Skip to main content

Dragoş Stanca a preluat vânzările a zece site-uri Intact

 

Q2M, companie deţinută de Dragoş Stanca (ex F5 Realitatea Caţavencu), a preluat spre vânzare zece site-uri din portofoliul Intact Media Group.

Publicitate

Site-urile pe care le va vinde Q2M sunt a1.ro, antena3.ro, antena2.tv, antenai.ro, euforia.tv, financiarul.com, sfin.ro, myconfidential.ro, totulredus.ro şi vdtonline.ro.

Înţelegerea nu include site-urile gsp.ro şi jurnalul.ro.

Cum se vor "înţelege" cele două site-uri de ştiri concurente din portofoliul Q2M, realitatea.net şi antena3.ro?

Dragoş Stanca, pentru paginademedia.ro:

"Principala muţumire pe care o am legată de acest contract este că managementul celor două grupuri, Intact şi Realitatea Caţavencu a înţeles că, dincolo de orgolii, piaţa de online  are anumite specificităţi. Punerea în comun a unor site-uri de acelaşi profil în condiţiile actuale de piaţă reprezintă un avantaj competitiv, pentru că vom putea vinde clienţilor pachete integrate."

Sunt ţinte clare în materie de încasări?

"Există obiective clare pe fiecare categorie în parte. E un target ambiţios, dar considerăm că îl putem atinge."

De ce lipsesc site-uri precum jurnalul.ro, topgear.ro şi radiozu.ro?

"Continuăm discuţiile şi cu alte site-uri din grup, dar şi din piaţă şi sperăm să ne lărgim portofoliul."

Din comunicatul de presă:

"Intact Interactive – compania new media a Intact Media Group - şi Q2M au ajuns astăzi la un acord privind vânzarea spaţiilor publicitare ale site-urilor a1.ro, antena3.ro, antena2.tv, antenai.ro, euforia.tv, financiarul.com, sfin.ro, myconfidential.ro, totulredus.ro şi vdtonline.ro."

"Din punct de vedere cantitativ, portofoliul actual Q2M numără, astfel, 54 de site-uri, între care 25 măsurate de SATI, adică un trafic lunar de peste 9 milioane de clienţi unici însumaţi."

"Q2M este o companie de vânzări, marketing, PR şi comunicare online, formată la sfârşitul anului 2010 prin achiziţia de către Global Digital Invest şi management buyout a F5 X-Media, structura de vânzari interactive şi proiecte cross-media a F5 Webcorp [parte a grupului Realitatea-Caţavencu]. Q2M oferă servicii complete de strategie şi management al campaniilor digitale, vânzari [brokeraj] de spaţii publicitare şi soluţii tehnice de maximizare a veniturilor din online fiind, totodată, organizatorul RoNewMedia."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus