Skip to main content

Digi Life şi Digi World încep, de astăzi, emisia

 

Publicitate

Posturile Digi Life şi Digi World vor începe să emită de astăzi, de la ora 18.00. Cele două televiziuni de documentare vor fi disponibile în toate pachetele RCS&RDS şi vor fi transmise în sistem HD.

Bogdan Chiriţoiu, manager de proiect pentru cele două canale: „Încercăm să facem o diferenţă pe piaţa de gen din România. Lansăm un canal care descoperă lumea şi unul care ne îndeamnă să ne descoperim pe noi înşine.”

Florin Nemeş, marketing RCS&RDS - „Este al 18 an de existenţă a companiei. Din 2009 am încercat să trecem dincolo de distribuţia de televiziune. Am început cu un post de sport. Am continuat, în 2011, cu televiziunile noastre de film. Am ajuns la anul majoratului nostru, am lansat Digi 24 şi am ajuns în acest moment la cunoscutele Digi World si Digi Life. Cele două canale se găsesc în toate pachetele de bază atât pe analogic cât şi pe digital”.

Digi World este un canal tematic enciclopedic, conţinând producţii din domeniile biodiversitate, ştiinţă şi tehnică, istorie şi călătorii. Digi Life vine ca o completare la primul canal şi va avea emisiuni cu indicaţii practice.

Emisiuni Digi World: Teorii testate, Deşertul vorbeşte, Ilustrate din insula Caraibilor, Secrete din al doilea Război Mondial, Civilizaţia: opusul Occidentului?

Producţii Digi Life:  Noii eroi, Natural şi delicios, Secretele grătarului, Elixiruri şi bucate fermecate.

Dispariţia unor posturi Discovery din pachetul de bază

În luna august a acestui an, Discovery World, Discovery TLC România, Discovery Science, Investigation Discovery au fost scoase din pachetul de bază al RCS&RDS. Întrebat dacă scoatere acestor posturi are vreo legătură cu apariţia noilor canale de documentare, Bogdan Chiriţoiu a răspuns: „Cred că este vorba e o întâmplare. Noi aveam aceste canale în plan de mai multă vreme. Aceste posturi au fost în pachetul de bază, pentru un an, ca o promoţie. Canalele nu au dispărut ci au fost mutate în pachetele superioare.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gigi gigi
    Mi se pare foarte corect, in sfarsit cineva cine nu vorbeste prostii
  • bahmuteanca bahmuteanca
    problema mare este ca in momentul in care butonezi telecomanda, de la canalul 40 pina la 52, de la 57 pina la 70, etc si ceva dai numai de canale unguresti blocate sau locale criptate. de aceea este supararea mare; in mod normal daca ai 64 de canale, ar trebui sa le ai in ordine de la 1 la 64, nu pina la 40, pe urma de la 57 incolo...
  • gigi gigi
    Sa invati limba romana? In ce limba crezi ca am vorbit, si de unde stii ca-s ungur? Si tu zici mie ca is analfabet, te deranjeaza ca sant unguri in tara, dar te intreb, ai vreo un prieten ungur? Nu ai daca ai avea, nai mai vorbi asa,, daca esti de treaba cu ei, atunci nai probleme de genul acesta, tu crezi ca numai posturi romanesti o sa ai? Oameni ca tine intodeauna o sa inceapa conversatiile de genul acesta, pana nu ai inceput cu canalele unguresti, nu a fost problema ninci aici, dar asta tu no sa intelegi niciodata, pana in nasul tau o sa vezi lucririle, trebuia sa traim normal, ori esti ungur ori est englez, dar pana sant ganditori fabuloase ca tine, aici nu o sa fie pace, din pacate
  • maria maria
    Mai gigica, esti analfabet. Inainte sa-ti spui o parere, invata limba romana, chiar daca esti ungur. Traiesti in Romania ca si mine. Daca vreau canale unguresti ma duc la Budapesta.
  • marius marius
    stie cineva daca se mai introduce aceste doua canale pe digital
  • geo geo
    niste neseriosi, aseara am cautat pe Digi tv satelit cele doua canale si nu le-am gasit. am dat o scanare si nu au aparut, unde sa le caut? precizeze ca, desi in pachetul de baza trebuie sa vad 69 de programe, am doar vreo 40 ptr ca Hora, Gica, NTV etc nu intra ptr ca am decodor dublu, deci eu sunt de vina spun baietii de la "cablu"...dar apar codate zeci de canale unguresti....
  • gigi gigi
    Tu esti un roman original care nare alta ocupatie decat sa se ocupe cu unguri
  • gigi gigi
    Nu te uita la canale unguresti, cine a zis sa te uiti, sau nu mai merge telecomanda?Nu ai destule posturi romanesti? Ai de toate, acum e vorba de englezesti care se scot acuma
  • maria maria
    Ati zapacit toate canalele. Nu ma intereseaza pe mine canale unguresti doar pentruca patronul RCS e ungur, canale unde vad cum sunt impuscate animalute fara aparare. Scoateti posturi precum travel, discovery, national geographic, ca sa va bagati prostiile astea. In curand voi renunta la serviciile dvs. Mai ales, ca nu ne respectati. Sa ne intrebati si pe noi clientii daca dorim acele posturi. Nu sa ni le bagati cu forta.
  • gigi gigi
    Cand o sa emita HD? Si o sa apara inapoi cele doua programe? Sau o sa apara numai animal planet
  • delit delit
    In Bucuresti introducerea acestor noi canale TV ale RCSRDS a insemnat eliminarea din pachetul analogic extra baza a canalului Discovery Investigation si AXN Crime
  • Costel Costel
    lola, am revenit la setarile originale dar nu am Animal Planet si Zone Reality. Vreo alta sugestie? De ce nu este HD?
  • lola lola
    Nu a disparut nimic din digital..faceti o revenire la setarile de fabricatie si se rezolva.S-a anuntat ca se face o reorganizare a grilei.
  • vio vio
    pana acum doar SD...HD inca nu emite
  • cmpdcs cmpdcs
    pe scurt ... in constanta pe digital au disparut animal planet si zone reality ...pe analog a disparut doar animal planet .... si au aparut canalele lor digi life si world .
    usor usor o sa dispara si national geo/wild

Trimite un comentariu

sus