Skip to main content

Dinu Patriciu, Frank Timiş şi Ioan Niculae sunt cei mai bogaţi români

 

Dinu Patriciu este cel mai bogat român, conform topului Forbes 500 Miliardari, apărut astăzi, cu o avere estimată între 2,1 – 2,2 miliarde de euro.

Publicitate

Pe locul al doilea apare Frank Timiş, cu 1,2 – 1,3 miliarde de euro şi pe al treilea Ioan Niculae, cu 900 de milioane – 1 miliard de euro.

Cine sunt miliardarii români din top 10, în continuare.

Dinu Patriciu, acţionarul majoritar al Adevărul Holding, care editează şi revista Forbes România, între altele, este pentru al treilea an consecutiv în fruntea topului miliardarilor români.

Averea omului de afaceri de 61 de ani este estimată la 2,1 – 2,2 miliarde de euro. Dinu Patriciu are investiţii în imobiliareretail (reţeaua de magazine de proximitate Mic.ro, hipermaketurile Macro şi casele de pariuri sportive Bet Café), presă (Adevărul Holding), în domeniul bancar, artă, energie, proiecte sociale (FundaţiaDinu patriciu) şi bunuri personale (deţine trei case în România, câte una la Paris şi Saint Martin, un iaht şi două avioane).

Frank Timiş este pe locul secund în topul Forbes 500 Miliardari. Averea sa este estimată la 1,2 – 1,3 miliarde de euro, principalul business fiind African Minerals, o companie care exploatează zăcăminte de fier din Africa.

Frank Timiş are 47 de ani, locuieşte la Londra şi are cetăţenie română şi australiană. Afacerile sale se desfăşoară în domeniile: extracţie de petrol şi minereuri, farmaceutice şi cercetare.

Poziţia a treia din topul Forbes 500 Miliardari îi este atribuită lui Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme InterAgro, care are o avere estimată la 900 de milioane – 1 miliard de euro.

Principalele produse ale grupului de firme pe care le conduce Ioan Niculae sunt grâul şi îngrăşămintele chimice. Pe lângă InterAgro, acesta mai deţine peste 15000 hectare de teren, 450 hectare de viţă-de-vie, fabrici de pâine, de produse din carne, de zahăr, ulei, prelucrarea laptelui şi multe altele.

Iată, în continuare, miliardarii din top 10.

  • Locul 4 - Dan Grigore Adamescu. Avere: 900 – 950 milioane de euro. Business: centre comerciale, asigurări, hoteluri, mass-media. Companii: Astra Asigurări, Unirea Shopping Center.
  • Locul 5 - Ion Ţiriac. Avere: 700 – 750 milioane de euro. Business: auto, imobiliare, banking, asigurări. Companii: Ţiriac Auto, UniCredit Ţiriac Bank, Allianz-Ţiriac, Metro Cash&Carry.
  • Locul 6 - Veronica Guşă de Drăgan. Avere: 650 – 700 de milioane de euro. Business: distribuţi GPL, energie, mass-media, cultură, tipografii, imobiliare. Companii: Butan Gas, FED Print, galeria de artă Veroniki Art, clinica Veroniki Life.
  • Locul 7 - Gabriel Comănescu. Avere: 500 – 520 de milioane de euro. Business: extracţie de petrol şi gaze, turism, foraj marin. Companii: Grup Servicii Petroliere SA, Upetrom - 1 Mai, Vega Tourism SA, Upetrom Group Management SA.
  • Locul 8 - Gruia Stoica. Avere: 400 – 420 de milioane de euro. Business: transporturi feroviare, turism. Companii: Grupul Grampet (Grupul Feroviar Român), Hotelurile Ciucaş din Poiana Braşov şi Semenic din Reşiţa.
  • Locul 9 - Dorinel Umbrărescu. Avere: 350 – 380 de milioane de euro. Business: infrastructură rutieră, transporturi. Companii: Spedition UMB, Technostrade.
  • Locul 10 - Zoltan Teszari. Avere: 350 – 360 de milioane de euro. Business: telecomunicaţii, televiziune. Companii: RCS&RDS.
Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com
viewscnt

Comentarii

  • publicitarul publicitarul
    cu aia sa te stergi tu...
  • Gogaie Gogaie
    Ehhh...top forbes, top capital...top of the pops...top rushinica...wtf ;)) si cu ce ne incalzeste ca acum stim care sunt cei mai bogati romani?
  • reporter reporter
    lasă hârtia, că sunt ziare pe toate birourile... :)
  • L M L M
    Pai daca ii plateste inseamna ca tre'sa mai scazi din ce scrie acolo sus, in articol nu? Ca daca dai, inseamna ca nu-i mai ai! Right?
  • publicitarul publicitarul
    pai si-atunci, coane dinule, de ce nu-ti platesti angajatii? vezi ca a inceput sa lipseasca si hirtia igienica din WC-uri... criza, dom'le....

Trimite un comentariu

sus