Profi ne pune mintea la încercare în ultima reclamă. “Am trăit s-o văd şi pe-asta”, spune un mort care se ridică din coşciug. Cum a trăit, dacă tocmai fusese mort până atunci?
O reclamă care combină într-un mod să-i spunem curios o înmormântare cu un magazin, o proaspătă văduvă extaziată în faţa unei banane şi a unui pui întreg la promoţie.
Spotul Profi
E o prostie, spune Bogdan Naumovici despre reclamă. Este un Everest de rupturi logice, spune Liviu David, director de creaţie Next Advertising. Cei de la Profi au însă câteva răspunsuri pentru execuţia reclamei. Detalii, în continuare:
Ce spun reprezentanţii Profi?
Noul Profi are o noua abordare în publicitatea pe televiziune, adaptând la condiţiile României de astăzi, într-un fel original şi cu o doză de umor negru, dar jovial, mesajul: “Don’t worry, be happy!” (Nu-ţi mai face atâtea griji, bucură-te!).
Ce e drept, spotul a stârnit controverse, unele voci criticând această abordare, altele apreciind noutatea. Desigur, frumuseţea sau urâţenia depind de cum înţelege fiecare să le vadă.
Bogdan Naumovici, director de creaţie al 23 Communication Ideas, spune scurt: "o prostie de spot".
"Prost gândit, prost regizat, prost jucat. Ce altceva să spui despre el? A, da, că replica de final e împrumutată dintr-o caricatură a lui Mardale", a mai adăugat omul de creaţie.
Liviu David, director de creaţie Next Advertising, e de părere că subiectul ar fi putut genera poveşti amuzante, însă creatorilor campaniei "nu le-a ieşit şi asta e bine". "Prin comparaţie, orice am face pare genial. Nu ne vom pierde slujbele prea curând", mai crede Liviu David.
Liviu David:
Spotul e un un munte de rupturi logice. Un Omul, un Everest de rupturi logice. Văduva îndurerată lasă cortegiul şi fuge la magazin, unde e evident încântată de tot ce vede, mere, banane, carne, oameni cu coşuri, apoi ţâşneşte de acolo cu un pui rumenit pe care îl oferă familiei plăcut surprinse. O mişcare previzibilă, dealtfel.
Mortul se trezeşte, perfect explicabil, şi spune că a trăit s-o vadă şi pe asta (la care dintre grozăvii se referă?), deşi până atunci era mort. Sau nu era? Iar textul de final ne plesneşte cu preţuri de pomana. Adică degeaba. Are rost să ne întrebăm la fiecare două secunde "de ce?". Clientul şi-a făcut singur reclama, de aia. Acum se distrează citindu-ne analiza literara.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Reclama nu e nici la ulei, nici la pui, nici la zahar, nici la cartofi... astea sunt doar promotiile saptamanii, la sfarsitul reclamei propriuzise... In marketing si publicitate e valabil urmatorul concept: Nu-i frumos ce-ti place, ci e frumos ce se vinde!
no, batrane,daca tot ai monopolul asupra umorului si bunului simt (e vreo contadictie in termeni?...nu,dani e mai presus de mofturile astea irationale!)atunci da mi si mie retzetarul cu ingrediente,dozaj,atentionari speciale, efecte secundare...ca o armata intreaga de filozofi si psihanalisti tot speculeaza de niste milenii pe tema asta si nu pare inca a fi cazut la un numitor comun...dar,cred ca numitorul comun esti tu! evrika!
cumva niste capodopere ale
Un tip spunea că "there is no such thing as bad publicity except your own obituary".
Personal, eu cred ca Bogdan e suparat de felul sau, dar asta nu-i o problema prea mare pentru noi.
Chiar e o strategie de marketing. Ai auzit de Lacoste?
Cat despre spot...mie imi plac tare mult cele de la PG, de la Altex, Rosia Montana.
Opere de arta, nu gluma.