Skip to main content

Posturile pe care cabliştii sunt obligaţi să le aibă în grilă

 

Taraf TV, Favorit TV, Trinitas, Speranţa TV şi  Mynele TV se numără printre posturile de televiziune pe care societăţile de cablu sunt obligate să le retransmită, potrivit principiului must-carry, prevăzut în legislaţia audiovizualului.

Publicitate

Potrivit Legii audiovizualului, orice cablist este obligat să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune (TVR1 şi alte 4 posturi publice), precum şi alte servicii de programe în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă.

Criteriul de departajare pentru televiziunile private, care se declară libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.


Consiliul Naţional al Audiovizualului a publicat la sfârşitul anului trecut lista cu posturile care îndeplinesc condiţiile pentru a fi difuzate conform principiului must-carry. Printre acestea se numără patru posturi de manele şi muzică lăutărească şi trei canale religioase.

În continuare, lista posturilor obligatorii pentru societăţile de cablu:

Programe SRTV (este prima categorie de posturi, cea a canalelor publice de televiziune)

  • 1. TVR 1
  • 2. TVR 2
  • 3. TVR 3
  • 4. TV România Cultural
  • 5. TVR INFO
  • 6. Studioul Teritorial Cluj (Jud.Cluj, Jud. Bistriţa –Năsăud, Jud. Sălaj, Jud. Bihor, Jud. Sibiu, Jud. Maramureş, Jud. Satu-Mare)
  • 7. Studioul Teritorial Craiova (Jud. Olt, Jud. Vâlcea, Jud. Gorj, Jud. Mehedinţi, Jud. Argeş, Jud. Dolj, Jud. Teleorman)
  • 8. Studioul Teritorial Iaşi (Jud. Iaşi, Jud. Vaslui, Jud. Neamţ, Jud.Vrancea, Jud. Galaţi, Jud. Botoşani, Jud. Suceava, Jud. Bacău)
  • 9. Studioul Teritorial Târgu Mureş (Jud. Mureş, Jud. Alba, Jud. Braşov, Jud. Harghita, Jud. Covasna)

  • 10. Studioul Teritorial Timişoara (Jud. Timiş, Jud. Arad, Jud. Hunedoara, Jud. Caraş-Severin)

Programe stabilite prin acorduri internaţionale. Legislaţia include şi această categorie.

  • TV 5

Televiziunile private - în ordinea indicelui anual de audienţă (rtg% pe Whole Day, All + guests, pentru anul 2011)

  • 1. PRO TV (2,60)
  • 2. ANTENA 1 (1,81)
  • 3. REALITATEA TV (1,12)
  • 4. KANAL D (0,91)
  • 5. ANTENA 3 (0,80)
  • 6. PRIMA TV (0,67)
  • 7. NAŢIONAL TV (0,56)
  • 8. OTV (0,47)
  • 9. B1 TV (0,23)
  • 10. ANTENA 2 (0,22)
  • 11. FAVORIT TV (0,18)
  • 12. TARAF TV (0,17)
  • 13. KISS TV (0,10)
  • 14. GSP TV (0,10)
  • 15. EUFORIA LIFESTYLE TV (0,09)
  • 16. U TELEVIZIUNE INTERACTIVĂ (0,06)
  • 17. N 24PLUS (0,06)
  • 18. TRINITAS TV (0,06)
  • 19. MYNELE TV (0,05)
  • 20. DDTV (0,03)
  • 21. MUSIC CHANNEL (0,03)
  • 22. NEPTUN TV (0,01)
  • 23. ALFA OMEGA TV (0,01)
  • 24. THE MONEY CHANNEL (0,01)
  • 25. PARTY TV (0,01)
  • 26. SPERANŢA TV (0,01)

Ce spune Legea audiovizualului privind respectarea principiului must-carry?

ART. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002

(1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.

(2) Distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei.

Sursa foto: Mediafax.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nistor nistor
    dar un post care sa-i invete pe ziaristi si pe proprietarii de bloguri (despre media!) ca nu se pune virgula intre subiect si predicat nu exista?

    Taraf TV, Favorit TV, Trinitas şi Speranţa TV, se numără printre posturile de televiziune pe care societăţile de cablu sunt obligate să le retransmită.............
  • che guevara che guevara
    pentru ce atitea posturi religioase?
  • Costin Costin
    Programele religioase nu ar avea ce sa caute in must-carry.
  • Mihai Mihai
    Se zice ca sunt must carry - antena1,antena2,antena3,euforia,gsp - adica se dau gratis. Zceti si voi adevarul. trustul intact nu da acord retransmisie doar daca ai contract cu ei - adica factureaza chirie decodoare catre cablisti. Gata cu minciuna. Ei zic ca sunt gratis programele, dar nu le poti baga fara acord retransmisie chiar daca sunt must carry, adica te obliga sa semnezi contract de chirie ca altfel iti retrage dreptul de retransmisie, implicit nu-l poti baga in grila ca asa zice legea CNA - vezi scandal RCS - Intact. Intact spune ca este gratis dar te conditioneaza. De asta ce ziceti? Recomand lui Petrisor Obae sa deshida subiect pe aceasta tema. Sunt in cunostinta de cauza - un mic biet cablist pe care intactul ma jupoaie de bani si mai mint ca e gratis. Halal Romanie. Cna nici nu incearca sa deschida problema. Pentru TV5, TVr-uri nu te obliga la acorduri, dar la statii private da, De ce? Daca nu-mi permit sa platesc Posturile Intact, de ce sunt obligat sa le bag, sa le platesc fortat bani?
  • Livero Livero
    Doamna Andronache, care sunt cele 4 posturi de manele si muzica lautareasca? In lista vad doar doua MYNELE TV si TARAF TV. Favorit TV este post de tv de muzica populara, traditionala si poate au si emisiuni cu muzica lautareasca. Al IV-lea post care este?

    Este trist ca lumea confunda muzica populara a romanilor cu manelele.
  • bucovina bucovina
    AcasaTV, Sport.ro, MTV si Pro Cinema nu sunt libere la retransmisie, de aia nu intra la must-carry. Altfel, sigur ar fi toate pe lista.
  • Carmen Maria Andronache Carmen Maria Andronache
    Multumesc ca mi-ai atras atentia asupra acestor scapari. Am corectat! Rămasesem cu ideea ca CNA va publica la inceputul lui 2012 aceasta lista, de aici eroarea.
  • Radu R, Radu R,
    chiar asa de jos s-a ajuns, sa fie taraf tv obligatoriu? mai putin si manelele vor fi in manualul de muzica, iar vietile manelistilor (interlopilor) vor fi predate in cele de romana sau istorie...
  • hori hori
    Lipsesc niste posturi din PRO care cred ca ar trebui sa se afle acolo: Acasa Tv- ca doar totate gospodinele urmaresc telenovele si Sport.ro ca doar e cel mai manelistic post de stiri. MTV are audiente mai mici ca U tv?
    PRO Cinema e liber la contract de nu intra in lista?
  • George M. George M.
    1."...Consiliul Naţional al Audiovizualului a publicat în această lună lista cu posturile..."

    Lista este din 15 decembrie 2011.

    2."...Printre acestea se numără patru posturi de manele şi muzică lăutărească şi două canale religioase..."

    -din lista:
    18. TRINITAS TV (0,06)
    23. ALFA OMEGA TV (0,01)
    26. SPERANŢA TV (0,01)

    1+1+1= 3 posturi religioase
  • Alex.D Alex.D
    @bucovina....ce bine ai spus-o p'asta.Ma intreb si eu la randul meu cum de nu mai avem posturi internationale ca RTL si PRO7 dar suntem obligati sa dam peste mynele,taraf si rugaciuni tv(mi se par si posturile de "credinta" o idiotenie,nu pt ca as fi ateu ci pt ca mie unul credinta mi se pare ceva sacru si personal nu ceva bun de televizat in ideea hai sa mai dam o utrenie sau sa va mai povestim faptele apostolilor)
  • bucovina bucovina
    Cel mai tare este ca Party TV e pe lista posturilor care trebuie obligatoriu retransmise, chiar daca CNA a retras licenta in urma cu o saptamana sau doua ... :)) Comic :)))
  • bucovina bucovina
    Ce trist. Sa te oblige CNA sa retransmiti Mynele TV, sau Taraf. Si ne miram ca nu dispar mizeriile astea ...
  • steven steven
    cei de la rcs-rds
  • steven steven
    pe cei de la rsc ii doare in fund de lista asta.

Trimite un comentariu

sus