Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, cea mai ieftină grilă din istoria Televiziunii Române.
Acesta a mai spus că TVR 1 va fi un post cu precădere de news şi curent-affairs, iar canalul TVR 2 va fi preponderent cultural.
"Avem cea mai mică sumă pe care o televiziune publică o cheltuieşte pentru programele sale. Toată grila de programe a postului TVR 1 costă 25.000 de euro pe săptămână. Lucrăm ca să venim cu cheltuielile pe care ni le permitem. Este cea mai ieftină grilă din istoria Televiziunii Române", a declarat Stelian Tănase.
Acesta a mai spus că suma pentru grila săptămânală a postului TVR 2 este 15.000 de euro.
Irina Radu, Director de Programe al TVR, a precizat că sumele menţionate de Stelian Tănase pentru grila săptămânală a posturilor TVR 1 ( 25.000 de euro) şi TVR 2 (15.000 de euro) nu includ costurile ştirilor şi nici bugetele alocate filmelor.
Stelian Tănase, despre noul conţinut editorial al principalelor posturi publice:
"Am renunţat la programele evazioniste, costisitoare, specifice televiziunilor private şi care nu justifică audienţele. Aceste programe se văd din abundenţă la televiziunile private. Am ales programe obligatorii, contăm pe informaţii, dezbatere, cultură şi educaţie", a mai spus Stelian Tănase.
La conferinţa de presă organizată de şeful interimar al Televiziunii Române, astăzi (începând cu ora 12.00), au participat Ion Cristoiu, Daniel Apostol, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ion M. Ioniţă, Miruna Munteanu şi Cornel Nistorescu - cele mai noi nume care vor realiza emisiuni în grila de primăvară a TVR.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii