În 1991, Eugen Istodor număra sânii Oanei Sârbu în nou lansatul pe atunci Liceeni Rock’n Roll. “Apar în trei scene, de câte trei ori: odată în închipuirea unui el, de două ori în realitate”.

Câteva luni mai târziu, cu probleme financiare, Nacu, patronul Caţavencu, are o idee: reviste erotice. Ideea a prins la public, dar nu şi la Caţavenci, care se rup de el şi lansează Academia Caţavencu.

“Am suferit ca un câine după Caţavencu”, mărturiseşte el în a doua parte a interviului.

Ovidiu Nacu: "Cu Caţavencu am făcut nişte prostii care m-au dus în situaţia de a-l pierde şi chiar dacă nu-mi aducea bani, era copilul meu de suflet. Am suferit ca un câine după Caţavencu. Ani de zile mi-au trebuit să mă obişnuiesc cu ideea că nu mai e revista mea."

Din partea a doua a interviului:

• După aceea am scos reviste vandabile, o revistă Blitz Magazin, care a mers foarte bine ani de zile, a avut tiraj de peste 300.000 de exemplare. Altele: Fapte reale, Crima, am scos câteva zeci de titluri. Am scos foarte multe reviste de integrame.

• Am avut titluri la care eu am renunţat şi acum sunt scoase de alţi editori. De exemplu, Cancan a fost titlul meu. L-am înregistrat şi a expirat, pentru că nu l-am mai scos şi am renunţat la el.

• Eu banii pe care i-am făcut, i-am făcut ulterior, după ce m-am despărţit de băieţi.

• Am schimbat zeci de titluri, la un moment dat aveam 140 şi ceva de titluri înscrise la OSIM.

• În ‘95 am făcut alte lucruri, am avut o tipografie, am cumpărat construcţii, terenuri, am construit, am făcut alte lucruri.

• O prostie mare a fost că nu m-am reorientat la jumătatea anilor ‘90 să scot nişte reviste glossy pe care să le cresc şi să pot continua cu ele.

• Guvernul Văcăroiu, pe care eu nu l-am suportat niciodată, mie mi-a făcut un bine, pentru că lenea şi pierderile de timp de la întreprinderile de stat mie îmi aduceau bani. Integramele mergeau extraordinar de bine pe vremea Guvernului Văcăroiu, se vindeau vagoane

Interviul, pe larg:

Petrişor Obae: Ce a fost momentul Caţavencu Internaţional?
Ovidiu Nacu: O, a fost un moment lung. Noi am scos două ediţii. Marţea apărea Caţavencu incomod, iar joia Caţavencu Internaţional. Pentru că a mers atât de bine Caţavencu incomod, încât am hotărât să scoatem două ediţii. Era cam acelaşi lucru. Un titlu asemănător. Doar că sortam informaţia. Tematica internă o publicam în Caţavencu incomod, iar cea externă în Caţavencu internaţional.

Ce aţi mai scos?
După aceea am scos reviste vandabile, revista Blitz Magazin, care a mers foarte bine ani de zile, a avut tiraj de peste 300.000 de exemplare. Altele: Fapte reale, Crima, nu ştiu, am scos câteva zeci de titluri. Am scos foarte multe reviste de integrame, la un moment dat cele mai multe de pe piaţă. Cert e că pentru câţiva ani eu scoteam câte 5-7 titluri pe săptămână.

Am avut titluri la care eu am renunţat şi acum sunt scoase de alţi editori. De exemplu, Cancan a fost titlul meu. L-am înregistrat şi a expirat, pentru că nu l-am mai scos şi am renunţat la el.

Am scos reviste de femei, gen Căsnicia mea, Tânără şi îndrăgostită. Am avut şi o revistă Telenovela. O alta de câini, se numea Tu şi câinele. Am avut de-a lungul timpului atâtea, că nu-mi amintesc de ele.

Revistele erotice, probleme cu autorităţile, salvarea de la faliment

Deci scoteaţi Blitz, Bordel, Sex...
Nu, pe alea le-am oprit destul de repede. Ele ar fi mers destul de mult, dar am avut nişte probleme cu autorităţile şi atunci am hotărât să le opresc.

Era considerat ca distribuţie de material pornografic?
Da, cam aşa ceva.

Şi câte numere aţi scos?
Nu mai ştiu, le-am scos câteva luni bune.

Se vindeau bine?
Excepţional!

Se vindeau mai bine decât Caţavencu?
Nu. Dar era o treabă extrem de uşor de făcut. Practic o revistă de acel tip o făcea un om cu câteva materiale de la nişte colaboratori. Era o chestie ieftină, uşor de făcut.

Cine se ocupa de realizarea acestor reviste?
Nişte oameni pe care nu ştiu dacă e bine să-i numesc acum, nu sunt convins că nu s-ar supăra pe mine. N-au rămas în presă, au vieţile lor.

Acum vă e ruşine de acea perioadă?
Omul face în viaţă fel de fel de lucruri pentru că trebuie să le facă, are nevoie să le facă, nu toate sunt extrem de elegante sau de onorante.

Deci acum vă e puţin ruşine de ce aţi făcut?
Da.

Dar atunci?
Şi atunci îmi era, dar era o chestie clară, era afacerea care mă scotea pe mine din nişte datorii. Firma avea nişte datorii colosale, pe care cu astea le-am plătit şi mi-am relansat activitatea. Cu astea am scos alte publicaţii de succes.

Regrete: Sigur că îmi pare într-un sens rău

Acum, dacă priviţi înapoi, vă pare rău că v-aţi despărţit de Caţavenci?
Sentimental da, financiar nu. A fost singura soluţie, eu pierdeam bani în momentul acela cu Caţavencu. Revista Caţavencu are cheltuieli foarte mari. Cheltuielile redacţionale sunt foarte mari şi e mult mai greu de rentabilizat decât o altă revistă, decât orice altă revistă am făcut eu ulterior.

Dar s-a vândut totuşi, pe urmă, pe bani buni, acum câţiva ani când a luat-o Vîntu au câştigat bani buni...
Dumneavoastră sunteţi sigur că înţelegeţi de ce a făcut Vîntu investiţiile pe care le-a făcut în presă?

Caţavencii au câştigat bine din acea vânzare.
Da, ei au câştigat bine, într-adevăr.

V-aţi gândit atunci “puteam să fiu şi eu printre ei”?
Ei au vândut atunci un grup de presă, aveau un cotidian, posturi de radio, reviste lunare specializate care aduceau publicitate în acel moment, site-uri şi ce alte produse mai aveau. Nu au vândut doar o revistă.

Dar v-aţi gândit “fir-ar să fie, puteam să fiu milionar acum dintr-un foc” ?
Sigur că îmi pare într-un sens rău. Îmi pare rău că m-am despărţit de colegii de liceu sau de colegi de facultate, de prietenii din nu ştiu ce perioadă. Îmi pare rău că mă despart de situaţii, de vârste, de oameni, de contexte, de experienţe de viaţă. După banii pe care mi-i aducea mie Caţavencu nu are cum să-mi pară rău pentru că, repet, Caţavencu îmi aducea bani cu minus.

Dar o perioadă v-a adus bani buni...
Mi-a adus o perioadă bani buni, e adevărat. Dar asta nu se mai repetă, asta se întâmpla pe vremea unor tiraje cu câteva zerouri, care acum nu se mai pot întoarce.

Banii pe care i-am făcut, i-am făcut ulterior, după ce m-am despărţit de băieţi

Ajunseseţi atunci milionar?
În lei? Sigur, da.

În dolari?
N-am calculat, nu cred. Nu ştiu, nu-mi amintesc.

Eu banii pe care i-am făcut, i-am făcut ulterior, după ce m-am despărţit de băieţi. În momentul în care m-am despărţit de băieţi eram înglodat în datorii şi aveam venituri mici. Datoriile erau mai mari decât veniturile. Nu era deloc bine din acest punct de vedere. Banii i-am făcut apoi.

Ce aţi făcut atunci erau un fel de tabloide, nu?
Ca format tipografic, da. Ca şi conţinut, da, BlitzMagazin a fost tabloid. A fost printre primele de la noi, a apărut înaintea Libertăţii, cu mult înaintea Click-ului şi a fost tot o revistă, prima în România, prin analizarea unor modele occidentale.

Avea un cap roşu, un cap care semăna foarte tare la formă şi culoare cu capul Bild-ului. Trebuie să recunosc că mi-a inspirat capul Blitz-ului. Blitz-ul a mers extraordinar.

Când a fost lansat?
Blitz-ul a apărut în 93, a apărut dacă nu mă înşel la 50.000 de exemplare şi dacă nu mă înşel pe la numărul 7 era la 200.000 de exemplare.

La un moment dat aveam peste 140 de titluri înregistrate la OSIM

Cu cine făceaţi revista? Vă mai aduceţi aminte ce jurnalişti lucrau acolo?
La Blitz lucrau 2 sau 3 colaboratori de la Caţavencu, care au rămas cu mine şi care au mers cu mine mai departe făcând ceea ce am făcut noi, presa pe care am făcut-o noi.

În rest am dat anunţ în Blitz, am adunat nişte oameni care au vrut să înveţe meseria asta şi i-am şcolit.

Daţi-mi nişte nume.
De pildă, actuala reprezentantă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Albania şi nu ştiu unde, Lucica Diţiu, care e doctoriţă, dar care era şi reporter la mine. Cristian Vasile, care venise de la Caţavencu, un colaborator de la Caţavencu care a venit cu mine mai departe. Sunt şi mulţi oameni cu care, din momentul în care am renunţat la această afacere în 2002, nu ne-am mai văzut, nu ştiu ce mai fac.

Deci aţi mers, totuşi, încă 10 ani?
Da.

Ce titluri au mai fost în afară de Blitz?
Am schimbat zeci de titluri, la un moment dat aveam 140 şi ceva de titluri înscrise la OSIM.

Din astea 140, multe erau derivate pentru că voiam ă să protejez toate variantele să nu apară copii. Oricum am scos nişte zeci de titluri. Unele poate de un singur număr, altele de 10 ani.

Publicitarii nu voiau să dea reclame în asemenea presă

Pe ce era centrat Blitz Magazin?
Era un tabloid, informaţii despre vedete.

Cum se vindea în ultima perioadă, în ultimii ani?
Evident că din ce în ce mai prost pentru că concurenţa televiziunilor, concurenţa incipientă, dar deja se simţea a internetului. Plus că oamenii nu mai aveau apetit pentru tipul ăsta de presă.

Presa mea fusese gândită la începutul anilor ‘90, o formulă care nu atrăgea publicitate. Eu n-am avut decât extrem de puţină publicitate pentru că publicitarii nu voiau să dea reclamă în asemenea presă şi ăsta a fost motivul pentru care a trebuit să renunţ fiindcă din vânzare tirajele scăzuseră de la sute de mii ajunseseră la câteva mii, 10.000 - 15.000.

Agenţiilor le era jenă să bage publicitate în astfel de publicaţii?
Da, le era puţin jenă.

Ce îi respingea să bage bani?
Existau şi nişte motive obiective, de pildă tiparul şi hârtia, pentru că erau tipărite pe ziar şi motive subiective poate să ei nu doreau să fie alăturaţi de fel de fel de personaje din astea de cancan.

Erau crime?
Da, erau şi cu aşa ceva. Apăruseră între timp revistele glossy, care erau frumoase, se adresau unei pături sociale cu posibilităţi materiale mai mari, pe când revistele mele se adresau omului de pe stradă.

Îmi smulg părul pentru fiecare prostie

De ce nu v-aţi gândit să vă reorientaţi la momentul respectiv?
În acel moment am anticipat prea mult, am considerat că se apropie sfârşitul presei pe print şi că urmează internetul. Asta se întâmpla în 2002. S-a dovedit că m-am înşelat parţial. Fenomenul se va întâmpla, dar ceva mai târziu.

De ce nu v-aţi gândit din ‘95?
În ‘95 am făcut alte lucruri, am avut o tipografie, am cumpărat construcţii, terenuri, am construit, am făcut alte lucruri.

Vă pare rău, uitându-vă în urmă?
Pentru prostiile pe care le-am făcut, sigur că da! Îmi smulg părul pentru fiecare dintre ele.

Am suferit ca un câine după Caţavencu

Care sunt cele mai mari prostii pe care le-aţi făcut?
Nu pot să vi le spun chiar pe toate...

Măcar câteva dintrele ele...
În zona de presă o prostie mare a fost că nu m-am reorientat la momentul despre care vorbeaţi, la jumătatea anilor ‘90 să scot nişte reviste glossy pe care să le cresc şi să pot continua cu ele. Există şi în ziua de azi reviste glossy apărute atunci, care mergeau foarte bine până în 2008.

O altă prostie este legată de Caţavencu. Cu Caţavencu am făcut nişte prostii care m-au dus în situaţia de a-l pierde şi chiar dacă nu-mi aducea bani, era copilul meu de suflet. Am suferit ca un câine după Caţavencu. Ani de zile mi-au trebuit să mă obişnuiesc cu ideea că nu mai e revista mea.

Şi care este prostia pe care vi-o reproşaţi?
Că la momentul respectiv nu am fost în stare să-mi gândesc bine afacerile şi că am ajuns într-o situaţie de datorii, de pierdere financiară, în imposibilitatea de a duce mai departe revista.

Cea mai mare greşeală a fost că am vrut să fac un Rodipet

Aţi spus că aţi făcut şi greşeli de investiţia banilor...
Am făcut o afacere greşită, cea mai mare greşeală a fost că am vrut să fac un fel de Rodipet, o mega firmă de distribuţie, un engrosist, deci nu o firmă cu tarabe, cu vânzare şi asta, într-un timp foarte scurt, m-a umplut de datorii. În câteva luni m-am trezit că sunt proprietar peste nişte sute de tone de hârtie tipărită şi nevîndută, pe care trebuia să o plătesc într-un fel sau altul şi cea mai mare parte am şi plătit-o.

Credeţi că nu aţi fost în pas cu vremurile la un moment dat în privinţa afacerilor cu presă?
În privinţa presei sigur că nu am fost în pas cu vremurile în perioada în care eu mergeam din inerţie pe presa asta populară, pe care o scoteam eu, care atunci mergea bine, şi eu mergeam pe ideea că “de ce să schimbi un lucru care merge?”. Principiu care s-a dovedit greşit, pentru că, treptat, ceea ce făceam eu n-a mai mers şi când m-am gândit eu să mă reorientez era prea târziu.

Prin 2002 v-aţi oprit...
Prin 2002 am rupt pisica, m-am oprit, am renunţat complet la presă şi mi-am văzut de alte afaceri, alte probleme.

De la presă la afaceri imobiliare

Acum ce faceţi?
Acum am nişte spaţii închiriate.

Şi din 2002 încoace ce-aţi făcut?
Am încercat să fac comerţ cu detergent, mi-am găsit şi un furnizor prin India. M-am gândit eu că ar fi mai bine să aduc un detergent mai ieftin decât ceea ce este pe piaţă.

Am devenit distribuitorul exclusiv al furnizorului din India, apoi am realizat că este foarte greu să te baţi cu giganţii care controlau deja piaţa de detergenţi şi până la urmă am dat detergentul acela în pierdere numai ca să scap de el. Am renunţat la chestia asta şi am trecut la ceea ce fac acum, închirieri.

Am nişte clădiri mici, pe care le-am construit sau le-am cumpărat în acea perioadă. Am două clădiri mici de birouri, am nişte hale în Pantelimon.

Acum, comparativ cu perioada în care făceaţi bani din presă, sunteţi mai bogat sau mai sărac?
Mai sărac faţă de perioada ‘92 - ’98. Aia a fost perioada cea mai bănoasă pentru mine.

Acum mai sunteţi milionar în euro?
E greu să spui, am nişte active imobiliare. Cine poate să spună exact cât valorează ele?

Reîntâlnirea cu Buşcu: A trecut de mult timp perioada de duşmănie

V-aţi mai văzut cu Doru Buşcu, cu echipa de atunci?
M-am văzut cu Doru Buşcu acum câteva zile.

După cât timp?
Nu mă mai văzusem cu Buşcu din anii ‘90. Cred că ultima oară mă văzusem cu el în ‘91, de atunci m-am mai întâlnit de câteva ori cu el pe stradă.

Cum a fost revederea?
Plăcută. A trecut de mult timp perioada de duşmănie, de agresiune... Au trecut 20 de ani de atunci...

Ei îmi reproşau mie că sunt zgârcit. La momentul acela eram zgârcit pentru că eram sărac, nici nu aveam de unde să-i plătesc mai bine. Asta ei au considerat că este zgârcenie.

Îmi reproşau că îi pun să scrie la altceva, ceea ce n-am reuşit. Le-am propus, n-au vrut, asta a fost. Eu le-am reproşat după ce au plecat că mi-au furat practic revista. Ei au făcut o copie pe care au scos-o ani de zile. Revista lor era aceaşi Mărie cu altă pălărie.

Au păstrat specificul lui Caţavencu, au păstrat foarte mult, au păstrat practic totul din Caţavencu. Dar chestia asta a trecut, nu am ajuns la un proces, nu ne-am certat prea rău şi bineînteles că timpul şterge totul. Am înţeles că e foarte bine că s-a întâmplat aşa pentru că eu probabil că n-aş fi reuşit să continui cu Caţavencu şi murea definitiv, aşa că decât să fie un cadavru mai bine să fie aşa. M-am obişnuit cu ideea, nu ştiu dacă doar ei puteau să ducă mai departe Caţavencu, dar aşa a fost.

Văcăroiu, mană cerească: Lenea şi pierderea de timp de la întreprinderile de stat mie îmi aduceau bani

De ce credeţi că au dispărut tipul de reviste pe care le făceaţi?
Au dispărut pentru că televiziunile au preluat foarte mult din specificul lor, pentru că oamenii parţial s-au săturat. De pildă integramele mergeau extraordinar de bine pe vremea Guvernului Văcăroiu, se vindeau vagoane.

De ce pe vremea Guvernului Văcăroiu?
Pentru că oamenii în drum spre serviciu trebuiau să-şi cumpere şi o ocupaţie.

Dar de ce pe vremea Guvernului Văcăroiu?
Uite aşa s-a întâmplat. Pe vremea Guvernului Văcăroiu, pe care eu nu l-am suportat niciodată, ulterior am înţeles că mie mi-a făcut un bine, pentru că lenea şi pierderea de timp de la întreprinderile de stat mie îmi aduceau bani. Oamenii cumpărau presa asta.

Practic, internetul reeditează, în opinia mea, cu alte mijloace tehnice şi la un alt nicel ceea ce s-a întâmplat în 1990 pentru că acum internetul trăieşte din tiraj, internetul trăieşte din vizitatori, din cititori, încă n-au ajuns site-uri glossy.

La întâlnirea cu Buşcu care au fost primele cuvinte?
Mamă, ce-am îmbătrânit!