ACTUALIZARE 2: Postul 10 TV a obţinut, în urmă cu câteva minute, licenţa de la CNA şi urmează să emită din 10 decembrie.
ACTUALIZARE 1: Adrian Ardelean intra in echipa 10TV, dar ramane si prezentator al emisiunii Romania, in direct, la Europa FM.
Liana Pătraş, fosta prezentatoare de la Realitatea TV, va lucra la 10TV. Anuntul a fost făcut in urma cu doar cateva minute de Radu Moraru, in fata Consiliului National al Audiovizualului.
In echipa 10TV, postul detinut de RCS va intra si Adrian Ardelean, prezentator al emisiunii Romania, in direct, de la Europa FM.
Liana Patras a plecat de la Realitatea TV in urma cu doua luni, dupa cum paginademedia.ro a anuntat aici.
Moraru, in fata CNA:
"Vor fi mulţi profesionişti din piaţă şi noi avem un mic CNA pentru că avem oameni care sunt reporteri, oameni care scriu scenarii, oameni care au legătură cu baletul şi cu teatrul dar inclusiv oameni care au lucrat la BBC. Şi acum am să spun în premieră că din echipa de ştiri vor face parte Liana Pătraş şi Adrian Ardelean."
Matinalul 10TV se va numi Morning Show si va fi realizat de Dan Tudor si de Doria Ivan. Dan Tudor, actor si regizor, vine din Irlanda, unde a regizat o serie de piese de teatru.
10 TV a primit la limită licenţa de la CNA cu şase voturi pentru şi patru împotrivă, după mai bine de două ore de discuţii. Iniţial, Cristina Trepcea (membru CNA) a propus amânarea votului pentru şedinţa de joi, dar propunerea nu a trecut.
Postul de televiziune este gândit în două etape, până în luna februarie există o grilă provizorie, care urmează să devină mai consistentă după această dată.
Începând din 2011, noul post generalist al RCS&RDS se va concentra pe producţia locală.
“Venim cu multe producţii proprii, vom produce sitcom-uri şi seriale româneşti şi neavând o presiune din partea unui mogul avem posibilitatea ca timp de trei ani de zile să construim o televiziune lipsită de această goană nebună după rating. Astazi e greu să cumperi formate din afară pentru că merg pe reality show-uri macabre sau emisiuni siropoase”, a declarat Radu Moraru.
Radu Moraru: Pe Mircea Badea nu l-am criticat niciodată
Christian Mititelu: Ce se va întâmpla în cazul în care vor exista conflicte între jurnaliştii postului şi jurnalişti unor posturi distribuite de RCS/RDS?
Radu Moraru: "Deşi mă atacă aproape în fiecare emisiune, eu pe Mircea Badea nu l-am atacat niciodată, eu am respectat mereu felul lui de a critica şi la urma urmei el face un pamflet, sigur că de multe ori mai şi exagerează. Mai sunt nişte schimburi amicale. L-am atacat pe Adrian Ursu, care este finul meu, iar cu Victor Ciutacu am o relaţie foarte civilizată, păstrăm totuşi un echilibru.
Răsvan Popescu (preşedinte CNA): Se schimbă ceva în formatul emisiunii Naşul?
Radu Moraru: "Este puţin mai lung, dar va fi spart de o producţie proprie locală la care lucrează oamenii noştri veniţi din zona ProTV. Încercăm să lansăm producţii proprii, nu să cumpărăm formate din afară pentru că oferta este destul de redusă. Naşul va avea un format mai light. Va fi o emisiune cu public şi vrem ca în timp aplaudacii să se transforme în fani ai emisiunii", a declarat Radu Moraru.
Răsvan Popescu: În momentul în care aveţi un post propriu se pune problema raportului cu celelalte canale distribuite de RCS&RDS. A fost mereu o problemă la limita ofertei, când Naţional TV era scos din grilă. Concurenta trebuie sa fie loiala.
N. Iorga: Problema e că radiodifuzorii care se află în must carry se tem foarte tare că vor fi scoase din grilă pentru că apare acest post de televiziune, ca s-o spun pe şleau.
Radu Moraru: "RCS&RDS a plătit întotdeauna salariile angajaţilor şi-a plătit mereu datoriile către stat, trebuie să-i bănuim de prezumţia de nevinovăţie. Eu cred că televiziunile care se află în must-carry ar trebui să se preocupe de performanţele pe care le au.",
Cristina Trepcea: Sunteţi siguri că luaţi licenţa astăzi? E plin oraşul de bannere că postul se va lansa pe 10 decembrie 2010.
Radu Moraru: "Noi am încercat să-l convingem pe investitor să facă o investiţie uriaşă, care este benefică pentru România. Acum trei luni s-a plecat într-o cursă contra cronometru. Pregătirea şi lansarea unei televiziuni dureaza între şase şi nouă luni. Sigur că există şi o serie de erori pe care mi le asum.
Cristina Trepcea: Eu vă spun că ceea ce aţi făcut cu aceste bannere este o minciună, este definiţia minciunii în cea mai curată formă. Asta arată, cel puţin pentru mine, care este raportarea dumneavoastră cu privire la adevar.
Radu Moraru: Sunt sigur că publicul ne va ierta pentru această greşeală. Eu cred că sunteţi foarte dură cu noi.
Răsvan Popescu: De ce această grabă?
Radu Moraru: E şi numele televiziunii 10TV, care ar fi frumos să fie lansat pe 10 decembrie 2010, apoi este o lună frumoasă. La fel de important este ca postul de televiziune să fie rodat până la primăvară, cand se fac bugete de publicitate, şi este important să fii acolo. Astfel încercăm să recuperăm o mică parte din investiţie. Toţi banii pe care îi vom lua din publicititate vor rămâne postului pentru producerea de seriale româneşti, producţii proprii, aşa ne-a promis investitorul.
Mihai Mălaimare:
“În secunda în care un cablist ne minte de o bună bucată de vreme privind retransmisia canalului N24, e clar că pe ei nu-i interesează cine suntem noi. Suntem într-o fază în care media se schimbă, polii de putere se schimbă radical. Faptul că legea îi obligă să treaca pe aici e un chin la care se supun şi cu asta, basta. Cât priveşte faptul că a intervenit pe piaţă cu bannerele alea este extrem de neplacut este înca o dovadă că noi nu contăm.”
Christian Mititelu:
“Eu cred că s-au prezentat prematur, grila lor nu prezintă ştiri. În schimb, postul are un talk-show cu o puternică putere de influeţare. Eu nu votez în principiu pentru licenţa unui post de televiziune care nu are ştiri în grila de programe.
Au venit şase persoane în faţa noastră, dar de câte ori am încercat să punem o întrebare altor reprezentanţi, ne-a răspuns Radu Moraru. Această domninaţă nesănatoase se va regăsi şi în programele postului.”
Cristina Trepcea:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro"Eu i-aş fi bănuit de bună-credinţa dacă nu ar fi împânzit oraşul cu bannere despre lansarea din 10 decembrie."
1. Ma refeream la propozitiile de pe forum. Cele literare pot ajunge si la … infinit daca asta te satisface mai mult.
2. Mai exista, printre noi, si oameni “neBATUŢI in cap”?
3. Dintodeauna au existat “unii” pe care i-a deranjt “scurtimea” iar cand li s-a oferit “lungime” s-au incurcat in ea.
4. Rogu-te nu face asemenea comparatii. Pacat ca nu exista, in tara, o scoala speciala de “Pruteni”.
P.S. Horea e pseudonimul, nu … Horia, O foarte mica diferenta!