Adevărul, ziarul quality cu cele mai mari vânzări din România, a ajuns pe locul doi ca număr de cititori, după Jurnalul Naţional, potrivit celor mai recente date ale Studiului Naţional de Audienţă.
Cotidianul publicat de Adevărul Holding se află la o distanţă de 26.000 de cititori faţă de primul calasat.
Jurnalul Naţional a înregistrat, potrivit ultimului val de audienţă (18 ianuarie 2010 – 19 decembrie 2010) 576.000 de cititori, în medie, pe ediţie.
Alte concluzii desprinse din studiu:
- Ziarele pierd în continuare cititori. Scăderile cele mai drastice au fost înregistrate de Libertatea (- 66.000 de cititori pe ediţie), ProSport ( - 56.000) şi Click (-51.000), în perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2011, faţă de valul SNA precedent.
- Chiar dacă Libertatea şi Click au înregistrat scăderi semnificative, tabloidele rămân în continuare cele mai citite ziare din România.
- CanCan, Jurnalul Naţional şi Gândul sunt singurele publicaţii cotidiene care au înregistrat creşteri, în perioada analizată.
Evoluţia numărului de cititori în intervalul ianuarie 2010 – ianuarie 2011, faţă de valul precedent
Audienţa ziarelor din România
ian. 2010 - dec. 2010 | apr. 2009 - apr. 2010 | iul. 2009 - iul. 2010 | oct. 2009 - oct. 2010 | |
---|---|---|---|---|
Click | 1,159,000 | 1,226,000 | 1,258,000 | 1,210,000 |
Libertatea | 1,007,000 | 1,255,000 | 1,183,000 | 1,073,000 |
Cancan | 899,000 | 905,000 | 850,000 | 855,000 |
Gazeta Sporturilor | 688,000 | 731,000 | 716,000 | 706,000 |
Adevarul | 550,000 | 638,000 | 631,000 | 559,000 |
Jurnalul National | 576,000 | 615,000 | 588,000 | 561,000 |
PRO Sport | 506,000 | 592,000 | 578,000 | 562,000 |
Evenimentul Zilei | 301,000 | 449,000 | 391,000 | 338,000 |
Ziarul Financiar | 183,000 | 197,000 | 185,000 | 183,000 |
Romania Libera | 145,000 | 218,000 | 185,000 | 154,000 |
Financiarul | 151,000 | 160,000 | 171,000 | 156,000 |
Gandul | 132,000 | 180,000 | 149,000 | 129,000 |
ANEXĂ:
Comparaţie între cel mai recent val de audienţă şi cel cuprins în perioada octombrie 2009 - octombrie 2010
ian. 2010 - dec. 2010 | oct. 2009 - oct. 2010 | Diferenta | |
---|---|---|---|
Click | 1,159,000 | 1,210,000 | -51000 |
Libertatea | 1,007,000 | 1,073,000 | -66000 |
Cancan | 899,000 | 855,000 | 44000 |
Gazeta Sporturilor | 688,000 | 706,000 | -18000 |
Adevarul | 550,000 | 559,000 | -9000 |
Jurnalul National | 576,000 | 561,000 | 15000 |
PRO Sport | 506,000 | 562,000 | -56000 |
Evenimentul Zilei | 301,000 | 338,000 | -37000 |
Ziarul Financiar | 183,000 | 183,000 | 0 |
Romania Libera | 145,000 | 154,000 | -9000 |
Financiarul | 151,000 | 156,000 | -5000 |
Gandul | 132,000 | 129,000 | 3000 |
*Cifrele din tabele reprezintă numarul de cititori, în medie pe ediţie.
Studiul a fost realizat în intervalul 18 ianuarie 2010 - 19 decembrie 2010, pe un eşantion format din 19.558 de persoane, din mediul urban (cu vârsta între 14 şi 64 de ani).
Sursa foto: Financiarul
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Scaderile celor doua tabloide, Click si Libertatea, nu trebuie sa mire pe nimeni: ambele nu mai pacalesc statisticile BRAT cu concursurile cu lozuri si premii masive, care faceau bine doar la media generala de cititori si vanzari cu bucata. Criza a anulat concursurile si reclamele aferente lor; ambele titluri au preturi duble, de la 0.5 RON la 1 RON; ambele titluri nu au o identitate clara, nu sint "tabloide" in sensul de yellow press, ziare de bulevard, in sens clasic, nu au niciun fel de dezvaluri exclusive, ci traiesc din asa-zise vedete tv obosite livrate de emisiunile lui Capatos, Maruta, Gherghe si Madalin Ionescu. In mare sint niste foi de scandal care mai au si ceva retete si utilitare. Libertatea are un plus important pe interviuri si reportaje speciale, Click e foarte tare pe Supliment TV, Sport si pe Utilitare, cu un bonus doar cantitativ si pe Vedete.
Cancan creste firesc fiindca joaca foarte tare pe nisa de scandal, santaj, compromitere si e foarte citat la emisiunile de profil de care vorbeam mai sus. Evolutia asta e interesanta cu atat mai mult cu cat Cancan scade in vinzari la chiosc, poate si din cauza siteului plin de mizerii si care face audiente record pentru ca tot continutul ziarului e acolo.
ProSport si Gazeta Sporturilor au evolutii normale: din rau in mai rau. S-au scumpit peste masura, nejustificat! Si ele se balacesc in circul si scandalurile zilnice, Gazeta seamana la forma cu Libertatea si e foarte derutanta pentru cititori cu cartile suedeze de doi bani si amestecul de dvd-uri quality cu albumele indoielnice ale lui Cheloo. ProSport macar a renuntat la aiureli de genul asta, e mult mai pragmatic dar si-a pierdut din atitudinea din urma cu 4-5 ani. E drept ca si sportul a cazut rau in Romania si nu prea mai au nici unii despre ce sa scrie. O mare problema pentru ambele o reprezinta televiziunile de sport care transmit non-stop toate evenimentele posibile; o alta problema serioasa o prezinta concurenta ziarelor generaliste, Adevarul, Click si, uneori, Libertatea avand rubrici sportive foarte bune, cu exclusivitati importante.
Pe piata de asa-zise ziare quality e jale. In primul rand, cam toate si-au dublat preturile. Ma mira usoara revenire a Jurnalului National, un titlu foarte partizan politic, scris batraneste, plictisitor rau de tot. Rezista ca notorietate datorita unor nume de redactori sefi care defileaza pe la televiziunile moguliene. Adevarul, in ciuda reclamelor masive, e un ziar moale, desi neutru politic. Sta excelent la Investigatii, Reportaje si Sport, dar se misca foarte greoi pe evenimentele la zi (oricum mult peste concurenta). Au platit bani grei pentru corespondenti in Japonia si la Bruxelles, dar nu au venit cu nimic in plus de la cutremur si scandalul Adrian Severin. In schimb, siteul este foarte-foarte bun, o adevarata agentie de stiri la secunda si e o problema pentru ziarul pr zis. De ce sa dau 2 RON pe ziar cand pot intra gratis pe site?
Evenimentul Zilei abia se taraie, e greu de dezlipit eticheta portocalie de pe acest brand. Plecarile masive ale unor reporteri buni au lasat urme, ziarul nu mai are sare si piper decat cand il urmaresti pe Mircea Badea cum plateste polite unor editorialisti. Formatul A4 e groaznic. Nu mai exista investigatii si reportaje, ci multe subiecte trase de par.
Romania Libera, la fel ca celelalte, e scump si prost. Relansarea pe bani grei facuta de Mario Garcia e o dezamagire crunta. Cand citesti ziarul parca te intorci inapoi in timp, in urma cu 20 de ani. Doar nume de genul Andreea Pora, Simona Popescu si Razvan Turturica il mai scot din anonimat.