Skip to main content

Capatos a scăpat fără amendă pentru invectivele lui Vadim şi agresiunea suferită de Mariana Moculescu din Un show păcătos

 

vadim la un show pacatosPostul Antena1 a scăpat fără sancţiune pentru mai multe încălcări ale legii din două ediţii ale emisiunii Un sow păcătos.

Publicitate

În emisiunea din 9 ianuarie, Mariana Moculescu a fost agresată, în direct, fizic şi psihic de fostul său prieten, Cristi Marin. Iar în ediţia din 9 mai Corneliu Vadim Tudor a declanşat o ploaie de invective la adresa unei persoane cunoscută sub numele de ”Sexy Politiciana”, Anca Cârcu.

“Eu nu cred că am greşit cu ceva pentru că în momentul în care s-a pornit scandalul am cerut întreruperea emisiunii şi intrarea publicităţii. La prima escaladare am cerut publicitate, iar la a doua am schimbat subiectul”, a spus Dan Capatos, în faţa CNA, cu privire la emisiunea cu Vadim.

Au existat trei propuneri de sancţionare: întreruperea emisiei cu 10 minute, şi două amenzi una de 100.000 şi una de 50.000 de lei. Niciuna dintre acestea nu a primit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicate, motiv pentru care s-a făcut o propunere intermediară de 70.000, dar nici aceasta nu a trecut la vot. În şedinţa următoare se va relua votul privind emisiunile lui Capatos.

Propunerea de întrerupere a emisiei cu 10 minute a fost făcută de Alexandru Jucan, amenda de 100.000 a fost propusă de Monica Gubernat, iar cea de 50.000 a fost propusă de Radu Călin Cristea.

Despre emisiunea în care a fost agresată Mariana Moculescu:

Cristi Marian a jignit-o pe Mariana Moculescu. “Vino incoa Mariana, vreau să scot demonii din tine. Să iasă dracul din tine”, i-a spus Cristi Marian Marianei Moculescu.
“Băi băiete, tu eşti diavolul gol”, i-a spus reporterul lui Cristi Marin. Tot scandalul s-a petrecut în apartamentul Marianei Moculescu.
“Nu este vina noastră că nebunul a venit cu sicriul”, a mai spus reporterul.

Despre emisiunea cu Vadim:

Acuzat de tentativă de viol, politicianul a tunat atunci când presupusa victimă a ajuns în platou. Cuvinte precum ”cioară borâtă” şi altele, care nu pot fi reproduse, dar au fost auzite în direct, au năvălit din gura tribunului, care şi-a chemat gărzile personale pentru a o da afară din platou pe Ana Cârcu.

Chiar dacă a solicitat întreruperea emisiei cu un moment de publicitate, Dan Capatos nu a reuşit să-l oprească pe Vadim Tudor din avalanşa de înjurături şi invective. ”Scoteţi-o din platou că o calc în picioare!”, a răbufnit politicianul.

Prezentatorul s-a scuzat, precizând că ”aşa se întâmplă în emisiuni în direct, se mai petrec situaţii de acest gen”.

Imaginile care urmează conţin un limbaj nerecomandat minorilor.

Discuţiile purtate de membrii CNA cu Dan Capatos”

Laura Georgescu, preşedinte CNA:

Când aţi ales subiectul, pe ce criterii aţi făcut-o?

Dan Capatos, realizatorul emisiunii Un show păcătos:

Scandalul Mariana Moculescu-Cristi Marin era o continuare, văzând interesul crescut pentru acest subiect am hotărât să-l reluăm. Mariana Moculescu avea un contract cu noi prin care îşi dădea acordul să participe la astfel de emisiuni. (...) A spus că ne face plângere la CNA, dar plângerea a fost făcută de o curvă care a făcut chat sado-maso.

Laura Georgescu:

Vă rog, în această sală, avem o regulă, nu se folosesc astfel de cuvinte. V-am făcut eu ceva de vorbiţi aşa?

Dan Capatos:

Este vorba de o femeie de moravuri uşoare care a făcut plângere la CNA.

Laura Georgescu:

Vă mulţumesc frumos!

Capatos despre cazul Vadim:

Sunt persoane publice care cel putin din patru în patru ani cer votul public. (...) Un scandal de acest gen nu poate fi ocolit.

Cristian Ionescu, şeful redacţiei Acces Direct/Un Show Pacatos din cadrul Antena 1:

În cazul emisiunii cu Vadim nu a existat un contract. Chiar ni s-a părut un subiect de interes jurnalistic (...) Am reacţionat aşa cum se face într-o astfel de situaţie - să avem ambele părţi, să avem şi martori. (...)

Când au început să escaladeze lucrurile, Dan Capatos a cerut pauză de publicitate, când domnul Vadim Tudor a făcut acuzaţii el a cerut dovezi (...) Ingredientele unei abordari corecte.

Narcisa Iorga, membru CNA:

La momentul obţinerii licenţei nu cred că exista modul ăsta de informare. Iar Antena1 nu a primit licenţă de la CNA pentru astfel de lucruri.

Cristian Ionescu:

Eu cred că genul acesta de emisiuni schimbă opinia publicului asupra unor politicieni şi cred că această emisiune a fost de interes pentru public.

Dan Capatos:

De această dată ne-am trezit cu ea în platou, din neatenţia regizorului de platou. Eu mi-am recunoscut de fiecare dată greşelile.
Intenţia oficială era acoperită de avertismentul 15 ani. Am făcut tot ce spune legea CNA, am atenţionat, am întrerupt, am trecut la alt subiect.

Alexandru Jucan, membru CNA:

Aţi spus că subiectul Corneliu Vadim Tudor acoperă intersul publicului, de ce nu am văzut acest subiect la ştiri?
Înseamnă fie că postul are probleme serioase, fie alegătorii sunt luaţi puţin de proşti, pentru că publicul care se duce la vot nu este doar cel care se uită la Un Show Păcătos.

Cristina Trepcea, membru CNA:

CNA nu oferă astfel de recomandări şi niciun subiect de pe lumea asta nu este interzis. Dar legea are nişte îngrădiri privind modul de abordare a subiectelor.

Dan Capatos:

O să vă rog să-mi spuneţi cu ce am greşit din punct de vedere al prezentatorului?

Cristina Trepcea:

Abordarea acestui subiect este făcută cu un limbaj injurios.

Dan Capatos:

Eu nu cred că am greşit cu ceva pentru că în momentul în care s-a pornit scandalul am cerut întreruperea emisiunii şi intrarea publicităţii. La prima escaladare am cerut publicitate, iar la a doua am schimbat subiectul.
Am considerat că subiectul este de interes public, că un europarlamentar a violat o femeie, fapt ce ar putea schimba lucrurile la următoarele alegeri.

Narcisa Iorga:

Am remarcat în ultima vreme, când e vorba de posturi din Intact există o jenă... Nu este prima oară când ne confruntăm cu acest limbaj la emisiunea domnului Capatos. (...) Consider ca art. 40 alin.3 e încălcat în mod flagrant. Vreau să fac sugestia să ţinem cont de istoricul postului. Şi consider că nu acesta a fost scopul postului atunci cand Antena a obţinut licenţa şi prelungirea licenţei. (...) Dacă ne ascundem după deget şi încercăm să găsim scuze că acesta este personajul, opinia mea personală este că nu facem decât să încurajăm genul acesta de emisiuni. (...)

Dan Capatos:

Nu ştiu scopul pentru care Antena 1 a obţinut licenţa audiovizuală (...) dar sunt absolut convins că acest gen de emisiuni schimbă percepţia publicului asupra unor politicieni. Cred că această emisiune a fost de interes pentru public

Valentin Jucan, membru CNA:

E o abureală ce spuneţi. (...) Ştiţi pe cine invitaţi, ce faceţi (...) Demnitatea umană nu se rezumă la cifra 15 de pe ecran şi nu se referă doar la invitatul din platou, se referă şi la demnitatea umană a celui din faţa televizorului (...) [În astfel de cazuri] nu mă interesează neaparat demnitatea unei persoane ca Moculeasca, dar ma interesează demnitatea celui care se uită.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Pacatosu' Pacatosu'
    Vai, vai, vai. Numai oripilati pe site-ul asta. Ofticati ca nu si-a luat capatos amena. Ce ne facem, fetelor? Pocniti de draci, este?
  • Daniel Daniel
    Aia de la CNA se ocupa de orice altceva inafara de ce trebuie, si asta pe bani publici.

    Antenele detin controlul CNA normal ca nu mai primesc amenzi.
  • razvan razvan
    mult mai jenant mi se pare sa te uiti la asa ceva.
  • blondinaad blondinaad
    Iata cu ce se lauda CAPATOS ca este pe primul loc in audiente in fiecare seara.Jenant mi se pare gestul lui seara de seara sa te lauzi ca esti no.1 ,si din cand in cand sa fi chemat la CNA sa dai declaratii pt. injuriile si mizeriile din platou.Si peste toate astea sa nu platesti nici o amenda?Cum vi se pare?Asta nu face decat sa incurajeze si alte televiziuni sa depaseasca bariera bunului simt si al demnitatii .
  • Dragos Dragos
    Stati linistiti....vom mai vedea foarte multe laturi nesanctionate pe Antene si de acum inainte.
  • alex alex
    antenele incep incet incet sa cam fenteze amenzile si deciziile luate de CNA
  • Tataee Tataee
    L-au certat si l-au lasat neamendat. penibil.

Trimite un comentariu

sus