Skip to main content

INTERVIU. Cozmin Guşă, şeful editorial al Realitatea TV: "Toate deciziile legate de conţinut şi emisie vor trece printr-un anumit filtru, al meu"

 

Publicitate

CREDITOR ŞI ŞEF AL REDACŢIEI. "Toate deciziile legate de conţinut şi emisie vor trece printr-un anumit filtru, al meu", a declarat în exclusivitate pentru Paginademedia.ro Cozmin Guşă, care tocmai a preluat managementul editorial al Realitatea TV.

Guşă este, totodată şi principalul creditor al Realitatea TV, prin GMG Media Box. Cum se împacă cele două calităţi?

"Se împacă foarte bine, având în vedere interesul nostru ca şi creditori de a relansa compania şi, bineînţeles, că redresarea trebuie să vină de la creşterea calităţii produsului", a spus Guşă pentru Paginademedia.ro.

Interviul acordat Paginademedia.ro, în continuare:

Petrişor Obae: Ce înseamnă că ai preluat atribuţiile managementului editorial?
Cozmin Guşă: Coordonarea activităţii editoriale a trustului, prin relaţia cu şefii de departamente sau diverşii responsabili de proiecte şi emisiuni.

Toate deciziile legate de conţinut şi emisie vor trece printr-un anumit filtru, al meu, bineînţeles inclusiv la modul deliberativ, aşa cu se procedează în orice trust de presă.

Şi cum se împacă poziţia la conducerea editorială cu cea de creditor principal?
Tocmai că se împacă. Nu am preluat de plăcere această sarcină. Am preluat-o din nevoia ca activitatea editorială a trustului să înceapă să fie mult mai bine coordonată şi mai precis orientată, iar după 15 decembrie voi voi decide noua echipă de conducere, lucru care va fi uşor atunci, având în vedere viitoarea experienţ comună cu oamenii din Realitatea.

Ce înseamnă că Realitatea "va fi mai precis orientată"?
Aducătoare de audienţă în plus şi de awareness corspunzător unei televiziuni care a fost mult timp postul de ştiri numărul 1 din România.

Creditorul principal se ocupă şi de managementul editorial. Nu e un conflict de interese?
De ce să intre în conflict de interese? Creditorul vrea să relanseze firma. Eu mă ocup de managementul editorial, dar de partea administrativă dse ocupă Florin Bercea.

Şi totuşi, cum se împacă managementul editorial cu creditorul principal?
Se împacă foarte bine, având în vedere interesul nostru ca şi creditori de a relansa compania şi, bineînţeles, că redresarea trebuie să vină de la creşterea calităţii produsului, ca să-l pot vinde mai bine.

Ce schimbări vom vedea pe post?
Nu o să anunţ nicio măsură public. Mă apuc de treabă şi apoi vorbesc.

Cum se vor rezolva problemele cu angajaţii, despre care a scris şi Paginademedia.ro (cazul Paul Barbu sau Oana Dobre)?
Acestea sunt de competenţa lui Bercea.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bibicu bibicu
    nu te lasi, insisti. e ridicol ce faci. te compatimesc, sincer.
  • Mircea Mircea
    In ciuda crizei economice prin care trece postul Realitatea, pot sà spun cà anul acesta mi-a plàcut mult si il urmàresc in fiecare zi, spre deosebire de anul trecut cànd schimbam canalul.
  • kiko kiko
    nu inteleg potrivit caror legi in lumea asta, creditorul unui agent economic se ocupa si de politica editoriala... daca nu as lua bani de la camatarul gusa si as lua bani de la bcr, sa zic, atunci vine cineva de la bcr si imi spune ce emisiuni sa fac si pe cine sa invit si ce sa spun la televizor????
  • Andrei Andrei
    iar e basistu' asta la butoane...nu e de mirare ca realitatea e in coma si nu-si va mai reveni oricati bani ar baga pdl-ul in latrina asta urat mirositoare!
  • Strela Strela
    Mda. Gusa a fost candva vioara intai in orchestra, acum sa vedem daca in timpul absentei s-a transformat in maestru virtuoz sau a ruginit. Interesant de urmarit cat de "precis" se va "orienta" Realitatea.
  • bahmuteanca bahmuteanca
    cred ca Gusa vrea sa intreaca audienta A 3, prin osanale aduse USL si critici vehemente - inclusiv la sport si meteo - aduse lui Basescu, MRU si ARD...
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    Viteza a fost de vină :) am corectat.
  • parerea mea parerea mea
    Poate face si controlul limbii romane. "Printru" asta nu exista, desi va incapatatnati sa-l puneti si in titlul articolului si in text..
  • hoinaru hoinaru
    Genial! Gusa se ocupa de Realitatea exact in campania electorala ... apoi se retrage!!! Va fi ceea ce se cheama - PSP: Politicieni pe speze proprii! Politicienii care-si doresc notorietate, atat de necesara in campanie, vin la Realitatea in direct dupa ce decarteaza la caserie (buzunarul lui Gusa sau al Realitatii, dar ma indoiesc!). Totul cash si fara chitanta! Bravo, don Gusa! Asa se imbogatesc baietii destepti din televiziune. Un mic amendament ...de astazi incepand, pe Realitatea TV, NU veti mai auzi/urmari vreo stire negativa despre Ponta!!!! Ne auzim pe 15 Decembrie, cand Realitatea va fi mai inglodata in datorii, iar Gusa cu mult mai bogat decat acum.
  • Monica Monica
    un lucru foarte bun pentru realitatea, o aduce pe drumul cel bun, ca era un pic deraiata; mult succes

Trimite un comentariu

sus