Răzvan Ionescu, director editorial al grupului Adevărul Holding, va pleca de la compania de media deţinută de Dinu Patriciu.
Ionescu a revenit la Adevărul Holding anul trecut, la 1 iulie, la un an după ce părăsise compania.
Contactat de Paginademedia.ro, Răzvan Ionescu a confirmat plecarea. "Nu cred că mai e nevoie de mine", spune el.
Răzvan Ionescu, pentru Paginademedia.ro:
"E dureros şi frustrant să stai intr-un astfel de job, cu atatea responsabilităţi şi provocări, doar opt luni. Asta e, în sine, un eşec. Pe de altă parte, sunt împăcat că am făcut toate eforturile să nu se ajungă aici. Am stabilit incă din decembrie, împreună cu conducerea companiei, să ne despărţim. Nu cred că mai e nevoie de mine."
De ce pleacă acum?
"Am continuat încă doua luni din două motive: ruşinea de a părăsi corabia pe timp de furtună şi speranţă de a termina măcar un ciclu în proiectele începute aici", spune el.
Răzvan Ionescu:
"Cea mai importantă reuşită e rezultatul integrării de la Adevărul. Cu un număr de aproape două ori mai mic de jurnalişti, am obţinut rezultate la fel de bune pe print si semnificativ mai bune pe online. Timp de trei luni după integrare, adevarul.ro a fost liderul absolut al pieţei media, depăşindu-i pe toţi competitorii direcţi, dar şi toate site-urile televiziunilor, tabloidelor şi ziarelor de sport.
Ca şi alti colegi cu experienţă în publishing, plec un pic frustrat, un pic trist, dar, cu scuze pentru pleonasm, mai ales pe deplin stupefiat. Las jurnalului personal explicaţiile acestei stupefacţii.
Ştiu că se vorbeşte atât de mult de investiţia supra-dimensionată a lui Dinu Patriciu în media, în Adevarul Holding. Şi văd cum unii o compară cu alte modele de mari investiţii, ale altor moguli care azi nu mai au prezenţă semnificativă în media. Poate că, pentru o perioadă, au fost bagaţi mai mulţi bani decât ar fi cerut condiţiile pieţei. Mai ales dupa începutul crizei. Însă, cei care fac aceste asemănări uită sa consulte SNA şi BRAT. Dacă ar face-o, şi-ar reprima aceste similitudini.
Aproape toate produsele Adevarul Holding sunt lideri pe segmentele lor. “Adevărul” e detaşat numărul 1 in SNA. Are tirajul real cel mai mare în BRAT între ziarele quality. “Click!” e cel mai citit ziar din România. Vinde de multă vreme cât cei doi competitori ai săi la un loc. “Click pentru femei” e numărul 1 in SNA. La fel - “Click Sanatate”. Despre Dilema si Historia nu se mai pune problema, competiţia nici nu se vede. “OK! Magazine” s-a instalat pe primul loc încă de la primul număr, în martie 2010.
Toate astea sunt rezultatul eforturilor investiţionale ale lui Dinu Patriciu, dar şi rodul pasiunii, talentului, experienţei si nopţilor nedormite cu care mulţi dintre jurnaliştii si oamenii de publishing au făcut din Adevarul Holding casă, slujbă şi distracţie deopotrivă timp de 4-5 ani. A fost un privilegiu să lucrez, în aceste timpuri de criză, cu oameni care-şi iubesc şi îşi respectă atât de mult meseria. După cum tot criza ne-a oferit oportunitatea de a constata că, într-adevăr, există marţieni.
Sunt convins că presa are şi prezent, şi un viitor frumos în România, însă doar în locurile pline de nebunie, de pasiune şi de entuziasm. Ţine tot de noi să le organizăm.Voi încerca, în perioada urmatoare, să pornesc un proiect la care visez de 3-4 ani."
La trustul lui Dinu Patriciu, Răzvan Ionescu a fost doi ani Directorul diviziei reviste şi internaţional (care includea operaţiunile din Ucraina). În vara lui 2010, a fost numit la conducerea Diviziei web Adevărul Holding, poziţie din care va părăsi trustul o lună mai târziu.
Ce declara la momentul plecării?
Răzvan Ionescu, pentru paginademedia.ro, în august 2010:
“Am constatat că suntem prea mulţi directori în grup şi trebuia să mai tăiem din ei. Mai în serios, am avut o neînţelegere legată de ce trebuia să fac la web. Am înţeles în mod diferit eu, pe de o parte şi şefii mei, pe de altă parte.”
“Regret extrem de mult că a luat această decizie. Oricând va dori, va avea un loc în această companie”, spunea Peter Imre, director general Adevărul Holding, la plecarea lui Ionescu.
În iulie 2011, Răzvan Ionescu se întorcea la Adevărul Holding, pe poziţia de director editorial al grupului.
Până la Adevărul Holding, Răzvan Ionescu a condus editorial titlurile TVmania, Jurnalul Naţional (unde a fost redactor şef al ziarului şi, apoi, director exe3cutiv la Compania Jurnalul), Evenimentul zilei şi, pentru o scurtă perioadă, Cotidianul.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Si inca ceva, putem discuta de Razvan ca sau ca sef de echipe. Ca Publisher, well, asta poate oar tu crezi ce e aia. Nici vorba! A fost ambitia lui falsa, fara suport si rezultate. Ca srf de echipe editoriale are calitati umane care il recomanda si mai nou defecte de verticalitate care anuleaza tot.
Pacat de talentul echipei care scrie cu adevart si face teren. Ma intreb citi angajati mai merg cu autobuzul la conferinte de presam spe cind sefii baga bezina de 8-1000 ron plinul> ca deh e criza, iar un masinoi de ala sare de 40 ;a suta in oras.
va doresc dcelor care treceti prin momente grele( chirii, rate la banci...) sa aveti luciditatea sa o luati de la capat in alt loc si aveti cu ce trai demn si decent
Modelul prin care dai oameni afara - redactori pe care ar trebui sa+i motivezi, dar iti pastrezi prietenii si sefii pe salarii mari- si asa zici ca faci integrarea e cel mai prost din lume.
Singura lui preocupare in redactie era pe cine mai seduc azi. Asta spune multe despre un om care se vrea sef de redactie.
Dar modelul asta nu e nou- securistii il folosesc la greu. La Romania libera era unul din aceeasi stofa la Ionescu- le facea si apoi le punea sefe. Sa-ti fie rusine, Ionescule!
uups! daca pleaca cartianu (ah, kakvo zvucit - n.b., gasiti la craciun in dictionar :D !), oare nu pleaca toti evz-istii?!
chiar, ar fi timpul unui remake dupa celebrul "Roiul", ca asa au venit, in roi...