Skip to main content

Lumea lui Banciu la CNA: 370 de sesizări pentru emisiunile despre maidanezi

 

Radu Banciu

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului analizează astăzi mai multe ediţii ale emisiunii Lumea lui Banciu în care realizatorul a vorbit despre câinii maidanezi. Potrivit preşedintelui CNA, Laura Georgescu, CNA a primit 370 de sesizări referitoare la emisiunea Lumea lui Banciu.

Consiliul a mai primit şi 800 de reclamaţii legate de modul în care televiziunile au reflectat ştirile despre maidanezi şi despre moartea lui Ionuţ, copilul în vârstă de patru ani ucid de câini vagabonzi.

Membrii CNA au amânat o decizie în privinţa lui Banciu.

Radu Banciu în faţa membrilor CNA:

Florin Gabrea, membru CNA - Faceţi foarte des recurs la criterii şi lucruri, stări de fapt din Europa. Tipul acesta de emisiune pe care nu ştiu cum să-l cataloghez. Dumneavoastră vă aşezaţi, aveţi nişte puncte de vedere care pot fi corecte dar cred că nu ştiţi să gestionaţi materialul lexical în exprimarea ideilor. De ce credeţi că înjurându-l în faţa pe Oprescu, spunându-le oamenilor ghiolbanilor, tâmpiţilor, proştilor, sunt mai eficiente ideile dumneavoastră decât dacă aţi avea nişte opinii foarte coerente şi curat exprimate. Să ştiţi că studioul unei televiziuni nu este un spaţiu privat. Presupun că aţi dori să igienizaţi spaţiul public, dar nu-l igienizaţi ci îl degradaţi. Bă, boule nu mai este pamflet.

Radu Banciu – Mi-am asumat chiar şi acest risc. Pot să fac faţă lexical unei discuţii, dar nu cred că-mi foloseşte. Am auzit foarte mulţi oameni în această ţară vorbind frumos, diplomat. Nu cred că mai este timpul pentru explicaţii liniştite. Şi cu tot riscul de a fi nepopular, bădăran, necioplit, asta nu mă interesează ce crede lumea despre mine, atâta timp cât ştiu că am dreptate chiar şi atunci când folosesc aceşti termeni la televizor, care sunt de acord nu sunt ok şi îmi asum şi riscul acesta.

Nu mă interesează un discurs liniştit. L-am auzit pe Gabriel Liiceanu vorbind la televizor de zeci de ori. Nu a rezolvat nimic. Nimeni nu-l bagă în seamă. Eu ce constat este că nu se întâmplă nimic.

Pot să scriu şi poezii absolut geniale, dar nu mă ajută la nimic pentru că ele nu schimbă societatea.

Am preferat această atitudine, deşi am bagajul şi de cunoştinţe şi de lexic şi de ce vreţi dumneavoastră să fac o emisiune „a la carte”.

Pe mine mă inetersează să existe o finalitate dacă nu o să ajung niciodată la ea, asta este, nu suntem veşnici. Nu căutăm să ne impunem cu orice preţ. Când aveţi un scop în viaţă, nu este important să ajungeţi la acel scop?

Cumva este greu să punem emisiune în nişte tipare. E un pamflet dur care, sigur, întinde puţin noţiunea aceasta. Suntem pamfletul societăţii româneşti. Când încercăm să catalogăm emisiunea hai să catalogăm şi ţara.

Laura Georgescu, preşedintele CNA - Atâta vreme cât intraţi într-o convenţie de a schimba cu adevărat ceva în societatea românească, orice e admis. De aceea sufăr când vă aud că cine nu vrea să nu se uite. Nu vă mai permiteţi acest lucru.
E de datoria dumneavoastră să vă armonizaţi dialogul. (...) Nu puteţi introduce în subiectul cu câinii comunitari subiectul despre transplant.

Narcisa Iorga – Eu am doar o problemă. Nu sunt de acord cu ideea că telecomanda este atotputernică. Aveţi o obligaţie faţă de lege, limbajul oricât de acid ar fi trebuie să se încadreze în nişte limite legale. Dacă ar fi fost de-ajuns telecomanda noi nu am mai fi fost aici.

Laura Georgescu – Nu pot să ratez să nu vă întreb. Nu puteţi renunţa la Căcărău? E greu? Vă rup o mână dacă vă rog asta?

Banciu – Mi s-a mai spus, încercăm să renunţă, dar oamenii sunt vigilenţi. Imediat mi-au atras unii atenţia. Sunt oameni care au primit atâtea palme de la societate încât măcar una virtuală vor să tragă şi ei. Porecla este reală, nu este dată ca să devenim interesanţi. Dacă eşti poreclit Căcără este greu să-i zici Madona sau Cenuşăreasa.

Din emisiunea Lumea lui Banciu:

  • Dacă l-ar fi muşcat pe băiatul lui Arşinel, lucrurile ar fi stat poate altfel. Sper din toată inima să se întâmple asta.
  • Nu era nevoie nici să-i sterilizăm şi nici să aşteptăm ca cineva să moară. Câinii trebuie omorâţi. Asta trebuia făcută. Politicienii nu au făcut acest lucru timp de 20 de ani şi ne-am trezit astăzi în faţa acestei drame absolut monumentale.
  • Fir ar a dracu să fie această societate plină de cretini.
  • Şi termenul de animal este mult pentru aceste jafuri de animale. Ăştia sunt nişte monştri. Trebuia să fie curăţaţi.
  • Aşa cum oamenii nu pot să trăiască alături de gândaci, de şobolani. Ştiţi ce privire blândă au şobolanii? Ei bine ei sunt exterminaţi. Asta trebuie făcut şi cu câinii. Ei nu sunt pentru a coabita. Asta cu blândeţea este de fapt o laşitate.
  • Vreau să-i transmit lui Marius Marinescu că francezii au un proverb - Legile nu sunt făcute pentru câini ci pentru oameni. Ba da, este constituţional orice vrem noi să fie, câinii nu face legea în mod normal.
  • Este o crimă să ţii cu o bestie de genul acesta care te poate omorî oricând.
  • Plătim pentru orice blană 250 de lei. Nu ne interesează sterilizarea, adopţia, cuştile, vrem jupuirea. Cum se face la foci, sunt jupuite de vii.
  • Nu vrem câinele mort sau viu, vrem blana lor. Sunt căţei frumoşi care abia aşteaptă să fie jupuiţi/ Îi avertizez pe concetăţenii noştri de etnie romă că pot să intre şi în casa cetăţeanului şi să le jupuie câinii.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • andi andi
    Bine zis Banciu e pericol social,dar pentru tampiti.Si-s multi,nene.
  • Radu09 Radu09
    Banciu e cel mai vizionat din grila B1TV.
    Numai cine nu urmareste zilnic Emisiunea de Pamflet " Lumea lui Banciu" nu il intelege
  • mad79 mad79
    si tu esti un PERICOL SOCIAL,din moment ce ai capul pe umeri,doar ca sa nu te ploua in gat si nu gandesti cu el!
  • mad79 mad79
    ai un cap,da' pacat ca il folosesti aiurea!
    In loc sa fi revoltata de ceea ce se intampla in jurul tau cu aceste patrupede puricoase si sa iei o atitudine in acest sens,practici sportul strutului,si prefer sa iti bagi capul in nisip!
    Cu tate,dar fara minte,pacat puteai sa iesi din tiparele haterilor obisnuiti!
  • eutanasiati oamenii eutanasiati oamenii
    Voi astia de il “idolatrizati“ pe spartul asta de banciu sunteti niste jeguri ca si el. cineva de sus va vede necioplitilor si cand o sa ajungeti la “ sa nu ucizi“ sa vezi ce-or mai plange nameke voastre cand o sa faceti baie in smoala. abia astept sa iau popcornul si sa urnareac tot. eventual sa mai amestec putin in cazan sa va faceti omogeni. distrusilor care aveti tupeul sa va numiti oameni!! Sa dea ciuma bubonica pe voi, sa vad atunci pe cine mai eutanasiati.
  • maria stasst maria stasst
    luati aminte la acesti indivizi agresivi verbal din televiziuni, acestia sunt un pericol social! aacest individ nu face pamflete, caci pamflete poate face unul ca Beligan sau ca Piersic sau alti actori; acest Banciu este f agresiv verbal si nua re ce cauta in televiziuni, caci este un exemplu prost de PERICOL SOCIAL !
  • Bart Koppen Bart Koppen
    Romanians do not care about their children. Animal abuse = child abuse. Your government (those maffiosi) knows about this report but does not care about education or safety of children. http://www.romaniaanimalhelpline.com/makingthelink.htm
    Please neuter dogs and neuter yourselves.
  • Maria Maria
    Si, ce ce ati renunta la a folosi numele de Cacarau? Nu l-ati inventat dumneavoastra...si nu poate fi considerat ca fiind un nickname atribuit de dvs d-lui Antonescu (si Crin). De ce-ar dori unii sau altii sa renuntati la asta? Mai mult, spus de dvs provoaca adeseori rasul...desi asa-mi vine sa plang!!!
  • Maria Maria
    Personal, ador emisiunea lui Banciu...e cinica, acida, (el) spune lucrurilor pe nume, are curaj ce mai tura-vura...bravo domnule. Sunteti pe cat de transant pe atat de antipatic unora si indelung asteptat de ceilalti. Felicitari domnule, tineti-o tot asa!
  • Paul Paul
    Baietelul asta e cam tampitel, asa, si trebuie tratat ca atare, nu luat in serios.
    Ma intreb ce tip de cretin se poate uita la unul ca el...
  • Valentin Valentin
    Get lost loser. Go worry about your own country. The stray dogs have to go and the only way the get rid off 65000 in Bucharest is to kill them.
  • ClaudiuC ClaudiuC
    Nu vad unde greseste. Timp de 23 de ani am fost pasnici,ingaduitori, socialbili si ce am patit...AM FOST FURATI SI BATJOCORITI. Omul le zice pe bune. Pentru a curata tara asta de tarfele politice (USL si PDL la buchet) trebuie violenta. De capusa scapi cu vorba buna? O mangai sau o pupi in bot? Nu...O UCIZI...asa trebuie si cu rahatii de parlamentari. In streang cu ei sau in inchisoare...pe sistem american...999 ani.
  • paul S paul S
    Ce public de calitate ai, Mr. Obae, pe acest site!
    De ce retransmiti produsul gandirii si al culturii lor?
    Este spatiu public, nu?
    La tine acasa asa faci, manjesti peretii sau tragi apa si apoi dai cu odorizant?
  • Denise Denise
    The way you behave in your country is totally not civilized. You do NOT belong to the EU!!!! The way the media is covering this whole situation is not civilized either....... start behaving like civilized people! find a good and human solution for the stray dog problem. There are so many associations from European countries who want to help you to solve this problem in a civilized way....... do what is right!!!!
  • Carlos Șacalul Carlos Șacalul
    Bine Banciule !...Adevarat graiesti, iar nesimtitii astia politruci interesati, majoritari din partea USL deveniti dupa prima ploaie membrii CNA, ar fi mai bine sa ii cenzureze lui Victor Ponta al lor limbajul injurios sau calomnios, de zi cu zi de pe televiziuni !...

    Cat despre abjectii Mircea Badea si Mihai Gadea de la oficina de partid a USL, Antena 3, ce sa mai vorbim...In cazul lor, nu se mai dau asa de vigilenti membrii CNA-ului ?...

Trimite un comentariu

sus