Skip to main content

Răzvan Mitroi, fostul redactor-şef al Digi 24: "a fost o nepotrivire de caracter"

 

Publicitate

INTERVIU. "Nepotrivire de caracter", spune Răzvan Mitroi, fostul redactor-şef al canalului Digi 24, despre plecarea de la postul de ştiri. În primul interviu după plecarea de la Digi 24, acordat Paginademedia.ro, Mitroi explică motivele: "ţine de o incompatibilitate cu şeful proiectului, George Orbean".

Răzvan Mitroi declară în interviul acordat Paginademedia.ro că se va întoarce la proiectele de consultanţă şi că exclude varianta unei alte televiziuni de ştiri.

Mitroi:

"Nu mă regăsesc în zona de televiziune de ştiri în ca predomină dezbaterile aride. Digi 24 îşi propunea să fie altceva. De aceea Digi 24 a fost un proiect care m-a atras. Există o tentaţie a televiziunilor să se mute în zona militantă şi de dezbatere. Sper ca Digi 24 să se abţină de la această tentaţie, cauzată de viaţa politică extrem de frământată de la noi."

Interviul, pe larg:

Petrişor Obae: De ce ai plecat?
Răzvan Mitroi: Contractul a fost pe şase luni, iar obiectivul pe care l-am avut a fost îndeplinit. Sigur, se pune problema de ce nu s-a reînnoit, dar motivul ţine de o incompatibilitate cu şeful proiectului, George Orbean.

Ce fel de incompatibilitate?
Nu o să intru în amănunte. O să folosesc o formulă care apare şi la divorţuri, în instanţă: nepotrivire de caracter.

Vorbeai de obiectiv îndeplinit. Care era obiectivul?
Pe şase luni, obiectivul era să lansăm un concept de televiziune ca o alternativă la posturile de ştiri de pe piaţă, în sensul de a oferi mai multă informaţie şi mai puţin comentariu, mă refere aici la comentariu nespecializat.

Cred că Digi a devenit această alternativă. În patru luni şi jumătate, după boom-ul de la lansare (generat, evident şi de curiozitate şi de marketing), Digi a revenit la cota iniţială de piaţă.

În cifre, ce înseamnă asta?
Nu am avut un obiectiv în cifre. Dar analizele calitative sunt bune, am avut un sondaj IRES din care a reieşit că 60% dintre abonaţii RCS au o părere bună şi foarte bună despre Digi 24. Vorbesc de abonaţii RCS, pentru că acesta este universul, doar pe reţelele RCS este distribuit.

Din analizele interne a reieşit că, în reţeaua RCS, Digi 24 este la nivelul posturilor B1 şi RTV. Adică în eşalonul doi al canalelor de ştiri, primul fiind ocupat de Antena 3 şi de Realitatea TV.

Mă voi întoarce la proiectele de consultanţă

Nu puteai rămâne la Digi 24 pe altă poziţie?
Nu am primit nicio altă ofertă în sensul acesta. Plus că, dată fiind incompatibilitatea cu şeful proiectului, nu văd cum aş fi putut.

Ce faci acum?
Mă voi întoarce la proiectele de consultanţă. Din septembrie, voi relua un proiect pe care l-am intrerupt când am venit la Digi 24. Este un proiect pe fonduri europene al unei fundaţii care dezvoltă un program de e-learning.

Exclud o idee de a mă întoarce la o televiziune de ştiri.

De ce?
Nu mă regăsesc în zona de telviziune de ştiri în ca predomină dezbaterile aride. De aceea Digi 24 a fost un proiect care m-a atras. Există o tentaţie a televiziunilor să se mute în zona militantă şi de dezbatere. Sper ca Digi 24 să se abţină de la această tentaţie, cauzată de viaţa politică extrem de frământată de la noi.

La începutul anului, Răzvan Mitroi a fost invitat la PaginademediaTV unde a vorbit despre Digi24, care urma să se lanseze. Filmul, mai jos. Transcrierea, AICI.


Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • TPSJO TPSJO
    Ha ! prin cluburi ?
  • Zakiro Zakiro
    @vali: Sunt destul de detasat de antene. Daca maine vine P&G cu un buget de 1 milion de $ la Digi 24 stii cum accepta cablistii? Habar nu ai tu, oamenii au inceput deja sa aiba probleme, prezentatorii de la acest post tv au inceput sa se planga prin cluburi de chestiunea financiara.
  • vali vali
    zakiro esti pe din afara, cind s-a lansat postul s-a specificat clar ca 1 an de zile nu se transmit reclame !!Mai detaseaza-te de antene-specialistule!!!
  • Zakiro Zakiro
    Dac aera atat de viabil vedeam si eu o reclama la un detergent dupa atatea luni. Extrem de viabil, ai dreptate. :)
  • adrian adrian
    mie personal mi se pare cel mai bun post DE STIRI din Romania, ar fi grozav daca ar difuza mai multe stiri externe si reportaje de calatorii.
  • cristian cristian
    De ce este un proict mort? Ca nu sunt jigniti invitatii ca la Antene? ca nu face propaganda ca B1Tv.Mie mi se pare un post obiectiv.
  • cristian cristian
    multi . Tinta postului este un altfel de public. Dupa cum te exprim tu sile pari a fi fanul " profesionistilor de la antena 3" .
  • sile sile
    care dreq profesionisti? spune 2 sau, hai, 3!
  • george george
    de unde ai tras tu concluzia asta? sau esti dintre cei indepartati din cauza ca nu au facut fata? e un proiect viabil si asta se vede. numai un carcotas poate spune ca nu e ok.
  • Insider Insider
    Un tip foarte ok, foarte serios. Succes pe mai departe!
  • Zakiro Zakiro
    Multi profesionisti din media s-au dus la DIGI 24, un proiect mort inainte sa se nasca.

Trimite un comentariu

sus