Skip to main content

Gala Premiilor de Excelenţă IAA, mâine la Ateneul Român

 

Screen Shot 2014-02-24 at 2.32.35 PMCea de-a VI-a ediţie a Premiilor de Excelenţă IAA va avea loc mâine, începând cu ora 20.00 la Ateneul Român.

Publicitate

"Supereroii comunicării" - este titlul evenimentului de decernare a premiilor IAA România din acest an.

Premiile de Excelenţă IAA au fost lansate în 2008 şi au ca obiectiv recunoaşterea publică a acelor personalităţi care, prin faptele şi atitudinea lor profesională, au inspirat şi au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea industriei de marketing şi comunicare.

Paginademedia.ro se numără printre premianţii galei din 2011. Petrişor Obae, editorul Paginademedia.ro, a primit Premiul de Excelenţă IAA “Pentru profesionalism şi consecvenţă în dezvoltarea proiectului Paginademedia“.

În cadrul Galei Premiilor de Excelenţă IAA vor fi premiaţi cei mai buni reprezentanţi ai tuturor companiilor membre IAA – clienţi, agenţii şi mass media – pentru performanţele deosebite realizate în 2013.

Membrii Comitetului Executiv Global al IAA Worldwide, în frunte cu Faris Abouhamad – Chairman and World President, vor fi prezenţi la ceremonie şi vor fi printre personalităţile care vor decerna cele 12 trofee.

Noutăţile ediţiei din acest an

Pe lângă laureaţii acestei ediţii, Gala de Premiere aduce şi alte momente importante pentru marcomm-ul românesc.

  • Premiul pentru Excelenţa în Educaţie în Marketing şi Comunicare,
  • Premiul de Excelenţă acordat unei personalităţi în afara industriei,
  • Premiile Speciale de Excelenţă IAA 20 de ani – acordate pentru întreaga activitate în folosul industriei româneşti a comunicării
  • Mai mult, titlul de Personalitatea Anului în Marcomm îi va fi oferit personalităţii care va primi cele mai multe voturi din partea celor care vor fi prezenţi în sala Ateneului.

La final, Classic Beat Orchestra va susţine un concert în cinstea primilor 20 de ani IAA în România.

Categoriile Premiilor de Excelenţă IAA 2014:

Companii/Advertiseri

  • - Excelenţă în Marketing General (Marketing Management, Brand Management)
  • - Excelenţă în Marketing Specializat (Media Management, CRM, Sports Marketing, Cercetare de Piata etc.)
  • - Excelenţă în Relatii Publice
  • - Excelenţă în Responsabilitate Socială

Agenţii

  • - Excelenta în Creaţie Publicitară (ATL, BTL, Digital)
  • - Excelenta în Managementul Comunicării (Client Service, Strategie, Cercetare de piata)
  • - Excelenta în Operaţiuni de Media (Negociere, planificare, strategie)
  • - Excelenta în Relaţii Publice

Media

  • - Excelenţă în Informare şi Educare TV
  • - Excelenţă în Informare şi Educare Non TV
  • - Excelenţă în Entertainment TV
  • - Excelenţă în Entertainment Non TV

Premii la nivel de industrie:

  • - Premiul Pentru Excelenţă în Educaţie pentru Marketing şi Comunicare;
  • - Premiul Pentru Excelenţă în Comunicare pentru o personalitate din afara industriei
  • - Personalitatea Anului în Marcomm – votat în sală dintre câştigătorii premiilor de mai sus.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus