Skip to main content

PRESA DE AZI: Meciul lui Bute şi Mandinga, pe prima pagină a ziarelor

 

Meciul pugilistului Lucian Bute, de la Nottingham în care a fost făcut KO, şi finala Eurovision la care Mandinga a ieşit pe locul 12 sunt principalele subiecte ale presei de azi.

Publicitate

Pro Sport titrează pe prima pagină “Ridică-te”, având pe fundal poza pugilistului român, iar Gazeta Sporturilor deschide ziarul cu titlul “Explicaţiile unei dureri”.

Libertatea, Click şi Naţional deschid ediţia cu înfrângerile celor doi români în oglindă. Libertatea, tabloidul deţinut de Ringier scrie “Blestemul Mandinga loveşte iar?” şi lângă acest titlu este poza pugilistului pe care scrie numărul de pumni pe care i-a încasat Bute în cele 785 de secunde petrecute în ring. Click titrează pe prima pagină “Ce ne-aţi dezamăgit”, făcând referire la cei doi.

Naţional deschide ediţia cu titlul “Noaptea neagră a românilor”.

Cancan este singurul tabloid care îşi deschide ediţia cu un alt subiect decât Mandinga sau Lucian Bute. Principalul subiect al acestui cotidian este “Nicador Zelea Codreanu, ultimul mohican al Gărzii de Fier".

România liberă îşi începe ediţia de astăzi cu o declaraţie făcută de Andrei Marga, Ministrul de Externe, care spune că “Suspendarea lui Traian Băsescu ar avea efecte benefice”.

Adevărul, cotidianul deţinut de Dinu Patriciu, pune în planul doi înfrângerile celor doi români, deschizând ziarul cu un reportaj despre “ţiganii care supravieţuiesc, de mulţi ani, în groapa Văcăreşti, din Capitală”.

Vedeţi cum arată primele pagini ale ziarelor de azi, în rubrica Presa de azi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus