Adelin Petrişor: Din punct de vedere al importanţei pe care o acordă ştirilor externe, România nu este departe de un sat

Adelin Petrişor spune despre România că, din punct de vedere al importanţei pe care o acordă ştirilor externe, nu este departe de un sat "unde lumea e interesată doar de ce se întâmplă la discotecă, la primărie şi la postul de poliţie şi nu e interesată de ceea ce se întâmplă dincolo de graniţele satului".

Proaspăt întors din Afganistan, jurnalistul Adelin Petrişor a vorbit într-un interviu pentru paginademedia.ro despre ce înseamnă să documentezi materiale într-o zonă de conflict, despre lipsa de interes a românilor faţă de astfel de subiecte şi despre situaţia unui război care împlineşte aproape un deceniu.

"Nu ştiu cât de interesaţi sunt românii de subiectul acesta. În ţările cu trupe acolo există o dezbatere în sânul societăţii civile. În România nu a existat niciodată o astfel de dezbatere, habar nu am de ce, poate pentru că nu prea avem societate civilă? Cert e că avem circa 1700 de soldaţi, am avut mulţi morţi, vreo 17, dintre care şase doar anul trecut. România, dacă nu mă înşel, este pe locul şase ca ţară participantă."

"Libertatea de mişcare începe să nu mai existe pentru că a crescut numărul răpirilor şi se întâmplă ceva ce se întâmpla prin 2006-2007, în Irak. Eu am fost în Kabul, dar trebuie să mergi cu o maşină low profile, cu numere de Kabul, să nu atragi atenţia. Cel mai nesigur lucru e să mergi cu un convoi militar, e ca şi cum ai circula cu o ţintă pe piept", povesteşte Adelin Petrişor.

Jurnalistul de război al TVR, care a stat timp de două săptămâni într-una dintre cele mai active zone de conflict din lume, s-a întors cu o serie de materiale despre cel mai mare spital american din Afganistan (situat în Bagram) şi despre o unitate care se ocupă de recuperarea soldaţilor răniţi de pe câmpul de luptă.

Reportajele realizate de Adelin Petrişor şi Florin Dobre, operatorul care l-a însoţit în Afganistan, vor fi difuzare de Televiziunea Română în cadrul Telejurnalului, începând de săptămâna viitoare.

“Afganistanul n-are cum să nu fie interesant în condiţiile în care sunt peste 100 de mii de soldaţi occidentali care luptă acolo. Dacă stăm să ne gândim, România are, să spunem, 2000 de oameni, păi fiecare om are acasă cel puţin 20 care sunt interesaţi de soarta lui”, a declarat Adelin Petrişor.

Reporter Paginademedia.ro: Ce s-a întâmplat în cele două săptămâni pe care le-ai petrecut în Afganistan?

Adelin Petrişor: Am fost la cel mai mare spital de campanie din Afganistan, e vorba de spitalul din Bagram, condus de americani. Bagram este una dintre cele mai mari baze ale lor din Afganistan, undeva la nord-est de Kabul (capitala Afganistanului n.r.). Totodată am fost embeded cu o unitate Medevac. Ei sunt cei care se ocupă de evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă, cu elicoptere Blackhawk, şi îi transportă la spital.

Începând de luni vom da câteva reportaje în Telejurnal, iar undeva spre sfârşitul lunii va fi un reportaj mai mare de 15 – 20 de minute, care sincer nu ştiu unde va intra, când va fi difuzat, dar probabil că undeva spre sfârşitul lunii ăsteia.

Acesta era şi planul tău când ai plecat din România?

Asta voiam şi asta îmi şi aranjasem. E greu să pleci să vezi ce-ţi cade acolo. Trebuie să-ţi aranjezi mai ales că lucrurile nu stau tocmai bine, au răniţi din ce în ce mai mulţi, adică războiul este departe de a se fi terminat, din contră, se complică de la an la an, în ciuda trupelor suplimentare trimise acolo de americani.

De ce crezi că subiectul războiului din Afganistan este atât de puţin acoperit de presa din România?

Nu ştiu cât de interesaţi sunt românii de subiectul acesta. În ţările cu trupe acolo există o dezbatere în sânul societăţii civile. În România nu a existat niciodată o astfel de dezbatere, habar nu am de ce, poate pentru că nu prea avem societate civilă? Cert e că avem circa 1700 de soldaţi, am avut mulţi morţi, vreo 17, dintre care şase doar anul trecut. România, dacă nu mă înşel, este pe locul şase ca ţară participantă.

Cu ce aţi plecat din România spre Afganistan?

Până la Kabul am mers cu un avion Hercules al MAPN-ului şi de acolo am plecat cu nişte elicopetere americane.

Pe blogul tău spuneai că de data aceasta ai găsit Afganistanul mai complicat decât ultima oară. De ce ?

Pentru că, în ciuda asaltului început în sud de Petraeus, lucrurile nu se liniştesc. Sunt în continuare zone în Afganistan unde n-au călcat soldaţi ai ISAF-ului (International Security Assistance Force -n.r.), zone mici controlate de talibani, sunt foarte multe atacuri. De exemplu, în primele două săptămâni din ianuarie cei din coaliţie au înregistrat 20 de morţi, cam până pe 18 ianuarie. Deci, lucrurile sunt destul de complicate. O mare problemă o reprezintă graniţa cu Pakistanul care nu e absolut deloc controlată nici de partea pakistană, nici de cea afgană, iar insurgenţii călătoresc fără probleme dintr-o parte în alta, fiind cu atât mai greu de depistat.

Oamenii joacă la două capete în toate statele din zonă pentru că se gândesc foarte simplu “pleacă cei din coaliţie la un moment dat şi noi rămâmnem cu talibanii” şi nici măcar nu ştiu dacă sunt de condamnat pentru treaba asta. De asemenea, mulţi dintre politicienii afgani joacă la două capete, serviciul secret pakistanez joacă la două capete, acolo toată lumea joacă la două capete.

Acum se încearcă o negociere cu talibanii, New York Times a scris că i-au dat nu ştiu câte milioane de dolari unuia pe care îl credeau lider taliban marcant, l-au plimbat cu avioanele coaliţiei, s-a întâlnit cu Karzai (Hamid Karzai - Preşedintele Afganistanului), cu reprezentanţii americani şi s-a dovedit că era o ţeapă. Ăsta este motivul pentru care spun că lucrurile sunt complicate.

Pe de altă parte, afganii nu au sentimentul apartenenţei la o naţiune, ei sunt organizaţi pe triburi sunt paştunii, sunt uzbecii, dacă te duci să vorbeşti cu afgani pe stradă n-o să vezi că spun că ei sunt afgani o să spună că sunt dintr-un anumit trib. Pentru mulţi Hamid Karzai (Preşedintele Afganistanului) e un tip de la Kabul şi cei mai mulţi dintre ei se luptă pentru supravieţuire şi n-au nici decum probleme de genul “ce facem noi ca naţiune?”. Asta se întâmplă pentru că mulţi nu cred că ei sunt o naţiune, se raportează la trib, la familie şi fiecare individ în parte se luptă ca să trăiască şi a doua zi.

Eu sunt convins că se poate face asta, dar cred că în zeci de ani, nicicum în câţiva ani. Să nu uităm că războiul a început de prin toamna-iarna lui 2001 şi în aproape 10 ani singurele lucruri care au evoluat în Afganistan sunt legate de infrastructură. ISAF-ul a băgat foarte mulţi bani, ţările din coaliţie au băgat foarte mulţi bani, s-au construit drumuri, se construiesc şcoli, dar sunt zone în care se construiesc şcoli şi a doua sau a treia zi sunt aruncate în aer de talibani.

Câti aţi plecat de la TVR?

Eu şi Florin Dobre, operatorul cu care am fost, în 2003, în războiul din Irak.

Te-ai întâlnit şi cu alţi jurnalişti?

Nu prea m-am întâlnit, am dat la un moment dat peste un american care stătea în Bagram. Sunt foarte mulţi jurnalişti. Libertatea de mişcare începe să nu mai existe pentru că a crescut numărul răpirilor şi se întâmplă ceva ce se întâmpla prin 2006-2007, în Irak.

Eu am fost în Kabul, dar trebuie să mergi cu o maşină low profile, cu numere de Kabul, să nu atragi atenţia pentru că cel mai nesigur lucru e să mergi cu un convoi militar. Au aproape săptămânal sinucigaşi cu maşini capcană şi nu prea e bine să circuli în coloană, mai ales într-un convoi militar pentru că e ca şi cum ai circula cu o ţintă pe piept. Apoi trebuie să ai încredere în oamenii cu care lucrezi acolo. Îţi trebuie o logistică serioasă ca să te poţi mişca pe acolo.

În schimb, jurnaliştii străini de la BBC sau de la alte televiziuni mari stau acolo permanent, au oameni cu care lucrează, translatori, afgani pe care de-a lungul timpului i-au verificat şi pe care îi şi plătesc. Nu mai spun că sediile lor sunt păzite de oameni înarmaţi.

Cât de mari sunt costurile pentru o astfel de deplasare?

TVR-ul n-a plătit decât diurna pentru doi oameni, pentru că transportul a fost cu militarii, acolo stai tot cu militari, deci nu foarte mult. Totul e să găseşti înţelegere şi şefii să dorească să-ţi dea şi astfel de materiale pentru că dacă se raportează doar la viaţa noastra politică şi la înjurăturile din stânga spre dreapta şi din dreapta spre stânga nu e interesat să dea nici măcar diurna pentru doi oameni, în două săptămâni.

Deci costurile nu sunt mari, totul e să vrei să dai aşa ceva, să ai loc să dai aşa ceva, dar când ai talk-show de dimineaţa până seara, cum să dai? Probabil că lumea se uită mai degrabă la bălăcăreală politică decât la aşa ceva. Problema e că România începe să semene din ce în ce mai mult cu un sat, unde lumea e interesată doar de ce se întâmplă la discotecă, la primărie şi la postul de poliţie şi nu e interesată de ceea ce se întâmplă dincolo de graniţele satului. Din punctul ăsta de vedere, consumatorul român mediu pare destul de interesat de satul lui şi atât, asta în condiţiile în care vorbim de globalizare şi în condiţiile în care vorbim de lucruri care se întâmplă la 10.000 de km şi care a doua zi ne influenţează viaţa

Citeşte şi:

Adelin Petrişor îşi reia statutul de jurnalist de război

Sursa foto: Adelin Petrişor