Skip to main content

Antena 3, obligată de instanţă să-i plătească Oanei Schmidt Hăineală despăgubiri de 10.000 euro, reprezentând daune morale

 

oana-schmidt-haineala-octav-ganeaPostul Antena 3 a pierdut procesul deschis în urmă cu un an de zile de Oana Schmidt Hăineală, fost şefă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Publicitate

Decizia poate fi contestată cu apel, în termen de 30 de zile.

Potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, pronunţată ieri, Antena 3 va trebui să-i plătească procurorului Oana Schmidt Hăineală despăgubiri în valoare de 10.000 de euro pentru "prejudiciul moral" cauzat.

Ce spune decizia instanţei:

"Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 10 000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Respinge, ca neîntemeiat, capătul 3 de cerere, privind obligarea pârâtei la publicarea hotărârii pronunţate. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică."

2013. Antena 3, amendată de două ori de CNA pentru atacurile la adresa Oanei Schmidt Hăineală

Reamintim că, anul trecut, Oana Schmidt Hăineală a reclamat de mai multe ori postul Antena 3 la CNA. Iar în urma sesizărilor fostului şef CSM, postul Antena 3 s-a ales, în luna februarie, cu o amendă de 15.000 de lei şi cu una de 20.000 de lei, în luna iulie a anului trecut.

Despre cele două sancţiuni aplicat de CNA

  • La sfărşitul lunii februarie, cu puţin timp înainte ca Hăineală să deschidă procesul împotriva Antei 3, televiziunea de ştiri a trustului Intact a fost sancţionată de CNA cu 15.000 de lei pentru linşaj mediatic la adresa unor magistraţi, printre care se numărau Oana Hăineală, Cristi Danileţ şi Alina Ghica. Mai multe detalii găsiţi AICI
  • Amenda de 20.000 de lei a fost acordată de CNA pentru atacurile la adresa Oanei Schmidt Hăineală din 22 de emisiuni difuzate de Antena 3, în iulie 2013, după cum Paginademedia.ro a scris AICI

Antena 3, mai multe procese pierdute:

  • La jumătatea lunii trecute, postul Antena 3 şi jurnalista Oana Stancu au pierdut un proces în faţa lui Marian Georgescu, tatăl preşedintelui Agenţiei Naţioanle de Integritate (ANI), Horia Georgescu. În acest caz, instanţa a decis ca Antena 3 şi Oana Stancu să-i plătească lui Marian Georgescu, în solidar, suma de 20.000 de euro, acestea reprezentând daune morale. 
  • Mircea Badea, realizatorul emisiunii În gura presei, difuzată de Antena 3, a pierdut şi el, anul trecut, un proces intentat de Robert Turcescu pentru ameninţări şi instigare la violenţă, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI. Decizia poate fi atacată cu recurs. 
  • În luna iunie 2013, Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, şi postul Antena 3 au pierdut procesul deschis de Lucian Duţă, fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), fiind obligaţi de instanţă la plata sumei de 5.000 de lei drept daune morale. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit că Lucian Duţă a fost jignit în mod repetat în emisiunea „Sinteza Zilei”, moderatorul Gâdea catalogându- l „dobitoc”, „nesimţit” şi „mitocan”. Decizia a fost atacată cu recurs de către ambele părţi. 
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Radu Radu
    Asta e o nimica toata pe langa despagubirile pe care instanta i le va cere Varanaului: 50-60 milioane euro.

Trimite un comentariu

sus