-ti fie rusine!!??? Ce injuraturi vreti domnule Imre, nu e de ajuns ca vreti ca jurnalistii sa scrie frumos despre prietenii dvz de la psd, despre securisti si unguri si de care or mai fi, nu e asta o injuratura la adresa jurnalistilor? Mai nou Imre apare si in Historia cu poza, vrea sa compromita tot, si nu intelege el cum ziaristii nu inteleg filosofia trust. vorbeste de coloana vertebrala, dar tu Peter Imre ce coloana vertebrala ai cand dai stirile din companie pe bloguri si pui oamenii sa citeasca blogurile in loc sa ai curaj sa le spui in fata? Cartianu si Orcan au avut cumva coloana vertebrala dreapta in utlimele luni!? Ma tem ca nu
  • Joker Joker
    Tot ce scrie aici e 100% adevarat si de notorietate in Holdingul Adevarul, cu toate ca Peter Imre lanseaza fumigene prin alte parti, ocolind esentialul: anume ca exista cel putin 10 jurnalisti cu care a dat de pamant in ultimele doua luni. Oare cata nesimtire poti avea pentru a putea privi in ochi sute de oameni maine la pranz, cand te vei infoia in fata lor si a patronului cu rezultatele pe 2010?!

    Faptul ca unii stau toata ziua pe la usa lui si inghit pe nemestecate orice tampenie li se baga pe gat nu face decat sa ma umple de sila. Cati stiu ca ultimii amenintati cu concedierea de catre moralistul semidoct cu Ferrari, Mertan si Abarth sunt doi colegi de la Adevarul doar pentru ca Peter L. crede ca prietenul Oprescu aduce Olimpiada la Bucuresti (o mega-tampenie, de altfel)?! De ce deontologii Cartianu, Chiotea si Orcan n-au luat apararea oamenilor lor?

    Marele noroc al lui Imre si al mogulului este criza, fratilor. Nu toti avem milioanele de euro ale lui Corneteanu sau sutele de mii ale lui Halpert ca sa ne permitem sa o stergem din companie dand lectii de moralitate. De aceea, pentru Imre TOTI suntem niste "viermisori", iar pentru a ne suporta isi da cu cate un kil de parfum de miroase ca o cocota, ocupa jumatate de parcare cu masinile personale, foloseste soferii sa-i plimbe nevasta cat timp ea are permisul suspendat si se intreaba, probabil, daca e cazul sa puna tabloul Mogulului si deasupra pisoarelor.

    Imre nu va intelege niciodata ca el e un NIMENI. Oricat de multi redactori ar da afara, oricat de multi sefi ar inlocui, oricat de multi directori ar aduce de pe la fabricile de tigari, ramane un strain de meserie, un diletant, un intrigant si un pacalici pe care nu dam doi bani. Stim tot despre el: si de ce a fost dat afara de la Philip Morris, si de unde are atata banet, si ce mare "afacerist" e pe bursa, si ca e pe felie cu tot felul de personaje din politica, si ca nu mai e inghitit nici macar de cei cu care a venit. Deosebirea dintre Corneteanu (fata de care are o adevarata obsesie in aproape fiecare board) si el e una singura: ANVERGURA! Si Cornete se mai baga in editorial cu picioarele, tolera tot felul de turnatori in jur, dadea afara membri de sindicat cu largul concurs al sefelor de la HR, dar era PROFESIONIST. Ce dovada mai mare poate exista decat aceea ca de cand a venit Imre la Holding nu s-au petrecut decat nenorociri si ca toate proiectele puse pe piata erau facute de pe vremea lui RC?

    Imre are o problema cu acest blog pentru ca il deranjeaza adevarul. Obae are curaj si e corect. Iar adevarul, oricat de mult ar fi acoperit, tot iese la iveala.
  • maxx maxx
    "Un jurnalist de la Adevărul Holding a fost concediat din ordinul direct al lui Peter Imre, peste capul redactorului șef Grigore Cartianu, din motive care nu țin de activitatea profesională la Adevărul Holding."

    Cunosc un caz identic. A doua zi redactorul sef a demisionat fara sa stea pe ganduri.

Trimite un comentariu

sus