Skip to main content

B1 TV contestă în instanţă amenda de 70.000 de lei

 

judecatorieTeleviziunea de ştiri B1 TV a decis să conteste în instanţă amenda de 70.000 de lei aplicată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru două ediţii ale emisiunii lui Robert Turcescu - Sub semnul întrebării.

Publicitate

Postul B1 TV a depus vineri (21 februarie) la Curtea de Apel Bucureşti actele prin care contestă decizia de sancţionare a CNA, din 6 februarie, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro.

CONTEXT. Reamintim că în şedinţa de marţi, 18 februarie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a reanalizat amenda aplicată postului B1 TV, la cererea Narcisei Iorga, membru CNA, dar majoritatea membrilor au votat pentru menţinerea sancţiunii. Narcisa Iorga a propus atunci o somaţie care nu a reuşit să adune decât trei voturi, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.

În aceeaşi şedinţa, pe ordinea de zi se afla şi reanalizarea unei amenzi de 50.000 de lei aplicată postului Antena1, tot în şedinţa CNA din 6 februarie. Discuţiile dintre membri au luat o întorsătură neaşteptată şi s-a ajuns ca la jumătatea şedinţei preşedintele CNA să organizeze o conferinţă de presă. Mai multe detalii găsiţi AICI.

Amenda de 70.000 de lei a fost criticată vehement de mai multe organizaţii de media care au spus că decizia CNA "reprezintă o încălcare a libertăţii de exprimare şi o încercare de intimidare a presei", după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Pentru ce a primit sancţiunea de 70.000 de lei postul B1 TV

În şedinţa din 6 februarie, CNA a amendat postul B1 TV cu suma de 70.000 de lei din cauza ediţiilor din 12 şi 25 decembrie 2013 a emisiunii Sub semnul întrebării, realizată de Robert Turcescu.

În cadrul emisiunii din 12 decembrie, s-a discutat despre modificări ale Codului Penal de către Camera Deputaţilor în timp ce Premierul era plecat din ţară.

Turcescu, alături de invitaţii săi, a vorbit despre „marţea nagră", spunând, printre altele: „Ăştia care au pus la cale practic o lovitură de stat, au amputat Codul Penal ridicându-se deasupra legilor".

În ediţia din 25 decembrie a emisiunii Sub semnul întrebării, a fost prezentat un interviu cu Dan Puric, în care acesta afirma că România este condusă de „un stat mafiotic".

Ulterior, în şedinţa din 6 februarie, CNA a decis să pună sub aceeaşi amendă şi două ediţii ale emisiunii Ring TV despre cazul Elodia.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a întemeiat sancţiunea pe următoarele articole din Codul audiovizualului:

40(3) Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

ART. 66
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus