Skip to main content

Narcisa sălbatică, Răzvan şi Dani şi Dan Capatos revin din 5 septembrie la Antena 1

 

Antena 1 lansează grila tv de toamnă luni, 5 septembrie, când vor reintra în programul săptămânal telenovela Narcisa - Iubiri nelegiuite şi emisiunile Neatza cu Răzvan şi Dani, Acces Direct şi Un show păcătos.

Publicitate

Mai multe detalii, în continuare.

  • Show-ul matinal al Antenei 1, Neatza cu Răzvan şi Dani, revine pe micul ecran luni, 5 septembrie, de luni până vineri, de la ora 8.00.
  • Tot de luni până vineri, de la ora 17.00, Simona Gherghe va prezenta Acces Direct, iar seara, de la 23.45, Dan Capatos va fi din nou la pupitrul emisiunii Un show păcătos.
  • Primul episod din Narcisa – Iubiri Nelegiuite, al treilea sezon al serialului românesc difuzat de Antena 1, este programat pentru luni, 5 septembrie, de la 20.20, urmând ca de marţi, 6 septembrie, telenovela să fie difuzată începând cu ora 22.00.
  • Noul sezon al telenovelei vine cu noutăţi. Pe lângă actorii care au apărut deja în serial (Alina Puşcaş - foto, Magda Catone, Şerban Ionescu, Adriana Trandafir, Andrei Aradits şi alţii), distribuţia se va îmbogăţi cu nume noi.
  • În Narcisa va apărea şi Denis Ştefan, transferat vara aceasta de la postul Acasă, despre care se ştie că va interpreta un rol negativ – pe cel al unui avocat, pe nume Andrei. Dar şi faptul că fizicul său va fi destul de mult expus camerelor de filmat.
  • Tot o actriţă ce vine de la Acasă în Narcisa – Iubiri Nelegiuite este Ioana Picoş (care o va interpreta pe Eva, o tipă bogată, care ascunde multe secrete).
  • Producătorii serialului au investit sume importante în noile decoruri de pe platourile de la Semănătoarea (unde s-au mai filmat, în trecut, şi emisiuni de la Prima şi Kanal D).

Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com
viewscnt

Comentarii

  • Daniel Daniel
    Foarte multe comentarii ascunse. Mai ales cele cu critici. Daca cititi printre randuri Antena 1 are parte numai de critici.
  • vlad vlad
    Mizerie, numele tau este antena 1 :))
  • Hrju Hrju
    Frateeeeee nu mai pot cu astia, Narcisa pervers de salbatica si Cacapatos, Dany Black si copilul de suflet al mamei Scwartz. Astia sau adunat pana au rupt in 2 Kakanal D televiziunea cu audienta IQ adunat 0,2, Antena 1 ajuns sa bata recordul are audienta cu IQ adunat 0,1 dar vine tare din urma Pro TV si Prima sa vedem pana unde scade IQ-ul audientei. Televiziunile din Romania sunt praf, nu ai la ce sa te uiti cred ca o sa incep sa ma uit la posturile unguresti macar asa invat o limba straina adevarata ca tiganeasca nu ma trage deloc.
  • Horea Horea
    Si uite asa, dle.Dady, cei care ne-au citit NU ne-au inteles "JOCUL".
    Ce grabita e lumea!
  • demarcat demarcat
    Emisiunile difuzate la Antene sunt cele mai reusite si educative..si in plus au teme f variate! Felicitari inca o data trustului Intact!
  • demostene demostene
    Chiar mi-au lipsit... De abia astept sa reinceapa noile sezoane.
  • Horea Horea
    Nu bre, ca Capatos (sic) joaca in alt film!
  • Daniel Daniel
    Calitate trebuia pus in ghilimele. Toate emisiunile Antena 1 sunt cu blonde, cu infractori si cu false vedete. Numai incultii se uita la un asa post de televiziune. Bravo Felix!! Continua tot asa. Sa vina si Dan Negru cu emisiunile lui pentru prosti.
  • Dady Dady
    Nu, bre, e Capatos ;-)))
  • aniela aniela
    Emisiunile lui Capatos sunt excelente..:))). Abia astept noul sezon...
  • Anaconda Anaconda
    Proiectele Antenei au un singur "nume": calitate!!! Succes si audiente record :).
  • Horea Horea
    In poza e cumva ... Magda Catone?

Trimite un comentariu

sus