VIDEO. Robert Turcescu, despre noua sa carte: "Nu vreau să reabilitez pe nimeni"

“Nu, eu nu vreau să reabilitez pe nimeni prin această carte, încerc doar să arăt un lucru simplu şi anume că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită şi asta este un adevăr de când lumea”, spune Robert Turcescu, realizator TV la B1, despre noua sa carte – Bucureştiul – chinurile şi facerea, într-un interviu acordat paginademedia.ro.

Volumul urmăreşte relaţia dintre presă şi trei primari ai Capitalei din perioade diferite: Pache Protopopescu, Dem I. Dobrescu şi Adriean Videanu.

Volumul la care a început să lucreze în urmă cu doi ani a fost lansat sâmbătă în cadrul unui eveniment desfăşurat la librăria Bastilia din Bucureşti.

Cartea este scrisă după tiparul unui reportaj, fiind o analiză “la rece”a felului în care a reflectat presa imaginea a trei primari controversaţi ai Bucureştiului, din perioade diferite. Este vorba de Pake Protopopescu, de la sfârşitul secolului XIX, Dem I. Dobrescu (perioada interbelică) şi Adriean Videanu, de la început de secol XXI.

“Această carte nu e scrisă cu patimă, nu este scrisă cu parti-priuri, e o carte scrisă destul de rece, pentru că eu sunt jurnalist. Nu am făcut-o pe moderatorul, am vrut să arăt oamenilor doar că nu trăim delor vremuri noi”, a mai spus Robert Turcescu în interviul acordat paginademedia.ro.

Înregistrarea şi câteva fragmente din interviu, în continuare.

Paginademedia.ro: Dacă Pake Protopopescu şi Dem I. Dobrescu au fost reabilitaţi prin trecerea timpului, se poate întâmpla acelaşi lucru şi cu jurnaliştii controversaţi?

Da, probabil că da. Mă gândesc că felul în care era privit în epocă Pamfil Şeicaru sau felul în care s-a întâmplat cu alţi gazetari ai perioadei interbelice nu mai are nicio legătură cu felul în care ne uităm noi astăzi şi cercetăm scrierile lor sau încercăm să desluşim ce au vrut să spună în scrierile lor.

Nu că s-ar fi uitat contextul, contextul a rămas şi poate fi reconstituit cu ajutorul cărţilor de istorie, dar din atâtea pete pe care le poate acumula la un moment-dat un individ dispare intensitatea culorii, faptele rele sunt trecute la categoria şi altele. Important e ceea ce laşi în urmă.

Îmi puteţi da câteva exemple de jurnalişti cu notorietate, care au mai călcat strâmb, şi a căror imagine va fi spălată de trecerea timpului?

Nu e rolul meu să fiu judecătorul spaţiului jurnalistic românesc, mai ales că aş fi subiectiv. Dar sunt personaje care în momentul de faţă sunt realmente detestate de adversarii lor sau de cei care nu le împărtăşesc opiniile. Iar în ceea ce mă priveşte, mai degrabă –aş da pe mine ca exemplu în acest context. Mi-aduc aminte că după confruntare la alegerile prezidenţiale dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană am primit foarte multe felicitări pentru modul foarte echilibrat, în timp pentru că imaginea lui Traian Băsescu a devenit din ce în ce mai proastă, evident că au devenit destul de vocali şi cei care până atunci îşi reprimaseră opiniile sau poate le era indiferentă confruntarea aceea din 2009.

Şi au început să-mi reproşeze că l-am favorizat pe Traian Băsescu, că l-am defavorizat pe Mircea Geoană. Prin urmare, iată cum se schimbă în timp percepţia asupra aceluiaşi lucru. Eu am 20 de ani în meseria asta, m-am vaccinat în ceea ce priveşte genul acesta de atacuri. Atacurile nemeritate, trebuie să mărturisesc că mă mai dor uneori, dar nu foarte tare, dar mă ating. În schimb, când sunt cu adevărat justificate, pentru că eu greşesc uneori ca jurnalist, aceste atacuri mă dor foarte tare.

Presa este cea care ne arată că toate-s vechi şi nouă toate, după cum zice poetul . Virulenţa cu care era atacat Pake Protopopescu, apoi virulenţa cu care era atacat Dem I. Dobrescu şi virulenţa cu care a fost atacat Adriean Videanu se aseamănă în timp uluitor. Oamenii deranjau oamenii politici, deranjau prin ideile lor din administraţie sau prin dorinţa lor de a schimba lucruri.
Această carte nu e scrisă cu patimă, nu este scrisă cu parti-priuri, e o carte scrisă destul de rece, pentru că eu sunt jurnalist, dar am vrut să păstrez, citând din abundenţă mai ales din presa interbelică şi din perioada lui Pache Protopopescu, din parfumul epocii. Din păcate, în ceea ce îl priveşte pe Adriean Videanu citez din presa care l-a atacat foarte mult, este deci şi un „parfum” al epocii pe care o trăim acum. Din păcate miroase destul de rău.

Am înţeles că această carte reflectă în bună parte imaginea celor trei primari prin prisma presei. Aţi încercat să echilibraţi cumva balanţa prin opiniile dumneavoastră în ceea ce îi priveşte pe fiecare dintre cei trei primari ai Capitalei. Aţi încercat să o faceţi pe moderatorul ?

Nu, eu nu vreau să reabilitez pe nimeni prin această carte, încerc doar să arăt un lucru simplu că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită şi asta este un adevăr de când lumea. Nu am făcut-o pe moderatorul, am vrut să arăt oamenilor doar că nu trăim delor vremuri noi.
Robert Turcescu a lucrat doi ani şi ceva la această carte
Cred că se întâmplă un paradox, în ciuda faptului că atunci nu avea armele are presa contemporană era mult mai credibilă şi putea să influenţeze în mare măsură conştiinţa cititorilor. Astăzi, în ciuda faptului că astăzi avem nenumărate mijloace princ are putem difuza un zvon, o informaţie, o bârfă, presa şi credibilitatea presei este într-un regres accentuat.

Există diferenţe între felul în care se face campania electorală în presa de astăzi şi felul în care era făcută atunci?

Asta este o idee foarte interesantă de făcut o evoluţie în timp mai ales a afişelor de campanie. La vremea respectivă afişele electorale contau foarte mult, conta mai ales cine erau finanţatorii şi mă refer aici la faptul că de multe ori finanţatorul era Casa Regală, în timpul lui Carol al II-lea şi alţii. Există un element comun între campaniile din timpul lui Pake a lui Dem I Dobrescu şi a lui Videanu şi anume bătaia în timpul campaniilor electorale s-a practicat pe scară largă. Bătaia între taberele de alegători erau la ordinea zilei, sunt şi astăzi, semn că trăim într-o ţară în care politica reprezintă un climat încărcat de foarte multă pasiune şi nu numai de violenţă verbală, ci chiar şi de violenţă fizică.