Skip to main content

Buşcu nu a reuşit să strângă banii pentru marca Academia Caţavencu. Licitaţia se reia

 

Doru Buşcu, directorul editorial al săptămânalului de satiră Academia Caţavencu, nu a reuşit să strângă 1,6 mil. de euro, suma la care s-a ajuns în urma licitaţiei de săptămâna trecută.

Publicitate

Ca urmare a acestui fapt, Doru Buşcu a pierdut garanţia de 45.000 de euro pe care a plătit-o pentru a participa la licitaţie. Licitaţia se va relua. Chiar dacă nu a reuşit să strângă banii la prima licitaţie, Doru Buşcu va particita şi la următoarea.

Contactat de paginademedia.ro, Doru Buşcu a declarat:

“I-am trimis un comunicat de presă lichidatorului prin care l-am informat că nu am reuşit să strâng banii. Timpul a fost foarte scurt între licitaţie şi momentul în care trebuia să dăm banii.  Vom participa, peste două săptămâni, la licitaţie şi sper ca data viitoare să fim mai pregătiţi”.

Doru Buşcu a avut la dispoziţie 5 zile lucrătoare pentru a face rost de bani.

Academia Caţavencu a fost adjudecată în urmă cu o săptămână de Doru Buşcu, directorul editorial al săptămânalului de satiră, pentru suma de 1,617 milioane de euro, cu tot cu TVA. Licitaţia s-a oprit după nu mai puţin de 154 de paşi a 7.500 de euro. Asta peste suma de pornire.

Singurii care s-au arătat interesaţi de marca revistei de satiră au fost Doru Buşcu (directorul editorial al Academia Caţavencu) şi Sabina Fati (jurnalistă la România liberă, din partea proprietarului ziarului, Dan Grigore Adamescu). Jurnalista a fost reprezentată la licitaţie de avocatul Radu Şoldănescu.

Citeşte şi:

Sursa foto: Jurnalul Naţional

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Jidovka Jidovka
    @hp ft Nu e nici o dezbatere. Sint cu totii 5 - 6 comentatori ! In afara acestui mic cerc si a unui lichidator penal nu intereseaza pe nimeni viitorul lui Doru Buscu. Care viitor ? Nici Catavencu nu are viitor daca nu scapa de el.
  • omul invizibil omul invizibil
    @hp ft: no pb. cu ocazia asta mai întregim și noi puzzleul. păruielile astea scot la iveală niște bucăți interesante de peisaj. plus că oamenii premeditează mai puțin la nervi, deci scot adevăruri neprelucrate. in ce ma priveste, prefer să am de-a face cu oamenii care atacă frontal și asumat decât cu cei care lovesc din umbră. primii sunt mai credibili. și statistic vorbind, mai integri. mă refer, de ex, la ElCucui. Și la Iaru. Sunt luptători care cred sincer în cauza lor. Chiar dacă mai fac greșeli.
  • hp ft hp ft
    ac catavencu is still alive! uitati-va la ce discutii/ dezbateri a generat subiectul chiar aici, pe paginademedia.
    guys, come on, make news not war!!!
  • sile sile
    IARINA,am observat că tot nu ai spus cum te cheamă și ce ziaristă pe bune ai fost tu la Cotidianul. Deci rămîne cum am stabilit: ești o falsă fostă ziaristă de la Cotidianul. Mai căutați alte identități. Ce, să te dai Simona Tache ți-era rușine?
  • Ciuca bătăilor Ciuca bătăilor
    Domnului Căutic,
    Zic să cauţi prin bibliotecă şi să iei o gramatică, că altfel te faci de kamikaze. Ştiai, de pildă, că scrii frecvent cu virgulă între subiect şi predicat? Să luăm nişte exemple: "dar ce spune Răzvan Cucui mai sus, sper să te convingă..." sau la paranteza cu "în care nici Buşcu, nici tu (...)" virgula trebuia pusă cel mult după băieţi şi închisă după reuşesc. Poate te-a înşelat iubita, că făceai greşeli gramaticale şi s-a jenat să mai iasă în lume cu tine.
  • ElCucui ElCucui
    @somn, nici nu-ți imaginezi câte știu! N-ai văzut nimic! Crede-mă.
    Este că e mișto să stai pe blog la Obae și să mai fii și plătit pentru asta? Tu ce naiba cauți aici mocca? Ești câștigatla belciuge?
  • ElCucui ElCucui
    @dormitul, nu mi-e teamă, frate, că și el a fumat de la mine țigări americane și a băut băuturi străine când îl pauperiza Nacu.
  • Pic si Poc Pic si Poc
    domnu' obae, daca plecati in vacanta, tot ce aveti de facut e sa lasati un post despre buscu. o sa stea cucui sa-l pazeasca zi de zi, ceas de ceas. aici il lasati, aici o sa-l gasiti. :))
  • somn somn
    @ElCucui: pe tine te platesc aia de la K sa faci permanenta la obae? misto job, doar ca ne-am cam plictisit. le stii tu pe toate, ai fost acolo la fiecare basina pe care a dat-o/luat-o/mirosit-o buscu. daca nu te-ai semna altfel, s-ar putea crede ca esti dumnezeu. prea le stii pe toate, e imposibil sa fii om. cat despre aruncatul cu KKT, e singurul lucru la care ati dovedit ca sunteti buni. hai sa nu comparam trei propozitii pe care buscu le-a zis despre voi, intr-un an, cu vapoarele de KKT pe care le deversati voi zilnic catre fostul loc de munca si catre oamenii de acolo. mai injurati-l pe iaru de insulina, mai faceti-l "diabetic cretin", sa nu va pierdeti antrenamentul.
  • ElCucui ElCucui
    UNELE PRECIZĂRI. (pentru cei care consideră că îl înjur cu ură pe Bușcu) Deși o să fiu contrazis, eu consider că nu Bușcu este vinovatul primordial pentru situația dată. Pe vremuri deciziile (proaste) se luau în mai mulți. De exemplu, pentru preluarea Cotidianului de la fam. Rațiu, Colegiul Director al Grup Cațavencu a votat astfel: Mihaiu, Bușcu – ÎMPOTRIVĂ, Vulpe, Marin – PENTRU. Votul lui Sorin Marin, în calitate de "omul cu banii" a cântărit cât două voturi. După ani, l-am întrebat pe Sorin Marin ce l-a mâncat în curtici să voteze PENTRU. Mi-a răspuns astfel: "Vulpe a insisitat". Astfel, Bușcu a primit sarcina de la investitor să se ocupe de ziar (nu că nu l-ar fi flatat!) și a făcut, după părerea mea, cel mai frumos ziar de după '90 încoace. Din păcate, piața nu îl ceruse. Însă Bușcu a supralicitat cu bugete de marketing generoase, dar folosite neprofesional. A plusat la salarii/oameni. Nu a funcționat dpdv economic.
    Mai târziu, la Vântu, deciziile au fost luate doar de Bușcu și Vulpe. Știu mai multe kkt-uri făcute de Vulpe, nesusținute dar acoperite de Bușcu. Conspirația celor doi era perfectă.

    Astăzi Bușcu a intrat într-un rahat de nu mai știe cum să iasă. Nu pot să-l compătimesc pentru că mi-am făcut datoria și, la fiecare neghiobie, m-am opus. La vremea respectivă. Probabil că asta m-a ținut mereu afară din grupul celor cu drept de vot de la Cațavencu.

    Ce a urmat după momentul în care Vântu a tăiat subvențiile este o vrie. Bușcu intrase în horă, s-a decis să joace. Mai ales că primea un salariu de CEO SUA pentru asta. Putea să-și dea demisia oricând. Nu a făcut-o. Mai avea de primit niște bani pe procente, mai avea de luat niște reviste înapoi de care Vântu se săturase. (De ce se săturase? Asta e iarăși interesant!). Faptele lui, mizerabile în ceea ce mă privește, de după acest moment le-am trecut în contul disperării. Altul în locul meu i-ar fi crăpat capul!

    Nu m-ar deranja absolut deloc și-ar vedea de treaba lui, fără să mai arunce cu KKT înspre Kamikaze, ori de câte ori are ocazia. Acum iar a avut ocazia.

    P.S. Și ca mine gândesc (aproape) toți colegii mei.
  • sile sile
    Voi urlați: "huo, urlătorul!" Noi sîntem chiori, nu vedem care cum vorbiți?
    ce penibili au ajuns cațavencii!
  • sile sile
    care "spume"? văd că omul s-a exprimat decent. voi, pupincuriștii cadavrului Cațavencu văd că aveți crize de turbare în exprimare.
  • BRAT-ul lung al legii BRAT-ul lung al legii
    Cucuie, mă-ntreb dacă ai mai fi secretat spumele astea în cazul în care ați fi vîndut ceva mai mult de 2 mii jumate. Ca idee...
  • Dormitul Dormitul
    ElCucui, nu ți-e teamă, frățioare, că rămîi iar pe drumuri, iar DB nu te mai ia să dormi pe la el?
  • ZelCucui ZelCucui
    E glumă, nu?

Trimite un comentariu

sus