Skip to main content

Turcescu şi Cristoiu se despart. Sanda Nicola prezintă cu Vlad Petreanu

 

Schimbări în grila de toamnă a postului B1 TV. Robert Turcescu şi Ion Cristoiu vor avea emisiuni separate, în noua grilă, care intră în vigoare de luni (29 august).

Publicitate

Până acum, Robert Turcescu şi Ion Cristoiu realizau emisiunea Evenimentul zilei.

A doua schimbare importantă este venirea lui Vlad Petreanu, alături de Sanda Nicola, la pupitrul ştirilor. Cei doi vor prezenta principalul jurnal al zilei, mutat acum de la ora 20.00 la ora 18.00. Mai multe detalii, în continuare.

Emisiunea lui Robert Turcescu se numeşte Sub semnul întrebării şi va fi în grila postului B1 TV, de luni până joi, de la ora 19.30 la 21.00.

Cu această emisiune, "Turcescu revine la conceptul iniţial de talk show care l-a consacrat, însă mult mai alert şi cu mai mulţi invitaţi”, spun oficialii postului.

La rândul lui, Ion Cristoiu va realiza, în direct, emisiunea Ultimul cuvânt, de luni până joi, de la ora 21.00. Programul va fi un talk show de analiză în două părţi. Subiectele nu vor fi exclusiv din zona politică, ci şi din zona economică, socială, culturală sau sportivă.

Printre schimbările din noua grilă se numără şi creşterea ponderii de ştiri cu câteva jurnale în plus: de luni până vineri - de la 14.00 la 15.00, în weekenduri - de la 15.00 la 16.00 şi în fiecare vineri - de la ora 23.00.

În plus, emisiunea cu documentare a lui Dinu Flămând, Special B1, va fi mutată cu o oră şi jumătate mai devreme - vinerea, de la ora 19.30.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alex Alex
    Salut Petrisor, vezi ca ai un troian care isi face de cap pe site. Iata ce zice Avast:
    Infection Details
    URL: http://www.paginademedia.ro/wp-includes/js/l10n.js?ver
    Process: file://C:Program FilesMozilla Firefoxfirefox.exe
    Infection: js:IFrame-DK [Trj]
  • eric eric
    :))=)) nu m-am putut abtine sa rad cand am vazut ce-a scris(..legat de caracterul fin al lui Gadea:)))) asta e cea mai tare poanta. Ce finutz e Gadea:)))) caracter zero poate
  • Bogdan Bogdan
    Ma uitam la Cancan Tv care era buna emisiunea dar dupa ce a fost scoasa nu mai stiu nimic de b1
  • Lili Grama Lili Grama
    Sanda Nicola este un reporter foarte bun. In acest moment nu i se potriveste ce face.Cadrul in care prezinta nu o avantajeaza.Vlad Petreanu doarme in front de multa vreme.
  • atent atent
    Proasta inspiratie sa-l puna pe Cristoiu de la orele 21. Canalele se vor schimba automat de incultura lui in presa. Economie? Social? Cristoiu nu a facut altceva decat blaturi politice, sa incarce bani cu nemiluita, habar nu are care este starea natiunii. Pentru el Gagesti e suprema cunoastere. Cat despre post, am mai spus: oamenii aia merg de la o extrema la alta. Sa fie lasati someri vreo 2 ani sa vedeti ce iese - uita de presa. Aia stiu doar obedienta, nu pot fi obiectivi. Baga pe post, RTV a inceput sa-i cearna (Danca si Zeicescu au mai ramas), pe toti istericii/istericele sau adormiti infatuati cum e Cristoiu. Asta va fi ca rejectatii de la Adevarul si Gandul de la RTV, care fac numai cometarii paralele cu subiectul numai tunul sa ramana pe Basescu. Halal presa!
  • andy andy
    se vede ca nici cu stirile de la ora 20 nu prea aveau succes.
  • baba nochia baba nochia
    voi aveti impresia ca banii de la B1 vin din rating sau reclame ? sau de la "patronul" lor ? vin de la BVB toata ziua. asa ca turcescu-cristoiu-sorina matei si restul pupincuristilor vor manca o paine linistiti si de aici incolo, e o televiziune facuta ca si 10TV pentru campania din 2012.
  • Smash Smash
    Alice, Puscalau numai asa putea fi vazuta si acest articol este unul adevarat.Gadea nu o mai baga in seama pentru ca intre cele doua caractere(infect, al Puscaloaicei si fin al lui Mihai Gadea)nu exista nicio chimie draga mea!Nu m-ar mira ca vila sa si-o faca impreuna cu Oancea, caracterul acestuia din urma avand grav dar grav de suferit in ultimul timp!
  • Cezar Cezar
    Aura Titiriga distruge tot ce functioneaza.Recunoastem stilul si incrancenarea de a face o copie a unui canal de stiri.Diferenta vine insa de la faptul ca are numai giurumele si depasiti in echipa pe care se bazeaza pentru ca cei care promit sunt inlaturati sau tratati cu sictirul ei proverbial.B1 o sa moara subit si spontan in scurt timp, abia cand tocmai se nascuse! Cum poti face un canal de stiri cu Badin,Cristoiu(iertati-mi asocierea libidinos-fantasmagorica),una venita de pe spatiile verzi din fata guvernului in persoana lui Matei Sorbina,Adrian Bucur(un cititor de prompter si nimic mai mult sau Madalina Puscalau,cea care nu ne spune niciodata nimic? Se vrea un post nou de stiri dar este impovarat de relicve si persoane fara exprimare.Turcescu este un nume si nu mic, ce se intampla de isi bate joc aceasta nepriceputa?Eu devenisem un telespectator si recunosc faptul ca aveam si emisiune preferata dar intrevad o rupere iminenta intre acest B1 Titirigist si persoana mea, profesor de istorie si interesat de nou. Felicitari domnule Oancea, pentru mana libera oferita acestei distrugatoare !
  • alice alice
    haaaaidetiiii maaaaai....terminati-va...madalina puscalau e vedeta de vedeta labe1.luati de cititi http://www.click.ro/vedete/romanesti/Spionul-vedeta-Madalina-Puscalau-vedeta-B1_0_1237076357.html
  • profesor profesor
    Il vedeam pe Cristoiu pe tronsonul de la 19,30 si pe Turcescu de la oa 21. Poate se mai gandesc cei de B1. Apreciez f mult emisiunea documentar de vineri seara.
  • Horea Horea
    Robert Turcescu intre orele 19,30-21? Cam nepotrivit. In acest interval sunt STIRILE pe alte posturi TV.

    Ion Cristoiu cu talk show de analiză cu subiecte din zona politică, economică, socială, culturală si sportivă? Cam mult pentru cultura sa!
  • Adriana H. Adriana H.
    B1 creste ponderea de stiri dar au prezentatori de 2 lei.In afara de copiii aia de dimineata,Sanda Nicola si Ioana Molla,restul sunt atat ori plictisiti(Adrian Bucur)ori prea expandati(Sorina Matei si Madalina Puscalau).Cum sa asculti stiri sau emisiuni cu Sorina Matei? Te trage curentul de la ragnetele ei!!!Cum sa aduci prezentatori care nu mai aveau de lucru la Antena3 si sa le dai fraul in mana(Badin + Cristoiu-zeul somnului)?Cu emisiunile care au ratting ce se intampla?Nu stiu de ce dar am o vaga senzatie de rateu cu grila asta!Oanceoooo, iti tai craca de sub picioare, lasa ce este construit bine si nu darama ca ramai falit!
  • altU altU
    Pe vremuri, amaratul asta de Cristoiu avea coloana vertebrala.
  • livia pila livia pila
    Tot aia e. Tot post de nisa ramine. Cu serioase incatenari basiste. E adevarat ca adevaratul proprietar e preacinstitul VIDEANU?

Trimite un comentariu

sus