LPF vrea o imagine mai bună. Jurnalistul Marius Mitran, fost realizator al emisiunii Re:play la TVR 1, este începând de astăzi directorul de imagine al Ligii Profesioniste de Fotbal.
„Astăzi am primit propunerea şi tot astăzi am acceptat-o”, a spus Mitran pentru paginademedia.ro. „Am avut o discuţie mai lungă cu conducerea LPF şi sunt foarte multe lucruri de făcut. Este vorba şi de schimbarea imaginii pe care Liga a avut-o în ultima perioadă”, a mai spus Marius Mitran.
Întrebat dacă va continua şi cu proiectele jurnalistice, Mitran a declarat că este foarte posibil, însă în acest moment se va dedica acestui proiect. El are în prezent Studio X, la Sport Total FM, o emisiune de istorie a fotbalului. Mitran a realizat Re:play, la TVR 1, alături de Marian Olaianos, însă producţia a fost scoasă în acest an din grila televiziunii publice.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.roNumirea lui Mitran vine în contextul schimbării conducerii LPF. Noul şef al instituţiei a fost ales Gino Iorgulescu, în locul lui Mitică Dragomir.
Comentarii
Adica o sa puna lumina in cladire la Liga, poate! :))))
Pt jobul asta trebuie sa fii specialist in PR si Marketing, nu jurnalist bun.