Skip to main content

Diana Enache, la pupitrul ştirilor Pro TV de la 13.00

 
Diana Enache, la pupitrul ştirilor Pro TV de la 13.00

Publicitate

Diana Enache, fost ştiristă de la Realitatea TV, prezintă, începând de astăzi, jurnalul de la ora 13.00 de la Pro TV. Aceasta va alterna cu Alexandra Stoian. Ele vor alterna o saptămână la pupitrul ştirilor cu una în mijlocul evenimentelor.

În luna decembrie, jurnalista Diana Enache a apărut pe sticlă, în calitate de reporter la ştirile Pro TV.

Cele două îl înlocuiesc pe Daniel Niţoiu, cel care a prezentat în ultimii trei ani ştirile de la ora 13.00, iar înainte de el a fost Monica Dascălu. Daniel Niţoiu va rămâne corespondent al Ştirilor Pro TV.

Diana Enache a lăsat Realitatea TV pentru Pro TV la sfârşitul lunii septembrie, după cum paginademedia.ro a anunţat, în exclusivitate, AICI.

CARTE DE VIZITĂDiana Enache lucrează la Realitatea TV din 2006. A început ca reporter la matinal, unde avea şi rubrica Rezervat pentru diseară. A prezentat Sibiu, Capitală Culturală Europeană şi apoi programul Realitatea All Inclusive. Până astăzi, a ţinut tronsolul Life-Time, între orele 14.00 şi 16.00.

Alexandra Stoian este jurnalist de patru ani si s-a alaturat echipei Stirilor ProTv atunci când a început sî lucreze la ProTv Iaşi.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adel adel
    draga Diana nu-ti mai da comentarii pozitive, e penibil. Mai ia niste cursuri de dictie, chiar ai nevoie
  • sf ion sf ion
    diana, inainte de toate este o persoana foarte ok. din punct de vedere profesional, ii sta foarte bine ca si prezentatoare de stiri(parca pentru asta e facuta). Pe de alta parte, toti cei care o criticati pt crizele de isterie din redactia realitatea, tin sa va amintesc ca acele crize nu erau deloc deplasate tinand cont de lipsa de profesionalism de care se da de multe ori dovada la realitatea. si pe alta parte decat ceea ce am discutat pana acum, tin sa va re-amintesc de faptul ca vocea isterica a Dianei precum si calmul Paulei Rusu si problemele ridicate in fata lui Bercea au fost cele care s-au impus in clipele de groaza traite de angajatii Realitatea si AMS in lunile iulie-august-septembrie.
  • john john
    Hobsedatule! Nu mai bine incerci pe playboy TV?
  • unu unu
    Am uitat sa te intreb: te ocupi de arhiva sau de corespondenti?...
  • unu unu
    @alina, in general respect opiniile, bine argumentate, din pacate a ta este argumentata doar de invidie si ura. Varsta zici....credeam ca varsta iti aduce intelepciune ceea ce nu se pune problema la tine.Din comentariile tale imi dau seama ca sti ceva din presa, ca ai fost pe acolo si tot din ele imi dau seama ca ai o cariera ratata...adica esti genul de persoana care se considera victima ca vezi tu unii sunt sus iar tu ai ramas blocata tot acolo. Ghinion, tu care le sti pe toate nu ai fost promovata de sefi! Asta e! Pun pariu ca esti genul de femeie de varsta a doua care isi terorizeza colegii prin redactie si de care lumea fuge ca de harcile ofticate nu prea au priza la public.
  • alina alina
    aaaa! nu! nu pot rata satisfactia de a sti ca muncesti din greu ca sa platesti pensia unor ratati iremediabili...
  • Sebastian D. Sebastian D.
    Ah am inteles, scuze pentru afirmatia cu pitipoanca. Este veninul varstei, sentimentul ratarii iremediabile.....neputinta. Dureros, ce pot zice. Uite, sa nu te mai obosesti cu Google, iar te ajut cu documentarea: http://www.nuthousepunks.com/LISTS/SUICIDE.html
  • alina alina
    Draga Sebastian, la varsta mea nu am nici o sansa sa mai fiu pitipoanca... toti prezentatorii pro-ului fac si teren; este regula stabilita de Sirbu si Toader acum niste ani de zile (canal b31); e drept, pe atunci nu aveam google... prosti de-a binelea, nu?
  • Sebastian D. Sebastian D.
    #Erata: "daca nu ai fi"
  • Sebastian D. Sebastian D.
    Alina, daca nu ai fii in mod vizibil o pitipoanca ratata si ai da un search pe Google ( se numeste documentare, o sa imi multumesti mai tarziu ca ti-am explicat asta) ai vedea ca Diana o sa ramana si reporter: http://www.protvmagazin.ro/stiri/starflash/a10425576-diana-enache-si-alexandra-stoian-noile-prezentatoare-pro-tv. Sper ca iti incepi fiecare zi multumind cerului ca nu doare prostia.
  • alina alina
    se scrie prompter, cu pt... intr-adevar, in Romania in ultimii 4-5 ani gainile nu ajung vedete... ajung vedete fete gen Dragusanu, Crudu, Plumb, Geamanu etc... la asa vedete asa fani... Si daca Diana este asa de buna jurnalista, de ce a optat pentru un post de cititor de prompter?
  • unu unu
    @alina, nu stiam ca Amalia Enache si Oana Andoni sunt jurnaliste? Vad ca ai niste opinii foarte "documentate", clar trecute pe la dictie, daca spui despre cele doua cititoare de promter ca sunt bune! Da sunt 2 poze care redau! Diferenta este ca Diana Enache face mai mult decat sa citeasca si sa inteleaga ce e pe promter, face stiri si exclusivitati de vreo 10 ani, pe teren, nu in studio. Intelegi diferenta? Probabil ca nu devreme ce creierul tau de "gaina beata" emite teorii despre impunere politica, materiala..etc. Este clar suferi de scenarita cronica si in mod clar de invidie!A! M-am prins, poate ne spui si nou de la ce statie locala esti si nu ai reusit sa ajungi vedeta! De in "Romanika" nu toate gainile ajung vedete! Ps: Paula Herlo chiar e un jurnalist profesionist!
  • unu unu
    @alina....nu stiam ca Amalia Enache este jurnalista sau Oana Andoni?!!!! Vad ca esti foarte "documentata" daca reusesti sa confunzi citirea unui promter cu jurnalismul, nu mai vorbesc despre "intelegerea" a ceea ce citesc. Spre informarea ta, Diana Enache chiar face stiri, zic ca face mai mult decat sa le citeasca intelegandu-le, este jurnalist de vreo 10 ani si a realizat mai multe stiri si exclusivitati. Spre deosebire de Andoni si Amalia care nu au facut mai mult decat sa le citeasca! Cat despre opiniile "inteligente" legate de impunerea politica, este clar ca ai creierul unei gaini bete care sufera de scenarita si teoria conspiratiei. A ! M-am prins, probabil ca lucrezi intr-o statie locala, urla un pic invidia in tine, te intelegem, este greu, nu toate gainile trebuie sa ajunga vedete. PS: dintre toate "profesionistele" mentionate de tine Paula Herlo este jurnalista.
  • alina alina
    am vazut-o astazi... Steer si Ploscar va mai spun ceva?...aparitia ei in pro este similara cu cea a Ioanei Muntean(si-o mai aminteste careva?). Pacat ca pro-ul a inceput sa ia oameni din alte televiziuni, oameni impusi politic, material sau pe amicitii...chiar au profesionisti la statiile locale... aparitia ei mi se pare o sfidare profesionala la adresa Amaliei Enache, a Paulei Herlo, a Oanei Andoni si a celorlati care nici nu nazalizeaza, nici nu inghit silabe sau finale de cuvant si au marea calitate de a intelege ceea ce citesc... dar deh, traim in Romanika, nici pro-ul nu avea cum sa reziste prea mult!
  • Vlad Vlad
    de ce lasati "mizeriile" acestea la comentarii? toti copilasii astia nu intretin decat subcultura! regulile interne ale site-ului spun altceva! multumesc1 @andrei: in esenta esti minor. cine esti tu ca sa speri?! e clar ca esti din gasca oportunista a lui gusa sau ..poate o coafeza. iar daca facea crize fosta noastra colega (unica in jurnalismul de la noi) ..poate facea din cauza unor "securisti" incompetenti ca tine!...

Trimite un comentariu

sus